The Institute promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de 19 ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România.

Prin tot ceea ce face,  contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. 

Pentru idei, recomandări sau noutăți, scrie-ne la office@institute.ro.

Termeni și condiții ale The Institute și politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal. 

 
 

Animest.14: Zece zile de aventură în lumea seducătoare a filmului de animație

Article / 04 Oct 2019 / The Institute
  • Animest.14: Zece zile de aventură în lumea seducătoare a filmului de animațieCătătoria fantastică a Maronei
  • Animest.14: Zece zile de aventură în lumea seducătoare a filmului de animațieAnimest.14
  • Animest.14: Zece zile de aventură în lumea seducătoare a filmului de animațieTrippy Animation Night - Animest.14
1/3
Cea mai bogată ediție din istoria Animest e aici! Filme de Oscar, povești care au făcut înconjurul lumii și animatori de elită vor veni la București în următoarele 10 zile, într-un maraton de proiecții speciale, petreceri electrizante și masterclass-uri de excepție. Între 4 și 13 octombrie, publicul de toate vârstele este invitat la întâlnirea cu filmele de animație ale momentului la: Cinema Elvire Popesco, Cinemateca Eforie, Cinema City, Opera Comică pentru Copii, AWE (Adaptive Work Environment), Muzeul de Artă Recentă, Institutul Cervantes, Control Club, Kube Musette, Fabrica Gastropub, Cinetic și Green Hours.

Programul complet al ediției este disponibil pe www.animest.ro, dar și în noua aplicație a festivalului.

Prima proiecție în varianta originală, în limba franceză, a celui mai nou film semnat de Anca Damian, dă startul celei de-a 14-a ediții Animest. Călătoria fantastică a Maronei va cuceri inimile spectatorilor vineri seară, de la ora 19:30, la Cinema City, în Afi Cotroceni, în prezența echipei care a creat-o pe adorabila cățelușă cu nasul în formă de inimă. Seria de întâlniri cu artiști multi-premiați veniți din întreaga lume va continua sâmbătă cu proiecția filmului Rândunelele din Kabul (Hirondelle de Kaboul), în prezența cineastului Nicolas Debray, care a condus echipa de animatori a filmului prezentat anul acesta la Cannes. Tot în primul week-end de festival, fanii comediilor romantice vor putea urmări Amintirile unui bărbat în pijama (Memorias de un hombre en pijama) și îi vor întâlni pe regizorului spaniol Carlos Fernandez de Vigo și pe Lorena Ares, artista care a condus departamentul de animație.

Sfârșitul de săptămână este marcat și de prima petrecere electrizantă din programul ediției. Una dintre cele mai mari atracții în materie de proiecții speciale, Trippy Animation Night va părăsi în acest an sala de cinema și se va transforma într-o noapte a filmelor psihedelice și avangardiste, dedicată spectatorilor care nu se feresc să iasă din zona de confort. Selecția curatoriată și la această ediție de artistul olandez Michael Helmerhorst va fi acompaniată live de Fluid, invitații speciali ai evenimentului programat sâmbătă, pe 5 octombrie, de la ora 23:00, la Fabrica Gastropub.

Pasionații de tehnologie și fanii filmelor sci-fi vor avea parte de experiențe inedite, în fiecare zi de festival, începând cu ora 12:00, la galeria de artă contemporană Kube Musette. Aici vor putea explora universul realității virtuale, urmărind cele mai noi filme de animație VR, unele dintre ele în premieră în România.

Pentru cei mai tineri dintre cinefili, weekend-ul va fi o adevărată aventură. Sosite din toată lumea, filmele amuzante, educative și foarte premiate din secțiunea Minimest vor face deliciul copiilor și vor cuceri întreaga familie. Pe 5 și 6 octombrie, la CINETIc. micuții sunt invitați în universul benzilor desenate alături de autorul Mihai Ionuț Grăjdeanu, care îi va ajuta să parcurgă primii pași în ilustrarea propriilor povești. Duminică, alături se Smaranda Ilie, copiii vor învăța principiile de bază ale animației, în cadrul atelierului de stop-motion. Detalii despre ateliere și modalitățile de înscriere sunt disponibile pe site-ul festivalului.

Muzeul de Artă Recentă va fi, în perioada festivalului, gazda expoziției CEVA – o serie de desene originale din cele câteva mii folosite în realizarea filmului de animație creat de Paul Mureșan. Autorul lor va fi prezent sâmbătă la vernisajul expoziției, programat la ora 17:00.
__________________________________________________________________

Cea de-a paisprezecea ediţie a Festivalului Internaţional de Film de Animaţie Animest va avea loc în perioada 4 octombrie – 13 octombrie 2019 la Cinemateca Eforie, Cinema Elvire Popesco, Cinema City, Opera Comică pentru Copii, AWE – Adaptive Work Environment, Muzeul de Artă Recentă, Institutul Cervantes, KUBE Musette și Club Control.
Festivalul Internaţional de Film de Animaţie Animest este organizat de Asociaţia ANIMEST,

Co-finanțat prin:
programul Europa Creativă al Uniunii Europene

Finanțatori: Centrul Naţional al Cinematografiei, Administraţia Fondului Cultural Naţional, Uniunea Cineaştilor din România și Institutul Cultural Român

Parteneri: Vlad Cazino, Groupama, Cartoon Network, 5 To Go, Green Hours, KUBE Musette, MARe, CINETic, Jerry's Pizza, Dorna

Parteneri instituționali: Institutul Francez, Institutul Cervantes, Forumul Cultural Austriac, British Council, Institutul Balassi - Institutul Maghiar din București, Ambasada Republicii Estonia în București, Estonian Film Institute, MARe/Muzeul de Artă Recentă

Parteneri Minimest: PlaYouth, Editura Arthur, MiniGrafic, Vlad și cartea cu Genius, Green Sugar, Radio Itsy Bitsy, CinEmil

Parteneri media: Radio Guerrilla, IQads, Observator Cultural, Radio România Cultural, Vice, Agerpres, Ziarul Metropolis, Films In Frame, The Institute, Cartierul Creativ, MovieNews, Cinefilia, AaRC.ro, IQool, ProAnimație.ro, Modernism.ro, Munteanu

Parteneri de monitorizare: MediaTrust