Schiţe pentru viitor
Cartierul Creativ (CC) este un proiect care își propune să poziţioneze zona definită de Grădinile Cișmigiu și delimitată de bulevardele Berzei-Elisabeta-Griviţa-Victoriei ca fiind cea mai efervescentă zonă creativă din București, dar și să demonstreze potenţialul pe care industriile creative îl au în dezvoltarea comunitară, economică, dar și în cea urbană pe termen lung. Este o iniţiativă care își propune să susţină antreprenoriatul local și să dezvolte inteligenţa creativă a bucureștenilor și dorinţa acestora de a se implica în creionarea viitorului orașului.
Contraste și hărţi
CC este o zonă care se remarcă prin diversitate, cuprinzând atât clădiri istorice, bulevarde și străzi neschimbate de decenii, universităţi și instituţii publice culturale importante, case de cult care menţin diversitatea, cât și cele mai hip concept store-uri din oraș, cele mai inovative businessuri locale, cele mai populare baruri și cafenele, alături de provocări sociale și de un mix atipic de ţesuturi urbane foarte diferite.
Made in CC
În lipsa unei strategii pe termen lung privind antreprenoriatul creativ local, CC este o iniţiativă care își propune să încurajeze și să promoveze entităţile și organizaţiile care îl formează și îl definesc și să încurajeze consumul, dar și producţia de conţinut cultural la nivelul orașului.
Vederi din cartier
CC se bucură deja de o concentraţie foarte mare de entităţi și organizaţii creative și are potenţialul de a deveni rapid o alternativă turistică culturală reală, care să poată susţine poziţionarea Bucureștiului pe harta destinaţiilor turistice cultural-alternative la nivel regional și european.
Viaţă de cartier
Procesele de dezvoltare urbană sănătoase gravitează în jurul unor obiective și valori care vorbesc despre creșterea calităţii vieţii în termeni de coeziune și incluziune socială, spaţiu verde, calitatea spaţiului public și a celui construit, dar și despre calitatea vieţii culturale și încurajarea antreprenoriatului local. Toate acestea presupun proiecte gândite la scară umană și, întotdeauna (!), cetăţeni implicaţi în negocierea și creionarea viitorului urban. Dezvoltarea urbană atentă la nevoile oamenilor presupune deci procese care implică, în general, un grad ridicat de creativitate - de la tactici și metodologii de crowdsourcing, bugete participative, procese de design thinking de tipul bottom-up la instrumente de dezvoltare comunitară. De aceea, încurajarea, promovarea și dezvoltarea creativităţii sunt un instrument care poate contribui esenţial la modul în care un oraș evoluează.
Comunitate în rate
Dezvoltarea comunitară este un proces continuu, esenţial pentru orice oraș care își dorește să se laude cu o calitate a vieţii ridicată și foarte importantă în definirea și evoluţia sectorului cultural și creativ, în general. Puterea coeziunii, a talentului și a schimbului de know-how este principala resursă de dezvoltare sustenabilă și responsabilă pe termen lung. CC este o iniţiativă care își dorește să încurajeze schimbul și asocierea, și amestecarea, și creșterea simţului de apartenenţă