Tema proiectului de diplomă, Ateliere de meșteșuguri tradiționale, urmărește recuperarea conacului Neamțu dintr-o perspectivă multidisciplinară, reactivând locul printr-o intervenție de arhitectură contemporană, ce ar urma unei restaurări a conacului, fără să cadă în capcana nostalgiei și a constrângerilor, încurajând o creativitate contextuală cu implicații sociale. Obiectivul proiectului nu constă în restaurarea conacului Neamțu, ci într-o inserție contextuală de arhitectură contemporană.
O analiză istorică arată cum identitatea locului era influențată de prezența conacelor în curtea cărora aveau loc intense activități culturale și meșteșugărești. Întrucât preluarea unui element din trecut, fără a ține cont de schimbările economice și sociale din prezent, nu reprezintă o atitudine valabilă, s-a preferat adaptarea la contextul de astăzi: ateliere accesibile atât oamenilor din sat, cât și studenților sau turiștilor interesați de păstrarea și răspândirea tradițiilor, fără a cădea în artizanat.
Primul gest arhitectural la îndemână ar fi o intervenție bazată pe o reconstrucție tipologică, și anume, refacerea unei curți brâncovenești tipice. Însă istoria și tradiția nu reprezintă argumente suficiente pentru o intervenție de arhitectură de calitate. În schimb, întoarcerea în trecut trebuie făcută în scopul identificării esenței, privind dintr-o perspectivă contemporană. Așadar, reconstrucția unei curți brâncovenești nu reprezintă o soluție validă, întrucât contextul este unul diferit. Dacă în perioada secolului XVIII, fortificațiile și închiderile de incinte erau justificate din motive de apărare, în prezent ele nu mai sunt. Se poate identifica însă un element de potențial ce reiese din investigarea trecutului, și anume, rezolvarea de tip incintă. Astfel, în loc să copieze un element din trecut, proiectul îl reinterpretează pentru a-i da un sens în contextul actual.
În cazul curților Brâncovenești tipice, grădinile sunt mai deschise sau mai retrase în funcție de destinația acestora. O astfel de curte prezintă cel puțin două zone importante delimitate prin intermediul unui zid: o zonă destinată anexelor și una ce include conacul și o parte din grădină. Proiectul reinterpretează ideea separării spațiilor folosind diferite elemente pentru a obține un efect similar: diferențe de nivel, prezența vegetației sau folosirea limitelor transparente pentru a defini diversele spații. Vegetația a fost preferată zidului întrucât reprezintă un element natural ce permite o percepție mai fluidă și unitară a incintei.
În plus, noua intervenție ține cont de intențiile arhitecturale precedente concentrate pe deschiderea către peisaj cu loggii, astfel încât imaginea lacului să facă parte din sit. Așadar, punctele de perspectivă cele mai importante au contribuit la justificarea poziționării intervenției noi, aleasă astfel încât să nu deranjeze modul de percepție specific locului respectiv. La un anumit nivel, proiectul caută să controleze perspectivele în așa fel încât să creeze spații ce se lasă a fi descoperite treptat, nu spații ce sunt imediat vizibile și înțelese. Golurile de diferite dimensiuni încadrează peisajul pentru a-l aduce în interiorul spațiilor propuse. Descurajând simțul văzului, alte simțuri încep să fie sensibilizate, concentrându-se de exemplu pe ascultarea cântecului unor păsări sau foșnetului frunzelor.
Mai mult, conacul este amplasat în cel mai înalt punct al zonei, proclamându-și rolul de obiect central, important. După analiza modelelor arhitecturale precedente, cum ar fi curtea de la Potlogi, se observă importanța principiilor compoziționale ce conduc la perceperea conacului ca obiect principal. Pentru a respecta în continuare aceste principii, noua intervenție nu copleșește prin monumentalitate, ci preferă abordarea ce constă în descoperirea treptată a elementelor.
O analiză istorică arată cum identitatea locului era influențată de prezența conacelor în curtea cărora aveau loc intense activități culturale și meșteșugărești. Întrucât preluarea unui element din trecut, fără a ține cont de schimbările economice și sociale din prezent, nu reprezintă o atitudine valabilă, s-a preferat adaptarea la contextul de astăzi: ateliere accesibile atât oamenilor din sat, cât și studenților sau turiștilor interesați de păstrarea și răspândirea tradițiilor, fără a cădea în artizanat.
Primul gest arhitectural la îndemână ar fi o intervenție bazată pe o reconstrucție tipologică, și anume, refacerea unei curți brâncovenești tipice. Însă istoria și tradiția nu reprezintă argumente suficiente pentru o intervenție de arhitectură de calitate. În schimb, întoarcerea în trecut trebuie făcută în scopul identificării esenței, privind dintr-o perspectivă contemporană. Așadar, reconstrucția unei curți brâncovenești nu reprezintă o soluție validă, întrucât contextul este unul diferit. Dacă în perioada secolului XVIII, fortificațiile și închiderile de incinte erau justificate din motive de apărare, în prezent ele nu mai sunt. Se poate identifica însă un element de potențial ce reiese din investigarea trecutului, și anume, rezolvarea de tip incintă. Astfel, în loc să copieze un element din trecut, proiectul îl reinterpretează pentru a-i da un sens în contextul actual.
În cazul curților Brâncovenești tipice, grădinile sunt mai deschise sau mai retrase în funcție de destinația acestora. O astfel de curte prezintă cel puțin două zone importante delimitate prin intermediul unui zid: o zonă destinată anexelor și una ce include conacul și o parte din grădină. Proiectul reinterpretează ideea separării spațiilor folosind diferite elemente pentru a obține un efect similar: diferențe de nivel, prezența vegetației sau folosirea limitelor transparente pentru a defini diversele spații. Vegetația a fost preferată zidului întrucât reprezintă un element natural ce permite o percepție mai fluidă și unitară a incintei.
În plus, noua intervenție ține cont de intențiile arhitecturale precedente concentrate pe deschiderea către peisaj cu loggii, astfel încât imaginea lacului să facă parte din sit. Așadar, punctele de perspectivă cele mai importante au contribuit la justificarea poziționării intervenției noi, aleasă astfel încât să nu deranjeze modul de percepție specific locului respectiv. La un anumit nivel, proiectul caută să controleze perspectivele în așa fel încât să creeze spații ce se lasă a fi descoperite treptat, nu spații ce sunt imediat vizibile și înțelese. Golurile de diferite dimensiuni încadrează peisajul pentru a-l aduce în interiorul spațiilor propuse. Descurajând simțul văzului, alte simțuri încep să fie sensibilizate, concentrându-se de exemplu pe ascultarea cântecului unor păsări sau foșnetului frunzelor.
Mai mult, conacul este amplasat în cel mai înalt punct al zonei, proclamându-și rolul de obiect central, important. După analiza modelelor arhitecturale precedente, cum ar fi curtea de la Potlogi, se observă importanța principiilor compoziționale ce conduc la perceperea conacului ca obiect principal. Pentru a respecta în continuare aceste principii, noua intervenție nu copleșește prin monumentalitate, ci preferă abordarea ce constă în descoperirea treptată a elementelor.
