The Institute promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de 19 ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România.

Prin tot ceea ce face,  contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. 

Pentru idei, recomandări sau noutăți, scrie-ne la office@institute.ro.

Termeni și condiții ale The Institute și politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal. 

 
 

Din culisele ZILEI FEMEII, celebrate la ODEON

Articol / 13 Mar 2019 / The Institute
  • Din culisele ZILEI FEMEII, celebrate la ODEONFrumuseţe Nevăzută @Odeon
  • Din culisele ZILEI FEMEII, celebrate la ODEONFrumuseţe Nevăzută @Odeon
  • Din culisele ZILEI FEMEII, celebrate la ODEONFrumuseţe Nevăzută @Odeon
  • Din culisele ZILEI FEMEII, celebrate la ODEONFrumuseţe Nevăzută @Odeon
  • Din culisele ZILEI FEMEII, celebrate la ODEONFrumuseţe Nevăzută @Odeon
  • Din culisele ZILEI FEMEII, celebrate la ODEONFrumuseţe Nevăzută @Odeon
  • Din culisele ZILEI FEMEII, celebrate la ODEONFrumuseţe Nevăzută @Odeon
1/7
De Ziua Femeii, Teatrul Odeon a răspuns dorinţei de a arăta aprecierea pentru femeile din spatele scenei, care nu sunt niciodată în lumina reflectoarelor sau sub atenta privire a publicului spectator. Astfel s-a născut expoziția Frumusețea nevăzută, deschisă până pe 27 martie (Ziua Internațională a Teatrului) în Galeria Odeon (foaierul Sălii Studio).

Şi pentru că în continuarea programului, un spectacol de teatru era de nelipsit, ziua a continuat cu Gardenia, premiera anului 2018, un spectacol premiat și selectat în festivaluri importante, scris de o femeie, Elżbieta Chowaniec (Polonia), regia Zoltán Balázs (Ungaria), în care au jucat patru femei ce se reparcă prin puterea, frumoaseţea și talentul de care dau dovadă: Antoaneta Zaharia, Paula Niculiță, Simona Popescu și Mădălina Ciotea.

Seara s-a încheiat cu un concert, URMA, una dintre cele mai cunoscute trupe ale alternativului românesc. Mani Gutau, solistul trupei URMA, a mărturisit că se gândea la Sala Majestic pentru un concert, așa că intențiile s-au găsit la timp și astfel s-a născut Ziua Femeii @Odeon.

Ne-au răspuns la câteva întrebări despre organizarea evenimentului Adrian Damian, scenograf, Director Adjunct Teatrul Odeon şi Luiza Enescu, stilist, coordonator proiect „Frumusetea nevazuta".

 1. De 8 martie am fost invitați să vedem frumusețea nevăzută a Teatrului. Cum s-a născut această idee și cum ați reușit să implicați atâtea nume imporante?


Adrian Damian:Frumusețea e un concept fluid care, de-a lungul istoriei, a preluat diferite forme. Din momentul în care acestea au fost etichetate ca „frumoase”, au început să-și piardă din profunzime și să se transforme într-un clișeu ce obligă la mimetism.
„Frumuseţea nevăzută” e o campanie ce încearcă să spargă aceste preconcepții și să pună în lumină frumusețea femeilor din spatele scenei Teatrului Odeon, cele care nu sunt în fiecare seară în lumina reflectoarelor, dar a căror contribuție este la fel de importantă pentru aplauzele de final.
Am avut marea bucurie să constat că această idee a rezonat cu foarte mulți artiști care au o carieră impresionantă în spate şi care s-au oferit să ajute cu tot ce au putut pentru ca acest proiect să devină realitate.

Luiza Enescu, stilist, coordonator proiect „Frumusetea nevazuta": Şi mă simt frumoasă atunci când sunt privită prin atmosfera costumelor mele.

„Frumuseţea nevăzută" este primul proiect realizat în parteneriat cu Teatrul Odeon în care rolul de stilist şi cel de coordonator de proiect s-au aliniat.

Iniţiatorul evenimentului este scenograful Adrian Damian, căruia i s-au alăturat toţi aceşti artişti minunaţi, începând cu fotografului Mihaela Tulea, make-up artiştii Roxana Petrescu, Daniel Petrescu şi Ioana Stănciulescu, hair-stylist, până la fashion designeri ca Inais, Lucian Broscătean, împreună cu masterandele UAD CLUJ Kiss Gyongyver, Chic Utility - Diana Florea şi Carmen Chereches. Apoi, Atelier Persona, care ne-a furnizat toate aceste haine şi accesorii minunate, iar pe zona de obiecte din carton, designul a fost asigurat de prietenii de la Foldo.

2. Cum au răspuns colegele dumneavoastră la invitația de a face parte din această expoziție foto? Povestește-ne ceva „din spatele scenei” de la ședințele foto.

Adrian Damian: Zâmbete sceptice, priviri nesigure, entuziasm, nerăbdare, a fost un cumul de emoții și atitudini. Dar atmosfera generală a fost una superpozitivă. Am fost impresionat de răbdarea și profesionalismul doamnelor care au acceptat să fie modele. Și poate cel mai frumos a fost modul sincer în care se bucurau de propria frumusețe și autenticitatea cu care și-o asumau.

3. Teatrul Odeon își propune ca pe lângă stagiunea programată să propună și o serie de evenimente alternative, complementare. Programul conturat în jurul zilei de 8 martie s-a înscris în această serie. Ce alte momente/evenimente mai pregătiți pentru acest an și de care sunt obiectivele asumate ale acestor evenimente?

Adrian Damian: Viziunea Teatrului Odeon e că o instituție de artă performativă trebuie să-și angreneze publicul într-o relație mai interactivă și să le ofere acestora un rol activ. Și de aceea, pe lângă spectacolele de teatru pe care le creem, încercăm să construim o rețea de sateliți formată din aceste evenimente complementare. Vrem să ne cunoaștem publicul, iar ei să ne cunoască pe noi într-o relație mai directă și mai sinceră decât cea formală a unei instituții cu spectatori ei. Teatrul e un loc de întâlnire, un spațiu de dezbatere, un loc de visare și pentru a realiza asta într-un mod authentic, trebuie în primul rând să acceptăm că tot ce facem, facem pentru oameni. Dar ne adresăm oamenilor de azi, nu unui public general, omogen și anonim. De aceea încercăm să îmbinăm un discurs conservator cu unul inovator, cu credința că din fuziunea celor două poate rezulta o nouă formă de expresie artistică.