The Institute promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de 19 ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România.

Prin tot ceea ce face,  contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. 

Pentru idei, recomandări sau noutăți, scrie-ne la office@institute.ro.

Termeni și condiții ale The Institute și politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal. 

 
 

Fațada de pe calea Griviței care le vorbește trecătorilor

Articol / 19 Dec 2018 / The Institute Aldo Giannotti
  • Fațada de pe calea Griviței care le vorbește trecătorilor THE MARK
  • Fațada de pe calea Griviței care le vorbește trecătorilor THE MARK
  • Fațada de pe calea Griviței care le vorbește trecătorilor THE MARK
  • Fațada de pe calea Griviței care le vorbește trecătorilor THE MARK
1/4
La început de 2019, pe calea Griviței 84 – 98 se deschide unul dintre cele mai clare exemple că prezentul se scrie mai întâi în linii de cod și este tradus apoi, pentru ca noi toți să îl putem înțelege și trăi. Vorbim de un exemplu pozitiv, în care tehnologia crește nivelul de confort și eficientizează procesele pentru care este folosită.

Noul spațiu de birouri THE MARK, format dintr-un turn de 15 etaje și un podium de 6 etaje, propune un model de arhitectură conștientă și sensibilă la mediul înconjurător, cu o preocupare constantă pentru oamenii care îl ocupă și pentru nevoile acestora.

Fațada inteligentă și meteo-receptivă a turnului are dublu rol, asigură o lumină uniformă în interior de-a lungul zilei și menține o temperatură constantă, în timp ce, în exterior, comunică trecătorilor fragmente din povestea THE MARK.

De conceptul proiectului de pe fațadă s-a ocupat studioul interdisciplinar de creație THISPLAY, specializat în proiecte care îmbină designul și arta cu tehnologia. Ideea de la care au pornit a fost integrarea în context a noului spațiu, stabilirea primelor legături cu trecătorii și cu locul. „Dacă ești la primul contact cu un oraș sau cu un nou loc de muncă, primul lucru pe care îl faci este să te prezinți oamenilor din jurul tău. Cum THE MARK este noua clădire din oraș, am vrut să facă același lucru. Așa că ne-am conectat la sistemul de administrare al clădirii pentru a afișa litere supradimensionate, folosindu-ne de jaluzelele inteligente de pe fațadă. Fiecare literă este încărcată pe internet în timp real. În acest fel, clădirea se tranformă într-un sistem de afișaj imens, care comunică cu oamenii Bucureștiului”, povestește echipa vieneză.

În interior, tehnologia fiabilă formează coloana vertebrală a clădirii. O gamă largă de instalații de servicii eficiente energetic, coordonate prin funcții inteligente de control, asigură un consum redus de energie.

Pentru a personaliza spațiul și a-i întări identitatea, artistul de origine italiană Aldo Giannotti a fost invitat să ilustreze pereții din spațiile comune, în stilul său distinctiv, bazat pe elemente simple, care transmit un mesaj puternic.

Interviu cu Aldo Giannotti

Portofoliul tău rezumă o carieră impresionantă. Dacă ar trebui să te descrii unui public nefamiliarizat cu proiectele tale, ce ai spune?
Am crescut fascinat de benzi desenate, arhitectură, reguli și structuri. În multe feluri, munca mea este rezultatul acestor interese. Vreau ca ele să fie prezente în desenele mele. Fiecare spațiu are trăsăturile sale cu anumite semnificații și o istorie, care-ți permit un anumit comportament în interiorul său. Îmi plac proiectele personalizate, în care îmi construiesc lucrările pornind de la spațiul în care sunt invitat să intervin și să reflectez.

Stilul tău distinctiv de desen schițat în alb și negru este foarte expresiv. Când ai renunțat la culoare sau, mai degrabă, ce te-a făcut să alegi acest mod de expresie?
Nu am renunțat la culoare, doar am dezvoltat o modalitate eficientă de a aborda subiectele în desene. Esența intenției mele nu este de natură estetică. Pentru mine, desenele sunt doar un instrument pentru a transmite publicului un concept. O supraîncărcare a lor, chiar și prin culoare, ar crea un dezechilibru între accentul pus pe concept și vizualizarea acestuia. În plus, alegerea se datorează și dorinței mele de a-mi dezvolta strategii de lucru, care să-mi permită să reacționez rapid și să rămân flexibil.

Ne bucurăm să avem o serie de lucrări semnate de tine în București, în clădirea THE MARK. Este prima ta colaborare în România? Povestește-ne mai multe despre ea.
Da, este prima dată când desenez aici. M-a bucurat invitația companiei imobiliare SIMMO de a face un proiect pentru THE MARK. Mi-a dat ocazia de a lucra într-un oraș pe care nu îl văzusem până acum, dar pe care mi-am dorit mereu să îl explorez. Sunt uimit de varietatea arhitecturală a acestui oraș, care este o sursă importantă de inspirație pentru mine.
Proiectul pe care l-am dezvoltat pentru clădire este un circuit de tip parcour prin desen, ce reflectă structura arhitecturii. Subtextul desenului abordează mai multe teme existențiale, folosindu-se scara, ca element, ca o metaforă pentru viață.
Pentru deschiderea THE MARK, vom invita artiști din diferite domenii să-și prezinte lucrările ca parte a acestui parcour. În continuare, vom dezvolta o activare performativă a desenelor, în colaborare cu un grup de artiști locali.