- Timiș, Cluj și Brașov sunt județele fruntașe la înscrierile din afara Bucureștiului -
Cea de-a XVIII-a ediție a Galei Societății Civile a înregistrat anul acesta 199 de inițiative înscrise în competiție: 160 de proiecte, 20 de programe și 19 campanii de comunicare. Cele mai multe proiecte au fost înscrise la secțiunea Proiecte pentru Tineret, respectiv 40, urmată de Educație, Învățământ, Cercetare, cu 39 de proiecte, la egalitate cu secțiunea INOVAȚIE.
Cele mai multe înscrieri provin de la organizații din București, respectiv 140 de proiecte, programe și campanii de comunicare. Pe locul doi se clasează județul Timiș, cu șapte proiecte înscrise, iar pe locul al treilea se poziționează județul Brașov, cu cinci înscrieri, urmat de Prahova, cu patru proiecte și la egalitate, Galați și Suceava, cu câte trei proiecte înscrise.
Topul înscrierilor continuă cu județele Arad, Constanța, Satu Mare și Sibiu, cu câte două proiecte şi se încheie cu Alba, Argeș, Bacău, Caraș-Severin, Covasna, Dâmbovița, Giurgiu, Iași, Maramureș, Neamț, Vrancea, reprezentate în competiție cu câte o înscriere.
Din cele 199 de proiecte, programe și campanii depuse în competiția Gala Societății Civile 2020, 110 dintre ele au avut acoperire națională, 36 locală, 23 regională, 17 județeană și 13 internațională.
Proiectele înscrise vor fi evaluate de 48 de specialişti în implementarea și evaluarea proiectelor, cercetători, sociologi, jurnaliști, lideri și formatori de opinie ai societății civile și ai sectorului non-profit și reprezentanți ai sectorului privat, în perioada 04 iunie- 22 iulie 2020.
Juriul este format din Alexandra Zbuchea, Andrada Șeitan, Andreea Vrabie, Andrei Popescu, Angela Galeța, Aurora Liiceanu, Barbu Mateescu, Constantin Radu, Corina Murafa, Costel Popa, Costinela Drăgan, Cristian China-Birta, Cristina Hanganu, Cristina Hurdubaia, Dani Sandu, Diana Cosmin, Diana Oncioiu, Patricia Zegreanu, Dr. Mihai Ranete, Dr. Orieta Hulea, Dragoș Bucurenci, Elena Stancu, Florin Ghinda, Gelu Duminică, Gruia Bădescu, Ina Ilie, Ioana Bâldea Constantinescu, Ioana Epure, Ioana Gheorghiță, Ioana Moldovan, Ioana Pelehatăi, Laura Ranca, Loredana Săndulescu, Mihaela Dedeoglu, Mircea Toma, Monica Jitariuc, Nicoleta Deliu, Oana Băluţă, Paul Angelescu, Raluca Ion, Ramona Raduly, Răzvan Exarhu, Roxana Bucată, Roxana Damaschin-Țecu, Smaranda Witec, Victor Ilie, Vlad Dumitrescu și Vlad Mixich.
Mai multe detalii despre membrii juriului puteți consulta aici.
Festivitatea de acordare a premiilor, care încheie ediția a XVIII-a a competiției anuale Gala Societății Civile, va avea loc în luna septembrie.
În cele 17 ediții de până acum, Gala Societății Civile a premiat peste 740 de inițiative generate de sectorul neguvernamental, care au reușit să aducă schimbări pozitive majore în societate, proiecte care investesc în România și în viitorul său.
Pentru mai multe detalii despre Gala Societății Civile 2020, vizitați: http://www.galasocietatiicivile.ro/participants.php.
___________________________________________________________________________
Gala Societății Civile 2020 în cifre:
Statistici înscrieri GSC 2020
Număr total înscrieri:
199 de proiecte, programe și campanii de comunicare înscrise în competiția GSC 2020 astfel:
# 160 de proiecte
# 20 de programe
# 19 campanii de comunicare
Statistici înscrieri/ secțiuni
Categoria A
Educație, Învățământ, Cercetare – 39 de proiecte
Artă și cultură – 18 proiecte
Apărarea drepturilor individuale/ colective– 8 proiecte
Comportament civic și Participare publică– 11 proiecte
Sănătate – 16 proiecte
Incluziune socială– 24 de proiecte
Servicii de asistență socială– 10 proiecte
Protecția mediului– 12 proiecte
Dezvoltare economică și socială– 6 proiecte
Categoria B
Proiecte și campanii de Voluntariat– 29 de proiecte
Proiecte pentru Tineret– 40 de proiecte
Categoria C
Programe – 20 de programe
Inițiative Cetățenești– 7 proiecte
Campanii de comunicare pe teme sociale– 19 campanii
Categoria D
Premiul Special Organizația NEW ENTRY– 25 de proiecte
Premiul Special pentru INOVAȚIE– 39 de proiecte
Cele mai multe înscrieri sunt în secțiunile:
Proiecte pentru Tineret – 40 de proiecte
Educație, Învățământ, Cercetare– 39 de proiecte
Premiul Special pentru INOVAȚIE – 39 de proiecte
Statistici formă de organizare
#130 de organizații neguvernamentale
# 6 persoane fizice& 2 grupuri de inițiativă
# 5 agenții de comunicare & 4 companii au înscris în secțiunea Campanii de comunicare pe teme sociale
Statistici / județe participante / funcție de numărul de înscrieri
# Cele mai multe proiecte provin de la participanți din București și Ilfov, care au înscris în competiție 140 de proiecte, respectiv 12 proiecte.
# Pe următoarele locuri se clasează județele: Timiș cu 7 proiecte, Cluj cu 6 proiecte, Brașov cu 5 proiecte, Prahova cu 4 proiecte și Galați și Suceava cu câte3 proiecte.
# Județele Arad, Constanța, Satu Mare și Sibiu au câte două proiecte fiecare înscrise în competiție
# Iar județele: Alba, Argeș, Bacău, Caraș-Severin, Covasna, Dâmbovița, Giurgiu, Iași, Maramureș, Neamț, Vrancea sunt reprezentate în competiție cu câte un proiect.
47 de proiecte înscrise provin de pe plan local, din 21 de județe ale țării.
Acoperirea proiectelor înscrise în competiție
# Din cele 199 de proiecte, programe și campanii depuse în competiția GSC 2020: 110 dintre ele au avut acoperire națională, 36 locală, 23 regională, 17 județeană și 13 internațională.
____________________________________________
Despre Gala Societății Civile
Gala Societății Civile este cel mai amplu proiect care promovează și premiază activitatea sectorului asociativ din România. Inițiată în anul 2002, Gala Societății Civile are ca misiune recunoașterea tuturor inițiativelor luate pentru îmbunătățirea vieții într-o comunitate, promovarea și premierea spiritului civic și a responsabilității sociale în România.
Gala Societății Civile este un proiect THE INSTITUTE.
Partener principal: KMG International
Partener pentru Sustenabilitate: Lidl România
Sponsor fondator: Fundația Vodafone România
Parteneri: BCR, Bursa Binelui, ŠKODA, Philip Morris România.
Parteneri media strategici: Rock FM, Radio România Cultural, RFI România
Parteneri media: Biz, IQads, News.ro, Romania Pozitivă, Știri ONG, Zile și Nopți
Partener de monitorizare: MediaTrust România
Parteneri tradiționali: Gavrilă & Asociații, Netvibes România.
Pentru mai multe informații despre Gala Societății Civile 2020, vizitați www.galasocietatiicivile.ro.