Ștefan Zwart

Ștefan și-a definit o abordare axată pe rigoare și precizie prin studiile de arhitectură la UAUIM București și KIT Karlsruhe, Germania (sub îndrumarea lui Daniele Marques), și o experiență de aproape 2 ani la LP Architektur, Austria. Pentru el, designul este o sinteză rafinată între tehnică, estetică și materialitate. În propriul atelier din București, el creează obiecte atemporale, controlând producția alături de o echipă pasionată de tineri creativi.

Iată proiectele expuse în cadrul expoziției Matter over Data:

1. COMODA RUNA

RUNA este o expresie a simplității rafinate, unde proporția și materialitatea țin locul unui concept convențional. Gândită ca un volum de depozitare elegant și atemporal, piesa este definită de două planuri orizontale din nuc american, cu muchii teșite la 30 de grade, ce încadrează un centru din furnir negru. Refuzând designul ostentativ, obiectul surprinde prin detalii tehnice, precum ușa de colț în formă de „L”, care creează iluzia unei cutii negre perfecte, un volum ce pare să-și păstreze secretul integrității.

2. MINIBAR ASKAR

ASKAR este un minibar definit de o geometrie pură și un caracter suplu. Conceput ca un volum perfect simetric, neavand o latura dominantă, obiectul își asumă o prezență pur sculpturală. La nivel formal, propune o delimitare clară: baza masivă din alamă patinată contrastează cu registrul superior din furnir cald. Designul evită artificiile, adoptând un vocabular firesc, inspirat de arhitectura tradițională, unde elementele distincte coexistă și se respectă reciproc.