Din încercarea de a descoperi spații speciale, imobile aparte, dar și povești interesante, The Institute și Storia.ro au demarat, în cadrul proiectului Cartierul Creativ, o serie de articole despre locuințe, locuire, despre spații comerciale sau de birouri, dar și despre spații alternative și dedspre oportunități.
Comunitățile au în general nevoie de un cadru, de spații fizice unde să se cunoască, unde să lucreze împreună, să învețe să colaboreze, să petreacă timp împreună și să dovedească putearea creativității coagulate în jurul acelorași valori și dorințe. În acest episod am vrut să ne concentrăm pe posibile spații de lucru sau spații de birouri din această zonă.
Cartierul Creativ reunește foarte multe business-uri locale de mici dimensiuni, dar și cele mai cool baruri și cafenele din București, cele mai inspiraționale și interesante străzi, multe magazine speciale, precum și universitățile de artă și muzică din București. CC este o zonă cu o istorie veche și complicată, cu foarte multe fețe și stiluri arhitecturale, amestecate până la colț cu haosul. Cu toate acestea, clădirile foarte înalte cu ochi de sticlă sunt puține la număr în această zonă. De acceea, a avea biroul în această zonă este o bucurie și o raritate, văzută aproape ca un lux. Asta și pentru că Cartierul Creativ este o zonă în care pauzele de masă sunt animate de efervescența zonei, în care a rămâne în oraș după orele de muncă este o sintagmă cu adevărat sinceră și unde picnicurile în Cișmigiu în pauza de prânz pot fi o realitate aproape zilnică.
Ne-a impresionat spațiul de pe Calea Victoriei, între Berthelot și Dacia pentru că este un open space și pentru că vorbește despre deschidere și comunicare, dar și pentru că are o terasă cu vedere la Cartierul Creativ. Pentru o echipă mică, dar sudată, acest spațiu pare că se poate transforma foarte ușor într-un birou la care să te duci cu entuziasm în fiecare zi.