Interviu cu Lucian Broscățean, realizat de Ioana Nicolescu
Pe Lucian Broscățean l-am cunoscut acum câțiva ani când i-am văzut piesele în showroom la Molecule F. Eram de foarte puțină vreme în România și ca o adevărată fană a brandurilor japoneze de haine (Comme des Garçons pentru care am și colaborat rămâne unul din brandurile mele preferate), mi-au atras imediat atenția hainele negre și conceptuale semnate de el.
Mi-au plăcut așa de tare piesele lui încât trebuia musai să aflu cine este creatorul din spatele lor. Ne-am cunoscut mai bine cu prilejul galei UAD de la Cluj, unde pentru cei care (încă) nu știu, Lucian este unul dintre organizatori și profesori.
Pasionat, perfecționist și reușind să-ți transmită de fiecare dată impresia că are tot timpul din lume, am descoperit un tânăr cu mult umor și suflet, ceea ce cred că explică un pic rețeta prin care Lucian reușește să facă atât de multe lucruri într-un timp scurt.
Una dintre cele mișto discuții despre ce se întâmplă în modă și cu studenții la noi am avut-o cu el într-o dimineață de iulie, după gala de anul acesta de la Cluj. Pur și simplu am uit de timp și de ceea ce mai aveam de făcut.
Conversația acesta a revenit foarte repede la suprafață în momentul când am început să conturez proiectul Fashion Insiders și în mod firesc, Lucian era pe lista mea.
Când ai înțeles că moda poate fi o meserie ?
În adolescență, la 16 ani, atunci când am primit premiul Tineri Designeri la concursul „Levintza Prezintă”. Doamna Doina Levintza m-a descoperit și în prima discuție pe care am avut-o cu dânsa mi-a explicat că a face modă poate fi o meserie serioasă într-o industrie pe cât de glamorous pe atât de complexă și capricioasă. Atunci mi-am dat seamă că vreau să îmi transform pasiunea pentru modă, în job.
Ce te-a determinat să devii designer ?
De când eram mic am desenat haine (știu, sună a clișeu, dar chiar așa e, mama incă a păstrat schițe care dovedesc asta) și recent am redescoperit câteva diapozitive cu mine la vârsta de 5 ani îmbrăcat în hainele mamei și ale bunicii pe care le învârteam și le înnodăm în jurul corpului. Cine a avut ideea să imortalizeze acele momente de „dressing up” a fost foarte inspirat. Pe cât de amuzante sunt, pe atât de „freudiene” și explică faptul că unele aspecte țin de ADN…
Primele „comenzi” au venit un pic mai târziu când făceam haine din resturi de materiale pentru toate păpusile Barbie ale vecinelor. Complicată poveste. Cărțile copilăriei erau albume de artă și interesul pentru istoria artei a devenit o constantă a evoluției mele. Toate aceste elemente s-au intercalat și au generat demersurile actuale.
Trecând peste zona nostalgică, cred că cel mai important factor determinant al dorinței de a face modă este că pot să mă exprim prin haine, pot să spun diverse povești despre modul în care percep lumea în care trăiesc și lumile în care călătoresc – fizic sau mental.
Tot acest traseu mă face să descopăr multe aspecte ale personalității mele. E un proces introspectiv și emoțional, greu de „tradus”, tocmai de aceea de multe ori mă simt ca în filmul Sofiei Coppola – „Lost în Translation”.
Ești designer, coordonezi echipa de creație al Irinei Schrotter și în același timp ești cadru didactic la UAD – cum reușești să le împaci pe toate ?
Tratez toate job-urile cu maximă seriozitate și perfecționismul mă duce de cele mai multe ori aproape de surmenaj. Dorm foarte puțin, lucrez extrem de bine și noaptea, dar a trebuit să fac anumite sacrificii de-a lungul ultimilor ani. Predarea la UAD Departamentul Modă-Design Vestimentar și direcția creativă a brandului Irina Schrotter sunt două job-uri solicitante, cu multe responsabilități, care m-au făcut să nu mai am timp pentru dezvoltarea unui brand commercial propriu.
De aceea am decis ca proiectele care îmi poartă numele să fie destinate unor galerii și/sau expoziții de fashion-art, iar proiectele pe care le fac pentru branduri comerciale să se axeze pe consultanță. Astfel pot să mă exprim prin concepte abstracte și în același timp reușesc să răman ancorat în ceea ce presupune zona comercială din industria modei contemporane.
