Bogdan Druța are 22 de ani și este student la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca. Recent a absolvit ciclul universitar de licență în cadrul departamentului de Modă-Design Vestimentar al universității și a reușit să prezinte proiectul de licență în cadrul Galei UAD Fashion Design.
RADICALISM
Societatea din zilele noastre încearcă să demonstreze superioritatea sau inferioritatea unei anumite rase prin invocarea realizărilor din trecut ale unora dintre membrii ei. Spectacolul atât de frecvent al unui mare inovator care în timpul întregii sale vieţi este batjocorit, condamnat, obstrucţionat, persecutat de către compatrioţii săi, pentru ca, la câţiva ani după moartea sa, să fie transformat într-un monument naţional şi aclamat ca dovadă a măreţiei rasei germane (sau franceze, sau italiene, sau cambodgiene), acesta este un spectacol de expropriere colectivistă tot atât de revoltător ca şi cel al exproprierii materiale.