The Institute promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de 19 ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România.

Prin tot ceea ce face,  contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. 

Pentru idei, recomandări sau noutăți, scrie-ne la office@institute.ro.

Termeni și condiții ale The Institute și politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal. 

 
 

INTERNETICS INTERACTIVE EXPO // CINETIC

Articol / 21 Noi 2018 / INSTITUTE.RO
  • INTERNETICS INTERACTIVE EXPO //  CINETIC
1/1
Odată cu cea de-a XVIII-a ediție, Internetics Festival, un proiect inițiat de The Institute, își propune să celebreze industria digitală printr-o expoziție de realitate virtuală (VR), realitate augmentată (AR) și instalații digitale - Internetics Interactive Expo. Proiectele vor putea fi văzute și testate între 22 și 25 noiembrie la The Institute Space (Bulevardul Dacia, 12). În așteptarea expoziției, vă invităm să cunoașteți participanții urmărind seria de articole dedicate.

BACKGROUND
CINETic - Centrul Internațional de Cercetare și Educație în Tehnologii Inovativ Creative este un departamentul de cercetare în cadrul UNATC București. CINETic are ca misiune inovația tehnologică și cercetarea în artele performative, valorificând cunoștințele acumulate în domeniul teatrului și filmului, prin activitatea de cercetare și inovare în proiecte interdisciplinare artă-știință-tehnologie.



INTERNETICS DIGITAL EXPO PROJECT:
SPATIAL MEMORIES OF FUTURE PAST
Colaboratori: Augmented Space Agency
Un zbor într-o lume virtuală, pixeli și biți, date tridimensionale, fragmentele de memorie ale unui loc uitat în timp și spațiu.
SPATIAL MEMORIES OF FUTURE PAST este o instalație vizuală imersivă ce transpune publicul într-o lume virtuală și explorează relațiile intime cu memoria spațiului urban.
Concept/visual content design: Ciprian Făcăeru
Programming/interaction design: Dan Făcăeru
Programming: Andrei Ungureanu
Music: TorentE



ARound the City
Colaboratori: 2018: Anul European Patrimoniului Cultural, Goethe-institut, Institutul Francez București, A.R.C.E.N. , Unicat, Augmented Space Agency
ARound the City este un proiect demarat de Institutul Goethe și Institutul Francez, care urmărește realizarea unui workshop experimental de realitate augmentată aplicată în spațiul urban. Pe parcursul a patru zile, cei 12 participanți au experimentat în spațiul CINETic cele mai noi soluții de realitate augmentată sub îndrumarea mentorilor Augmented Space Agency, ARCEN & Unicat.
Aplicația mobilă de realitate augmentată ARound the City include cele 3 experiențe imersive AR dezvoltate în cadrul workshopului. Acestea se concentrează pe diferite aspecte ale patrimoniului cultural, urban și social ale zonei protejate Bulevardul Magheru, una din axele cele mai reprezentative ale modernismului și dezvoltării urbane din București.
Workshopul ARound the City a fost găzduit de CINETic în datele de 15-16 și 22-23 septembrie 2018.
Mentori:
Ciprian Făcăeru
Andrei Mușetescu
Sabin Șerban
Dan Făcăeru
Elvira Lupșa
Edmond Niculușcă
Alberto Groșescu



ATINGE, TOUCH
Colaboratori: AFCN, Proiect 2.0

Proiectul își propune 5 experiențe VR.



La școală adresează provocarea lipsei unui învățământ în limba maternă pentru copii Rromi. Peste tot în Europa, o barieră semnificativă în fața dezvoltării comunităților rrome este lipsa unui învățământ care să utilizeze limba rromă. Astfel că, pentru un copil provenit dintr-o astfel de familie, școala devine o provocare majoră în măsura în care el trebuie să asimileze în foarte scurt timp, alături de noile cunoștințe, și o nouă limbă.

Bicicleta Roz - Aplicație Interactivă Stereoscopică
Într-o experiență gamificată care pornește de la interviul lui Recep care la 16 ani strângea sticle la Stockholm, afli cum este o pușcărie suedeză și la ce poți să visezi când știi că nu mai poți să ajungi la nunta fratelui tău.

O ceașcă de ceai cu Freid Taikon - video 360
Fred Taikon, ziarist și militant al comunităților Rrome din Suedia povestește copilăria sa în cort la marginea Stockholmului și dificultățile noului stil de viață început o dată cu mutarea în prima casă pentru care tatăl și bunicul său au luptat cu autoritățile suedeze. Acum fiica sa este profesor universitar, iar nepotul său studiază arheologia la secția studii subacvatice. Romantismul a văzut călătoriile rromilor ca un ideal, comunismul ca pe un flagel al unei societăți înapoiate care trebuie combătut, societatea contemporană ca pe o formă de iresponsabilitate socială. Cum crezi că este viața când te trezești în fiecare zi în mașină?



Târziu
Viața în baracă este mai bună decât viața în teatru. În Italia, rromii ajung deseori să trăiască în tabere oficiale sau informale, așa numitele campo-uri -  adevărate câmpuri de concentrare în afara orașelor. Iulian își aduce aminte de vremurile bune în care familia lui avea o baracă care a ars, iar acum locuiesc temporar într-un teatru municipal de unde așteaptă să fie evacuați. În Napoli sunt comunități de sute de oameni care își mută tabăra o dată la două luni.

Alosarel
În estul României, în Dobrogea trăiește o urmă a Imperiului Otoman, mica comunitate de rromi musulmani, numiți horahai, sau xoraxai. De câteva ori pe an membrii comunității se adună: la nunți și botezuri în luna august, de bairamul mic și de bairamul mare. În restul timpului majoritatea comunității se risipește din Spania până în Norvegia, Suedia sau pe drumurile Românei, vânzători ambulanți sau negustori ocazionali de oi. Horahai sunt tot timpul în mișcare, însă libertatea lor este o alegere sau o necesitate?

CIRCUS 360
Colaboratori: Circul Metropolitan București, Homemade Video Production
Dincolo de tema umanistă a primului spectacol de circ fără animale, Dorin Moldoveanu și-a propus să testeze și câteva mituri despre VR – cum e de exemplu să te simți suspendat la 20 de metri deasupra acrobaților? Filmul nu are o poveste narativă clar condusă de un personaj sau un narator, fiecare spectator se va uita la ceea ce îi atrage atenția. Din acest motiv este recomandată o a doua vizionare în care să încerci să privești ceea ce nu ai văzut prima dată. Filmul a fost realizat cu camera INSTA360PRO pusă la dispoziție de Cinetic.