Ce te-a determinat să accepți postul de la UAD ?
A fost o decizie dificilă, pentru că aveam mai multe propuneri de job-uri în acea perioadă. Am acceptat postul la UAD pentru că îmi oferea posibilitatea să lucrez într-o instituție și într-un mediu cultural pe care le indrăgesc și în care îmi place să lucrez. E un mediu efervescent, dinamic, adaptat la tot ce înseamnă noutate în domeniu, cu foarte multe network-uri naționale și internaționale. Lucrul cu studenții te obligă să fii up-to-date, să citești enorm și să depui eforturi susținute. Corecturile zilnice cu fiecare în parte durează ore întregi și e fascinant să descoperi universuri creative noi. Toate proiectele în care suntem implicați sau cele pe care le construim sunt axate pe platforme de promovare ale studenților. Cea mai mare satisfacție e atunci când se întorc cu scrisori de recomandare foarte bune, de la branduri din tară și străinătate. Avem mulți studenți și proaspăt absolvenți care își găsesc job-uri importante, iar acest lucru ne motivează și ne responsabilizează și mai mult. De doi ani de când UAD a introdus bursele de plasament, studenți sau masteranzi ai Departamentului au avut extraordinară șansă să plece (cu drum și cazare asigurate de universitate) în internship-uri la branduri internaționale: Andreea Castrase la Ann Demeulemeester și acum angajată la H&M, Ancuța Sarcă (angajată acum la Ashish) și Alina Morar la Meadham Kirchhoff, Anca Belbe la Iris van Herpen, Diana Chiș la Marios Schwab, Ela Ancuța la Erdem, Magdalena Butnariu la Craig Green, Ana-Maria Gal la Tata Naka, Carmen Cherecheș la Ann Sofie Back, Emese Bako la Giles Deacon și H&M, Luis Drăjan la Nasir Mazhar, Sabina Pop la Bless, Nazarica Bartoș la Michael Sontag…
Sunt determinat să lupt pentru astfel de rezultate, care validează demersurile Departamentului condus de Prof.univ.dr. Elena Basso Stănescu.
În ce măsură este important să profesezi în zona în care apoi lucrezi să formezi viitori profesioniști ?
E foarte important să lucrezi în domeniu și să îți păstrezi relevanța discursului.
Ce ți-a adus experiența de designer care te ajută să fii astăzi un profesor bun ?
În fiecare zi îmi dau seama că toate experiențele din ultimii 12 ani se dovedesc a fi de neprețuit, pentru că cel mai bine și mai corect e să le împărtășesc din anumite reușite ale mele sau din greșeli… Know-how-ul dobândit în școală și în fabrici mă ajută să pot coordona orice tip de colecție. Practica în internship-uri, la cursuri de specializare și tehnicile învățate de la specialiști sunt aspecte care dau profunzime investigărilor mele. Nu cred deloc în teorie fără practică. Tocmai de aceea am învățat cât mai multe aspecte tehnice ale confecționării produselor.
Nu îmi place să mă complac într-un anumit context sau să simt că mă plafonez.
Și viceversa, ce plus ți-a adus experiența de cadru didactic în munca de designer de modă ?
Zona intelectuală mă ajută să am discursul și aparatul conceptual necesare pentru anumite momente. Fluxul neîntrerupt al creativității mă ține conectat și mă face să răman fresh în gândire. Cel puțin așa sper că se întamplă.
Ești o persoană disciplinată în muncă la proiectele tale creative. Cum te organizezi și care sunt pentru tine etapele creației unei noi colecții?
Disciplina e esențială. Îmi programez pe ore ce am de făcut în fiecare zi. Respect, pe cât se poate, deadline-urile. Lucrez intens, dar îmi fac și timp să ies la o cafea cu prietenii. Nu mă simt dislocat de mediile sociale. Din contră, socializarea mi se pare extrem de importantă pentru ceea ce fac. În puținele momente ale săptămânii când reușesc să ies în oraș nu simt că „pierd” timp, pentru că mereu învăț ceva dintr-o discuție despre artă sau orice alt domeniu.
