The Institute promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de 19 ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România.

Prin tot ceea ce face,  contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. 

Pentru idei, recomandări sau noutăți, scrie-ne la office@institute.ro.

Termeni și condiții ale The Institute și politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal. 

 
 

“Be-Brașov: retrocedarea emoțiilor I memoria orașului”

Article / 04 Noi 2022 / Andra Mihai
  • “Be-Brașov: retrocedarea emoțiilor I memoria orașului”
1/1
Proiectul “Be-Brașov: retrocedarea emoțiilor I memoria orașului” anunță rezultatele finale – o serie de mini documentare, fotografii și o instalație multimedia realizate de tinerii din Brașov,  disponibile acum și online pe platforma https://be-brasov.docuart.ro/.

Proiectul Be-Brașov: retrocedarea emoțiilor I memoria orașului și-a propus să se alăture inițiativelor care familiarizează publicul larg, preponderent brașovean, cu repere identitare subiective  istorice și culturale ale evoluției Brașovului secolului XX, printr-o abordare specifică, curatoriată, multimedia și multidisciplinară. Proiectul urmărește consolidarea unor comunități interesate de apropierea, respectarea, păstrarea și valorificarea patrimoniului cultural și arhitectural de tip urban.

Prima ediție a proiectului s-a desfășurat în perioada 15 august - 30 octombrie 2022 și a constat într-o serie de cursuri gratuite având ca temă filmul, teatrul și fotografia documentară, dedicate tinerilor cu vârste cuprinse între 14-22 de ani.

Proiectul și-a propus să redefinească relația locuitorilor cu orașul, să îi ajute în conturarea identității de locuire și renegocierea apartenenței la spațiu, în timp ce gestionează modul de raportare la vecinătate prin filtru istoric și cultural.

“Am mizat, pe de o parte, pe efectul preconizat de creștere a apartenenței la spațiul înconjurător și respectul pentru oraș, de dobândire de elemente comune în aprecierea bunei vecinătăți și pe de altă parte, de ridicare a nivelului de conștientizare și valorizare asupra patrimoniului urban. Aceste obiective de tip landmark aflate pe traseele cotidiene capătă identități proprii de cartier și pot fi asumate cu acest rol ca atare”, declară Daniela Apostol, managerul Asociației Docuart, organizatorul proiectului.   

Declarațiile tinerilor la finalul cursurilor sunt cea mai bună mărturie a impactului pe care atelierele  “Be-Brașov: retrocedarea emoțiilor I memoria orașului” le-au avut asupra lor:

“La vârsta de 12 ani mi-am dat seama cât de fabulos este Brașovul și de atunci, orașul ăsta nu încetează să mă fascineze cu fiecare cotlon nou pe care-l descopăr”, Amana Coman (20 de ani), cursant al atelierului de film documentar.

"Sunt brașoveancă, iubesc Brașovul chiar dacă uneori ma face să mă simt un turist”, Ema Achim (15 ani) cursant al atelierului de film documentar.

“Brașovul m-a făcut să conştientizez că cea mai bună modalitate de gestionare a emoțiilor, a reminiscenței de retrăire a amintirilor va fi întotdeauna prin fotografie”,  Sabina Tampa, cursant al atelierului de fotografie documentară.

“A fi ghid voluntar în Biserica Neagră de-a lungul verii mi-a oferit șansa de a întâlni tot felul de oameni din toate colțurile lumii. Cea mai plăcută interacțiune a fost cu o familie americană. După turul ghidat am vorbit despre experiența lor în Brașov în calitate de turiști. Fiind înconjurată de zidurile vechi ale orașului de când mă știu, laudele unor «outsideri» mi-au deschis ochii către adevărata autenticitate a fostei cetăți, care într-adevăr merită documentată”, Anastasia Cioc, cursant al atelierului de fotografie documentară.

“Cu siguranță pot spune că percep altfel Brașovul. Dupa acest curs am înțeles cât de valoros este  orașul. Are o istorie și o sumedenie de mituri captivante pe care toți locuitorii ar trebui să le cunoască. Un oraș cu care mă mândresc”, Daria Suciu (17 ani), cursant al atelierului de teatru documentar.

“Acum văd orașul din mai multe perspective. Cunosc mai bine istoria, simt magia legendelor care creează un Brașov atât de misterios, și atât de drag mie. Ascultând diferitele povești de viață care sunt prezentate in proiect, am realizat că acest oraș are câte o însemnătate diferită pentru fiecare, însă cu toții îl putem numi "acasă". Cu siguranță că mereu voi fi nostalgică când îmi voi aminti de această experiență, fiindcă a creat o conexiune și mai puternică între mine și Brașov”, Alexia Rus (16 ani),  cursant al atelierului de teatru documentar.

Filmele realizate în cadrul proiectului, pot fi vizionate aici: https://be-brasov.docuart.ro/rezultatul-cursului-filmdocumentar/

Fotografiile realizate în cadrul proiectului, sunt disponibile aici: https://be-brasov.docuart.ro/rezultatul-cursului-fotografiedocumentara/

Instalația artistică bazată pe instrumentarul folosit în teatrul de tip verbatim poate fi vizionată aici: https://be-brasov.docuart.ro/rezultatul-cursului-teatrudocumentar/

***

Be-Brașov: retrocedarea emoțiilor I memoria orașului este un proiect organizat de Docuart, finanțat din bugetul Municipiului Brașov. 

Despre Docuart

Asociația Docuart se dedică din 2010 proiectelor de susținere a documentarului românesc și inițiativelor de educație cinematografică.

De-a lungul timpului, asociația a organizat o serie de evenimente cu misiunea de a valorifica cinematografia autohtonă, precum București Docuart Fest, Caravana Docuart, Proiecțiile Docuart, sau documentarul de(spre) artă, în proiecte de tip festivalier Bucharest Art Film Festival și Brâncuși Nocturn.

De asemenea, Docuart produce și organizează proiecte de intervenție socio-culturală, folosind instrumente și metode relevante din domeniul vizual. 

***

Proiect cofinanțat din bugetul Municipiului Brașov.
Partener principal: Radio Guerrilla
Parteneri: Filarmonica Brașov, CESI, Cărturești, Artburg
Parteneri media: Nova TV Brașov, AGERPRES, Radio România Cultural, Zile și Nopți, Modernism.ro, The Institute, Ziarul Metropolis, Zeppelin, Litera 9