Claudia Voinea este o absolventă a Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București, specializarea Arhitectură, unde a susținut sub îndrumarea Conf. Dr. Arh. Dan Marin diploma cu tema: Pitești. Memorialul Durerii.
În anul universitar 2013-2014 studiază în Paris ENSAPB, unde în cadrul cursului Prof. Pierre Louis Faloci ia contact cu diferite moduri de inserție în peisaj a arhitecturii comemorative.
MEMORIALUL DURERII - PITEȘTI
Conceput ca un exercițiu de empatie, proiectul propune vizitatorului să devină pentru câteva ore un fost deținut în Programul de Reeducare prin Tortură de la Pitești. Amintind trauma, fără sa fie însă traumatizant, acesta se compune dintr-un memorial, un muzeu (amenajat în incinta fostului penitenciar Pitești) și o școală de vară (conectată dar în același timp indepentă de spațiul sacru, comemorativ).
Spațiul muzeu este conceput ca un loc cu funcție pedagogică care prezintă ca punct de maximă concentrare camera IV spital (locul unde aveau loc torturile). În sine, aceasta reprezintă o ambivalentă pentru că simbolizează sfârșitul parcursului muzeal și începutul memorialului.
Reprezentat arhitectural printr-un masiv de beton, memorialul se compune din patru încăperi care au aceeași suprafață dar care sunt dispuse la adâncimi din ce în ce mai mari și care primesc din ce în ce mai puțină lumină.
Ele ilustrează metaforic căderea sufletească a unui deținut materializată prin cele patru etape ale torturii: Demascarea, Trădarea, Căderea și Dedublarea. Odată atinsă ultima etapă, izbăvirea și ideea depășirii acestei situații se vor materializa print-un traseu ascendent - metaforă inversă a memorialului.
În anul universitar 2013-2014 studiază în Paris ENSAPB, unde în cadrul cursului Prof. Pierre Louis Faloci ia contact cu diferite moduri de inserție în peisaj a arhitecturii comemorative.
MEMORIALUL DURERII - PITEȘTI
Conceput ca un exercițiu de empatie, proiectul propune vizitatorului să devină pentru câteva ore un fost deținut în Programul de Reeducare prin Tortură de la Pitești. Amintind trauma, fără sa fie însă traumatizant, acesta se compune dintr-un memorial, un muzeu (amenajat în incinta fostului penitenciar Pitești) și o școală de vară (conectată dar în același timp indepentă de spațiul sacru, comemorativ).
Spațiul muzeu este conceput ca un loc cu funcție pedagogică care prezintă ca punct de maximă concentrare camera IV spital (locul unde aveau loc torturile). În sine, aceasta reprezintă o ambivalentă pentru că simbolizează sfârșitul parcursului muzeal și începutul memorialului.
Reprezentat arhitectural printr-un masiv de beton, memorialul se compune din patru încăperi care au aceeași suprafață dar care sunt dispuse la adâncimi din ce în ce mai mari și care primesc din ce în ce mai puțină lumină.
Ele ilustrează metaforic căderea sufletească a unui deținut materializată prin cele patru etape ale torturii: Demascarea, Trădarea, Căderea și Dedublarea. Odată atinsă ultima etapă, izbăvirea și ideea depășirii acestei situații se vor materializa print-un traseu ascendent - metaforă inversă a memorialului.