Legat de colecții – lucrez în jur de 6 luni pe o colecție. De la primul moodboard și până la produsul final sunt zeci de etape pe care le urmez. Fiecare colecție are propriul traseu, mă feresc de rețete sau mecanisme ciudate de lucru. Țin la calitatea execuției și la intergritatea demersului. Dar, ca în orice aspect al existenței, apăr inevitabile „erori” în sistem. Gestionarea lor este o artă în sine…
Cum vezi legătura dintre designer în modă și oamenii din producție ?
E esențială. În fiecare an la Gala UAD Fashion Design invităm oameni din producție care fie încep să colaboreze cu anumiți designeri, fie ne propun noi proiecte și parteneriate. Fără astfel de legături, un proiect devine un creier care nu se oxigenează…
Este important să știi să comunici ca designer despre munca ta ?
E foarte important să știi să vorbești despre ceea ce faci. Sigur, nu toți designerii sunt și „public speakers” dar atunci e esențial să lucreze cu oameni care să facă asta pentru ei.
Studenții tăi te apreciază și te respectă mult. De ce ?
Orice colaborare/coordonare trebuie să se bazeze pe respect reciproc. Îmi respect studenții, le apreciez toate eforturile și sunt alături de ei cât pot de mult. Corecturile sunt dure, exigența și peer pressure-ul se simt, dar studenții știu că vrem ce e mai bine pentru ei și acceptă criticile. Dacă nu aș avea rezultate m-aș apuca să fac altceva. Validarea multora dintre ei este cea care mă motivează și mă ajută să am energia necesară de a merge mai departe.
Ce știi acum și ai fi vrut să știi când ai terminat facultatea ?
Că nu e imposibil să îți îndeplinești visuri.
Cum vezi interdependența dintre cadrul didactic și studenți ?
Nimeni nu e de neînlocuit. Îmi place să cred că dau libertate studenților și că le dezvolt o capacitate de adaptabilitate la diferite contexte, care să nu presupună neapărat interdependență. Cei mai buni dintre ei pot face față oricărei zone din domeniu.
Care e după tine cel mai important aspect sau lucru pentru un tânăr designer care vrea să lucreze în modă ?
Know-how-ul și determinarea.
În măsura în care industria modei este în plină schimbare, cum te vezi evoluând în următorii ani și în ce direcție ?
Sper să răman relevant, să am din ce în ce mai multă consistentă și să nu uit că emoția autentică are un rol determinant în tot ceea ce fac.
Pe Lucian Broscățean l-am cunoscut acum câțiva ani când i-am văzut piesele în showroom la Molecule F. Eram de foarte puțină vreme în România și ca o adevărată fană a brandurilor japoneze de haine (Comme des Garçons pentru care am și colaborat rămâne unul din brandurile mele preferate), mi-au atras imediat atenția hainele negre și conceptuale semnate de el.
Mi-au plăcut așa de tare piesele lui încât trebuia musai să aflu cine este creatorul din spatele lor. Ne-am cunoscut mai bine cu prilejul galei UAD de la Cluj, unde pentru cei care (încă) nu știu, Lucian este unul dintre organizatori și profesori.
Pasionat, perfecționist și reușind să-ți transmită de fiecare dată impresia că are tot timpul din lume, am descoperit un tânăr cu mult umor și suflet, ceea ce cred că explică un pic rețeta prin care Lucian reușește să facă atât de multe lucruri într-un timp scurt.
Una dintre cele mișto discuții despre ce se întâmplă în modă și cu studenții la noi am avut-o cu el într-o dimineață de iulie, după gala de anul acesta de la Cluj. Pur și simplu am uit de timp și de ceea ce mai aveam de făcut.
Conversația acesta a revenit foarte repede la suprafață în momentul când am început să conturez proiectul Fashion Insiders și în mod firesc, Lucian era pe lista mea.
Când ai înțeles că moda poate fi o meserie ?
În adolescență, la 16 ani, atunci când am primit premiul Tineri Designeri la concursul „Levintza Prezintă”. Doamna Doina Levintza m-a descoperit și în prima discuție pe care am avut-o cu dânsa mi-a explicat că a face modă poate fi o meserie serioasă într-o industrie pe cât de glamorous pe atât de complexă și capricioasă. Atunci mi-am dat seamă că vreau să îmi transform pasiunea pentru modă, în job.
Ce te-a determinat să devii designer ?
