Hodorcă Ariana Simona este absolventă a ciclului masteral în Arte Grafice, în cadrul Universitatății Naționale de Arte, București.
Lucrările ei recente se bazează pe remodelarea realităților și limbajul decorativ. Ea prezintă un mare interes pentru natură și calea sa constantă de a evolua, fiind întotdeauna condusă de curiozitate.
CAPTURED LANDSCAPE
CAPTURED LANDSCAPE
Proiectul aduce în prim-plan o remodelare a legăturii dintre om și mediu, analizând mijloacele de negociere a relaţiei om-natură, pentru o mai bună cunoaştere. Percepţia mediului prin prisma ochiului uman poate apărea sub forma a mai multor interpretări.
“Captured Landscape” pune în discuţie varietatea de imagini posibile în cazul acestor interpretări asupra mediului. Ochiul uman percepe realitatea la nivel cerebral, în funcţie de toate imaginile pe care le-a văzut de-a lungul vieţii. Când privim o imagine de la distanţă tindem să simplificăm ce vedem în forme mari, ignorând parţial natura obiectelor în sine.
Acestă retuşare mentală, acest proces creativ pe care îl facem inconştient şi instinctiv, îşi are ca sursă toate imaginile văzute vreodată, stocate în memorie. Baza largă de imagini, care ne este pusă la dispozitie mental, am putea spune că ne defineşte ca indivizi având în vedere încărcătura vizuală şi emoţională personală care vine împreună cu aceste imagini.