UrbanEye Film Festival a ajuns la cea de-a treia ediție anul acesta. Festivalul invită creatorii independenți și pasionații de film, dar și casele de producție, să înscrie în competiție filme inspirate din realitatea arhitectural-urbană din România.
Se caută filme în care orașul, arhitectura sau viața urbană din România sunt personajele, subiectele principale sau decoruri cu rol dramaturgic în construcția narativă.
Înscrierile pentru festival se pot face până pe data de 5 septembrie, iar filmele nominalizate vor fi proiectate într-o secțiune specială a festivalului internațional, care va avea loc în luna noiembrie la București. În cadrul acestuia, juriul va acorda Premiul UrbanEye, în valoare de 500 de euro, pentru cel mai bun film.

În competiție pot fi înscrise filme din umătoarele categorii: documentare, ficțiune, experimentale, animație, care abordează și interpretează creativ subiecte legate de contextul arhitectural-urbanistic românesc.
La ediția din 2015, premiul UrbanEye a fost câștigat de „Common Grounds”, o producție Belgia/Luxemburg, iar din juriu au făcut parte Cătălin Mitulescu (regizor și scenarist), Mihai Fulger (critic de film), Noémi Soltész (arhitect, curator al Zilelor Filmului de Arhitectură din Budapesta), Sofia Murato (fondatoarea Festivalului de Film de Arhitectură de la Lisabona) și Frederik Bojer Bové (reprezentant al Festivalul de Arhitectură din Copenhaga).
Proiectul UrbanEye a fost inițiat în 2014 ca platformă de discuție prin intermediul filmului, pe tema arhitecturii și a orașului, atât pentru profesioniștii din domeniu, cât și pentru publicul larg. Activitatea principală este organizarea primului festival de film din România care promovează discuția despre mediul construit și viața urbană. UrbanEye încurajează realizarea de filme inspirate din realitatea arhitectural-urbană românească, printr-o secțiune specială în cadrul festivalului.
Festivalul de film UrbanEye este un proiect al asociației ARTA în dialog. A treia ediție a festivalului este un Proiect cultural finanțat în cadrul Programului cultural București - Orașul in-vizibil și co-finanțat de Ordinul Arhitecților din România din timbrul arhitecturii.