De când eram mic am desenat haine (știu, sună a clișeu, dar chiar așa e, mama incă a păstrat schițe care dovedesc asta) și recent am redescoperit câteva diapozitive cu mine la vârsta de 5 ani îmbrăcat în hainele mamei și ale bunicii pe care le învârteam și le înnodăm în jurul corpului. Cine a avut ideea să imortalizeze acele momente de „dressing up” a fost foarte inspirat. Pe cât de amuzante sunt, pe atât de „freudiene” și explică faptul că unele aspecte țin de ADN…
Primele „comenzi” au venit un pic mai târziu când făceam haine din resturi de materiale pentru toate păpusile Barbie ale vecinelor. Complicată poveste. Cărțile copilăriei erau albume de artă și interesul pentru istoria artei a devenit o constantă a evoluției mele. Toate aceste elemente s-au intercalat și au generat demersurile actuale.
Trecând peste zona nostalgică, cred că cel mai important factor determinant al dorinței de a face modă este că pot să mă exprim prin haine, pot să spun diverse povești despre modul în care percep lumea în care trăiesc și lumile în care călătoresc – fizic sau mental.
Tot acest traseu mă face să descopăr multe aspecte ale personalității mele. E un proces introspectiv și emoțional, greu de „tradus”, tocmai de aceea de multe ori mă simt ca în filmul Sofiei Coppola – „Lost în Translation”.
Ești designer, coordonezi echipa de creație al Irinei Schrotter și în același timp ești cadru didactic la UAD – cum reușești să le împaci pe toate ?
Tratez toate job-urile cu maximă seriozitate și perfecționismul mă duce de cele mai multe ori aproape de surmenaj. Dorm foarte puțin, lucrez extrem de bine și noaptea, dar a trebuit să fac anumite sacrificii de-a lungul ultimilor ani. Predarea la UAD Departamentul Modă-Design Vestimentar și direcția creativă a brandului Irina Schrotter sunt două job-uri solicitante, cu multe responsabilități, care m-au făcut să nu mai am timp pentru dezvoltarea unui brand commercial propriu.
De aceea am decis ca proiectele care îmi poartă numele să fie destinate unor galerii și/sau expoziții de fashion-art, iar proiectele pe care le fac pentru branduri comerciale să se axeze pe consultanță. Astfel pot să mă exprim prin concepte abstracte și în același timp reușesc să răman ancorat în ceea ce presupune zona comercială din industria modei contemporane.
Ce te-a determinat să accepți postul de la UAD ?
A fost o decizie dificilă, pentru că aveam mai multe propuneri de job-uri în acea perioadă. Am acceptat postul la UAD pentru că îmi oferea posibilitatea să lucrez într-o instituție și într-un mediu cultural pe care le indrăgesc și în care îmi place să lucrez. E un mediu efervescent, dinamic, adaptat la tot ce înseamnă noutate în domeniu, cu foarte multe network-uri naționale și internaționale. Lucrul cu studenții te obligă să fii up-to-date, să citești enorm și să depui eforturi susținute. Corecturile zilnice cu fiecare în parte durează ore întregi și e fascinant să descoperi universuri creative noi. Toate proiectele în care suntem implicați sau cele pe care le construim sunt axate pe platforme de promovare ale studenților. Cea mai mare satisfacție e atunci când se întorc cu scrisori de recomandare foarte bune, de la branduri din tară și străinătate. Avem mulți studenți și proaspăt absolvenți care își găsesc job-uri importante, iar acest lucru ne motivează și ne responsabilizează și mai mult. De doi ani de când UAD a introdus bursele de plasament, studenți sau masteranzi ai Departamentului au avut extraordinară șansă să plece (cu drum și cazare asigurate de universitate) în internship-uri la branduri internaționale: Andreea Castrase la Ann Demeulemeester și acum angajată la H&M, Ancuța Sarcă (angajată acum la Ashish) și Alina Morar la Meadham Kirchhoff, Anca Belbe la Iris van Herpen, Diana Chiș la Marios Schwab, Ela Ancuța la Erdem, Magdalena Butnariu la Craig Green, Ana-Maria Gal la Tata Naka, Carmen Cherecheș la Ann Sofie Back, Emese Bako la Giles Deacon și H&M, Luis Drăjan la Nasir Mazhar, Sabina Pop la Bless, Nazarica Bartoș la Michael Sontag…
Sunt determinat să lupt pentru astfel de rezultate, care validează demersurile Departamentului condus de Prof.univ.dr. Elena Basso Stănescu.
În ce măsură este important să profesezi în zona în care apoi lucrezi să formezi viitori profesioniști ?
