The Institute promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de 19 ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România.

Prin tot ceea ce face,  contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. 

Pentru idei, recomandări sau noutăți, scrie-ne la office@institute.ro.

Termeni și condiții ale The Institute și politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal. 

 
 

Apel deschis pentru artă participativă lansat de publicația “Artă în lucru”

Article / 19 Aug 2022 / Andra Mihai
  • Apel deschis pentru artă participativă lansat de publicația “Artă în lucru”
1/1
Apelul deschis “Artă în lucru” își propune să identifice, să premieze și publice trei lucrări artistice participativePropunerile vor investiga metode inovatoare de interacțiune cu publicul, care are un rol activ în crearea lucrărilor.

Înscrie-te în cadrul apelui deschis “Artă în lucru” cu o lucrare artistică sub formă unui set de instrucțiuni, joc (cuvinte încrucișate, integrame, labirint, unește punctele), schiță de colorat, quest, etc. care ocupă maxim o pagină, format A4 portrait. Lucrările selectate de public, în urma votului pe platforma feeder.ro vor fi premiate și tipărite în cadrul primei ediții a revistei “Artă în lucru”, alături de o serie de artiști locali contemporani și super activi.

Selecția lucrărilor premiate este realizată de către public, prin vot anonim online pe platforma feeder.ro. Citește regulamentul apelului deschis și accesează formularul de înscriere, aici.

Calendar:

- 18 – 28 August / Perioadă de înscrieri. DEADLINE: 28 August 2022, ora 23:59

- 30 August – 6 Septembrie / Perioadă de jurizare prin vot public online anonim pe website-ul revistei online feeder.ro

- 7 Septembrie / Anunț lucrări câștigătoare

Premii Apelul deschis acordă 3 premii, 1 - 600 lei, 2 - 500 lei, 3 - 400 lei, cât și promovarea autorilor în cadrul acțiunilor proiectului editorial “Artă în lucru” și publicarea lucrărilor în cadrul revistei cu același nume.  

Ce este arta participativă? Conform wikipedia, arta participativă este o abordare a creației artistice care implică participarea audiențelor în procesul de creație, permițându-le acestora să devină coautori, editori și observatori ai operei. Acest tip de artă este incomplet fără interacțiunea fizică a publicului. Scopul artei participative este de a contesta forma dominantă de realizare a artei în Occident, în care o clasă restrânsă de artiști profesioniști realizează arta, în timp ce publicul își asumă rolul de observator pasiv sau de consumator, adică cumpără lucrările profesioniștilor de pe piață. Arta participativă nu este doar ceva la care stai și privești în liniște – este ceva la care participi. O atingi, o miroși, scrii pe ea, vorbești cu ea, dansezi cu ea, te joci cu ea, înveți din ea. O co-creezi.

Proiectul editorial “Artă în lucru” este produs de Save or Cancel (Cristina PopaAndrei Racovițan) prin feeder.ro și co-finanțat de AFCN.

***

Proiectul editorial nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Parteneri: Biblioteca Metropolitană București, Igloo, Zeppelin, The Institute, IQads, Revista Atelierul, One Night Gallery, Designist, La pas prin Brașov, Litera 9, Romania Pozitivă, Book Hub, Teen Press, Revista Golan

***

Despre Save or Cancel

Din 2009, Save or Cancel este un mediu de comunicare și propagare a artelor și culturii, promovând și facilitând rolul acestora în societatea contemporană.

Programele multidisciplinare auto-inițiate de Save or Cancel au ca scop identificarea oportunităților sustenabile și adaptabile de (re)valorizare a existentului prin proiecte de arhitectură, culturale și editoriale.