Numele noii colecții AndreaTincu este “The magical Maze”, un labirint în care liniile drepte, albe și negre, se intersectează cu suprafețe colorate intens sau delicat, într-o atmosferă fantastică și magică. În viziunea designerului, noul sezon va fi pe de o parte definit de linii și volume precise și, pe de altă parte, de o picturalitate specială, atribuită și de imprimeurile handmade care sunt sensibile, având o expresivitate artistică evidentă.
Colecția este structurată în două părți, legate printr-un pasaj de nuanțe pudrate- roz, bejuri și lila deschis. Prima parte este geometrică, dominată de linii drepte și trasate precis. Organza transparentă de mătase este suportul pe care ia naștere labirintul magic, invadat ulterior de elemente calde, inspirate din natură. Florile transparente, culorile luminoasă, patchwork-ul cu broderie manuală, printurile pe pliseuri de voal, toate acestea sunt elemente ale unui unui univers care se dezvăluie în partea a doua a colecției, evident mult mai sensibil decât primul.