The Institute promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de 19 ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România.

Prin tot ceea ce face,  contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. 

Pentru idei, recomandări sau noutăți, scrie-ne la office@institute.ro.

Termeni și condiții ale The Institute și politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal. 

 
 

Bursele Superscrieri - Scrieri despre violența în cuplurile de adolescenți

News / 21 Mar 2017 / INSTITUTE.RO
  • Bursele Superscrieri - Scrieri despre violența în cuplurile de adolescenți
  • Bursele Superscrieri - Scrieri despre violența în cuplurile de adolescenți
  • Bursele Superscrieri - Scrieri despre violența în cuplurile de adolescenți
1/3
Bursele Superscrieri/Avon: căutăm jurnaliști care să documenteze violența în cuplurile de adolescenți
 
Primele forme ale violenței domestice se manifestă de timpuriu, încă din adolescență – reiese dintr-o cercetare făcută pe un eșantion reprezentativ de 1.500 de liceeni din 80 de orașe, în cadrul proiectului In a Relationship. Încă de la primele relații apar forme variate de abuz: un partener care vrea să știe tot timpul unde ești și cere raportul poate deveni, mai târziu, soțul/soția care îți îngrădește libertatea. Insistența de a avea acces la conturile de social media sau de e-mail ale persoanei cu care ești, sau violarea lor, poate evolua într-o situație de control economic mai târziu, unul dintre motivele principale pentru care victimele violenței domestice nu își pot părăsi abuzatorii. 
Granița dintre lucruri acceptabile și abuz este una fină și, mai ales pentru adolescenții crescuți în familii disfuncționale, violența domestică poate devini tipar de comportament. 
 
Cea de-a patra ediție a Burselor Superscrieri/AVON pe tema violență domestică este dedicată anul acesta formelor de abuz în relațiile de cuplu ale adolescenților. Fundația Friends For Friends și Avon Cosmetics România, oferă trei burse a câte 2.000 de euro jurnaliștilor și autorilor pentru a investiga cauzele și formele violenței care afectează primele relații ale adolescenților.  
 
Despre alegerea temei argumentează Mona Dîrțu, membră a juriului și mentor pentru bursieri: „Violența domestică a intrat în viața mea și m-a făcut să cobor în straturile de profunzime acum trei ani, prin Bursele Superscrieri/Avon. Am lucrat, ca mentor, cu nouă echipe de jurnaliști - care au documentat în total, pentru materialele lor, zeci de cazuri. Sunt două lucruri fundamentale pe care le-am înțeles în acest răstimp. Primul: că, dacă tata o bate pe mama și acela ți-e pattern-ul de relație familiar, poți gravita tot restul vieții în jurul lui - pentru că îl asimilezi cu normalitatea, cu acceptabilul; e singurul model pe care-l știi. Al doilea: că prima palmă nu e niciodată ultima palmă; și că dacă o accepți de la iubitul din liceu o vei accepta, foarte probabil, și de la soț.”
 
 
Poate câștiga o bursă Superscrieri/Avon orice autor din România - indiferent că este profesionist sau amator, jurnalist sau blogger, se exprimă prin cuvânt sau prin imagine, publică pe platforme tradiționale ori exclusiv în mediul digital. Organizatorii încurajează proiectele/serii de articole, realizate de echipe autor + fotoreporter/artist vizual.
 
Propunerile de proiecte vor fi evaluate de un juriu care va susține și o fază de interviuri cu aplicanții finaliști: Mona Dîrțu, Emilia Șercan, Florin Negruțiu (Republica.ro), Teodor Tiță și un reprezentant AVON - Stela Toderașcu (Senior Commercial Marketing Manager AVON România).
Pe lângă finanțare, bursierii aleși vor beneficia pe perioada realizării materialelor de un program de mentorat și Seminarii Superscrieri de bune practici, ambele susținute de jurnalista Mona Dîrțu.
 
Primele trei ediții ale burselor au explorat tema violenței domestice – cele nouă materiale documentate în profunzime pot fi accesate și preluate de orice publicație: https://goo.gl/pfNCJH.
Primele rezultate ale cercetării despre liceeni sunt disponibile aici: https://goo.gl/VBUvDl.
 
Aplicațiile pentru ediția curentă sunt deschise până pe 16 aprilie, iar formularul de înscriere, precum și alte detalii depre program, pot fi accesate pe site-ul FFFF:  www.ffff.ro/bursele-superscrieri.
 
 
Despre Fundația Friends For Friends  
Ne direcționăm toate eforturile și energia să susținem creativitatea practică, dezvoltând proiecte și instrumente care să îi ajute pe oameni să își descopere potențialul creativ.  
Printre proiectele FFFF: Creative Fitness Studio - gym de antrenare și dezvoltare a creativității prin exerciții și experiențe creative de grup (Atelier de Creative Writing pentru companii/organizații), Biblioteca FFFF - peste 1600 de cărți utile profesioniștilor implicați în industrii creative, Policlinica de Marketing și Comunicare pentru ONG-uri, proiectul In a Relationship dedicat liceenilor și, nu în ultimul rând, Superscrieri (Premiile Superscrieri, cartea Superscrieri, Bursele Superscrieri pe domenii de interes social și Seminariile & Masterclass-ul Superscrieri).
 
Despre AVON și Campania Respectului
De 20 de ani în România, AVON schimbă lumea femeilor, atât prin frumuseţe şi oportunitate de carieră, cât şi prin lupta pentru demnitatea lor.
Campania Respectului, una dintre iniţiativele sociale AVON, lansată în 2008 e un demers necesar în faţa unei probleme care pare să se replice la nesfârşit în jurul nostru. Credem că e de datoria fiecăruia dintre noi să vorbim deschis şi să ne implicăm pentru rezolvarea unor răni pe care niciun machiaj nu le-ar putea acoperi: rănile violenţei în familie.