E foarte important să lucrezi în domeniu și să îți păstrezi relevanța discursului.
Ce ți-a adus experiența de designer care te ajută să fii astăzi un profesor bun ?
În fiecare zi îmi dau seama că toate experiențele din ultimii 12 ani se dovedesc a fi de neprețuit, pentru că cel mai bine și mai corect e să le împărtășesc din anumite reușite ale mele sau din greșeli… Know-how-ul dobândit în școală și în fabrici mă ajută să pot coordona orice tip de colecție. Practica în internship-uri, la cursuri de specializare și tehnicile învățate de la specialiști sunt aspecte care dau profunzime investigărilor mele. Nu cred deloc în teorie fără practică. Tocmai de aceea am învățat cât mai multe aspecte tehnice ale confecționării produselor.
Nu îmi place să mă complac într-un anumit context sau să simt că mă plafonez.
Și viceversa, ce plus ți-a adus experiența de cadru didactic în munca de designer de modă ?
Zona intelectuală mă ajută să am discursul și aparatul conceptual necesare pentru anumite momente. Fluxul neîntrerupt al creativității mă ține conectat și mă face să răman fresh în gândire. Cel puțin așa sper că se întamplă.
Ești o persoană disciplinată în muncă la proiectele tale creative. Cum te organizezi și care sunt pentru tine etapele creației unei noi colecții?
Disciplina e esențială. Îmi programez pe ore ce am de făcut în fiecare zi. Respect, pe cât se poate, deadline-urile. Lucrez intens, dar îmi fac și timp să ies la o cafea cu prietenii. Nu mă simt dislocat de mediile sociale. Din contră, socializarea mi se pare extrem de importantă pentru ceea ce fac. În puținele momente ale săptămânii când reușesc să ies în oraș nu simt că „pierd” timp, pentru că mereu învăț ceva dintr-o discuție despre artă sau orice alt domeniu.
Legat de colecții – lucrez în jur de 6 luni pe o colecție. De la primul moodboard și până la produsul final sunt zeci de etape pe care le urmez. Fiecare colecție are propriul traseu, mă feresc de rețete sau mecanisme ciudate de lucru. Țin la calitatea execuției și la intergritatea demersului. Dar, ca în orice aspect al existenței, apăr inevitabile „erori” în sistem. Gestionarea lor este o artă în sine…
Cum vezi legătura dintre designer în modă și oamenii din producție ?
E esențială. În fiecare an la Gala UAD Fashion Design invităm oameni din producție care fie încep să colaboreze cu anumiți designeri, fie ne propun noi proiecte și parteneriate. Fără astfel de legături, un proiect devine un creier care nu se oxigenează…
Este important să știi să comunici ca designer despre munca ta ?
E foarte important să știi să vorbești despre ceea ce faci. Sigur, nu toți designerii sunt și „public speakers” dar atunci e esențial să lucreze cu oameni care să facă asta pentru ei.
Studenții tăi te apreciază și te respectă mult. De ce ?
Orice colaborare/coordonare trebuie să se bazeze pe respect reciproc. Îmi respect studenții, le apreciez toate eforturile și sunt alături de ei cât pot de mult. Corecturile sunt dure, exigența și peer pressure-ul se simt, dar studenții știu că vrem ce e mai bine pentru ei și acceptă criticile. Dacă nu aș avea rezultate m-aș apuca să fac altceva. Validarea multora dintre ei este cea care mă motivează și mă ajută să am energia necesară de a merge mai departe.
Ce știi acum și ai fi vrut să știi când ai terminat facultatea ?
Că nu e imposibil să îți îndeplinești visuri.
Cum vezi interdependența dintre cadrul didactic și studenți ?
Nimeni nu e de neînlocuit. Îmi place să cred că dau libertate studenților și că le dezvolt o capacitate de adaptabilitate la diferite contexte, care să nu presupună neapărat interdependență. Cei mai buni dintre ei pot face față oricărei zone din domeniu.
Care e după tine cel mai important aspect sau lucru pentru un tânăr designer care vrea să lucreze în modă ?
Know-how-ul și determinarea.
În măsura în care industria modei este în plină schimbare, cum te vezi evoluând în următorii ani și în ce direcție ?
Sper să răman relevant, să am din ce în ce mai multă consistentă și să nu uit că emoția autentică are un rol determinant în tot ceea ce fac.
