Proiectul reprezintă însăși încercarea artistiului student de a-și găsi propriul drum și o soluție pentru a se diferenția de ceilalți în a crearea noului, ineditului de până la el, ceea ce reprezintă deja un clișeu.
Titlul lucrării face referire la faptul că, orice am face, ne situăm indirect într-un cadru repetitiv și totul devine un clișeu. Cele două porturi reprezentative, cel național românesc și cel macedonean, sunt prezente în proiect pentru că ele semnifică exteriorizarea fiecărui individ, ca urmare a trăirilor sale interioare. Mai precis, în acest caz, reprezintă trecerea facută dintr-un stat în altul, cu scopul realizării a însăși lucrării mele de licență.
Clișeul constă în repetarea aceluiași tipar în care omul se situează și, de asemenea, o negare ce apare în cazul fiecărui individ, care își dorește exact opusul. De aceea, fotografia este reprezentată printr-un negativ de film. Analiza în detaliu a unui fragment din „filmul vieții” al fiecărui artist este tot un clișeu. În acest proiect este surprins prezentul, prin fotografiile în care personajele apar șezând, reprezentând artistul la lucru, care a terminat de pictat personajele poziționate vertical;
Un clișeu este și suportul deja dat, așa cum artistului îi este dat talentul, la care el adaugă munca sa, așa cum fiecare și-o imaginează, o planifică, o compune si o poate sau nu duce la bun sfârșit.
În aceeași măsură, fotografia de fundal a benzii cinematografice reprezintă un clișeu, fiind printată în mod intenționat, ca simbol al trecutului (de aceea personajele sunt îmbracate în porturi istorice, alături de Arcul de Triumf și Arcul lui Galerius, ca simboluri specifice). Asemeni tuturor începuturilor filmelor, se debutează cu un istoric. De ce nu, chiar în replica scenariilor scrise, adesea formula de început este reprezentată de bine cunoscutul „a fost odată”. Considerând existența unui început, indiferent de interpretarea lui religioasă (crearea lumii), dimensiunile calităților umane (talente înnăscute), ori simplul trecut al oricărei persoane până la actualitate, nu putem exclude prezența unui „dat”.
Proiectul nu se axează pe istoriile și tradițiile a două popoare, ci doar face trimitere către acestea pentru a ilustra tema principală: o existența a ceva dat în care fiecare om, fără intenție, repetă aceleași lucruri și intră automat înntr-un clișeu.
Cele două arcuri, din București și din Salonic, servesc ca simbol pentru accentuarea și obligativitatea existenței unei baze (a unui trecut), necesară creării unui viitor (legătura dintre istoriile a două state, România și Grecia). De asemenea, ele sunt un simbol și pentru unire, ca punct de consolidare, care face trimitere la triumful artistului ajuns în centrul cunoașterii de sine (deși este plasat în interiorul societății, el reflectă asupra exteriorului ei și al interiorului său).
Personajele sunt reprezentate prin propria personă, întrucât obiectul artistic este subiectul primordial - licența, procesul de execuție și realizarea acesteia. Astfel, implicarea directă este sugerată prin autoportret. Altfel spus, personajele compoziției mele sunt o conotație pentru trăirea și efectuarea unei opere artistice. Imaginile personajelor subliniază importanța asupra concentrării artistului pe partea de teorie și cercetare a unei culturi noi, căreia se adaptează, integrează și adresează.
Prin urmare, putem răspunde afirmativ faptului că noi doar continuăm ridicarea „construcției” prin modalități unice și originale, desigur pornind de la „temelia” acestora. Nu putem nega că ne clasăm într-un format deja realizat. Astfel, ajungem la ceea ce titlul ne prezintă: omonimia imaginii și clișeul, în care intrăm automat prin tot ceea ce facem și ce se va face.
Titlul lucrării face referire la faptul că, orice am face, ne situăm indirect într-un cadru repetitiv și totul devine un clișeu. Cele două porturi reprezentative, cel național românesc și cel macedonean, sunt prezente în proiect pentru că ele semnifică exteriorizarea fiecărui individ, ca urmare a trăirilor sale interioare. Mai precis, în acest caz, reprezintă trecerea facută dintr-un stat în altul, cu scopul realizării a însăși lucrării mele de licență.
Clișeul constă în repetarea aceluiași tipar în care omul se situează și, de asemenea, o negare ce apare în cazul fiecărui individ, care își dorește exact opusul. De aceea, fotografia este reprezentată printr-un negativ de film. Analiza în detaliu a unui fragment din „filmul vieții” al fiecărui artist este tot un clișeu. În acest proiect este surprins prezentul, prin fotografiile în care personajele apar șezând, reprezentând artistul la lucru, care a terminat de pictat personajele poziționate vertical;
Un clișeu este și suportul deja dat, așa cum artistului îi este dat talentul, la care el adaugă munca sa, așa cum fiecare și-o imaginează, o planifică, o compune si o poate sau nu duce la bun sfârșit.
În aceeași măsură, fotografia de fundal a benzii cinematografice reprezintă un clișeu, fiind printată în mod intenționat, ca simbol al trecutului (de aceea personajele sunt îmbracate în porturi istorice, alături de Arcul de Triumf și Arcul lui Galerius, ca simboluri specifice). Asemeni tuturor începuturilor filmelor, se debutează cu un istoric. De ce nu, chiar în replica scenariilor scrise, adesea formula de început este reprezentată de bine cunoscutul „a fost odată”. Considerând existența unui început, indiferent de interpretarea lui religioasă (crearea lumii), dimensiunile calităților umane (talente înnăscute), ori simplul trecut al oricărei persoane până la actualitate, nu putem exclude prezența unui „dat”.
Proiectul nu se axează pe istoriile și tradițiile a două popoare, ci doar face trimitere către acestea pentru a ilustra tema principală: o existența a ceva dat în care fiecare om, fără intenție, repetă aceleași lucruri și intră automat înntr-un clișeu.
Cele două arcuri, din București și din Salonic, servesc ca simbol pentru accentuarea și obligativitatea existenței unei baze (a unui trecut), necesară creării unui viitor (legătura dintre istoriile a două state, România și Grecia). De asemenea, ele sunt un simbol și pentru unire, ca punct de consolidare, care face trimitere la triumful artistului ajuns în centrul cunoașterii de sine (deși este plasat în interiorul societății, el reflectă asupra exteriorului ei și al interiorului său).
Personajele sunt reprezentate prin propria personă, întrucât obiectul artistic este subiectul primordial - licența, procesul de execuție și realizarea acesteia. Astfel, implicarea directă este sugerată prin autoportret. Altfel spus, personajele compoziției mele sunt o conotație pentru trăirea și efectuarea unei opere artistice. Imaginile personajelor subliniază importanța asupra concentrării artistului pe partea de teorie și cercetare a unei culturi noi, căreia se adaptează, integrează și adresează.
Prin urmare, putem răspunde afirmativ faptului că noi doar continuăm ridicarea „construcției” prin modalități unice și originale, desigur pornind de la „temelia” acestora. Nu putem nega că ne clasăm într-un format deja realizat. Astfel, ajungem la ceea ce titlul ne prezintă: omonimia imaginii și clișeul, în care intrăm automat prin tot ceea ce facem și ce se va face.
