Nu-mi este foarte ușor să scriu pe scurt despre Andreea Macri fiindcă nu știu de unde să încep. Și pentru că sunt multe de spus. Pe Andreea am cunoscut-o printr-o prietenă comună din Norvegia acum câțiva ani. Era chiar la început când am ajuns în România. Când ne-am întâlnit am avut senzația că o cunosc din totdeauna, iar căldura cu care Andreea mi-a deschis brațele mi-o amintesc și acum. Nu doar din cauză că puteam discuta despre absolut orice. Sau pentru că venea des la Paris pentru Fashion Week și vedeam multe lucruri în același fel. Ci pentru că avea un fel foarte plăcut și relaxat de a fi pe care îl transmite cu finețe și pentru că pentru ea nimic nu este imposibil. Un personaj discret sau cum spun eu une force tranquille, pe care o admir din multe puncte de vedere și de la care am primit printre cele mai bune sfaturi primite vreodată.
Pentru Fashion Insiders Andreea a fost o alegere firească. Îmi doream să am punctul de vedere al unui fotograf de modă care cunoștea industria aceasta așa cum o știu și eu, cea cu numele sonore și brandurile de lux, unde lucrurile capătă alte perspective. Am reușit să-i pun piedică și să ne vedem într-o zi rece și ploioasă la o ceașcă fierbinte de ceai și o prăjitură cu ciocolată. Tocmai terminase maratonul Fashion Week NY-Londra-Paris-Milano și era destul de obosită. În ciuda oboselii, interviul cu ea a fost cum mă așteptam: un debriefing cu râsete între două prietene care nu s-au mai văzut de mult și care tocmai s-au ascuns de ploaie într-o cafenea gălăgioasă. Cum a ajuns la Vogue, cum a ajuns să fotografieze front row la Paris și New York, pasiunea familială pentru fotografie sau cât de important este instagram pentru modă … Andreea vede lucrurile cu calmul și modestia care o definesc.
În familie aveți o poveste lungă de dragoste cu fotografia, bunica ta își developa fotografiile, pe mama ta Liana Macri nu am văzut-o vreodată fără aparatul ei de fotografiat, cu fratele tău Ionuț Macri ai făcut echipă pentru nenumărate proiecte foto. În mod firesc și Andreea o ia pe calea fotografiei ?
În afară de fratele meu care și-a făcut o meserie din fotografie de la început, toți am avut hobby-ul ăsta de mici. Am developat cu bunica mea, apoi pentru fratele meu, fotografiam la Fashion Week de acum 9 ani deși eram Fashion Editor la The One. Nu e ceva nou și nici surprinzător, e ceva care a venit firesc și mai ușor decât restul. Nu-l consideram serios pentru că nu era dificil și nu este ceva spre care m-am îndreptat acum, este o constantă în viața mea. Niciodată nu provoc lucrurile, le las să vină la momentul potrivit, iar acum fotografia este prezentă în viața mea 100 %. Cred că este o caracteristică familială. Înafară de fratele meu care este cel mai serios, cu toții – bunica, tata, bunicul din partea tatălui, am avut întotdeauna aparate de fotografiat la îndemână. Prima oară când am pusa mâna pe un aparat eram mică. Stăteam cu bunica când developa, mi se părea foarte interesant să văd cum iei un carton, îl pui în diferite substanțe și încep să apară imagini. Să developezi mi se părea la 5 ani cea mai tare chestie, mai tare decât orice joc pe calculator. Îmi plăcea atunci și mi se pare fascinant și acum.
Ai studiat scenografia și ai colaborat multă vreme cu revista The One ca Fashion Director – cum ai ales moda ?
Inițial am vrut să aleg moda. Momentul în care mi-am dorit să fiu la reviste a venit destul de repede, cred că fix după ce am terminat liceul. Voiam să lucrez în print pentru că mi se părea minunat, ca și acum. Îmi plăceau revistele, iar mama le colecționa. Nu mi se pare ceva mai inspirațional și mai frumos decât să te uiți pe imagini. Deschizi o revistă (mă rog, acum dechizi un site), și te uiți la zeci de imagini – e ce-mi place. Când am vrut să dau la facultate, intenția mea era de a lucra la una dintre ele. Am fost îndrumată mai mult către scenografie de către Adina Nanu, m-a cucerit scenografia prin cursurile ei de educație vizuală. Și a fost o alegere foarte bună. Nu am făcut scenografie, dar am realizat styling pentru reclame.
Ți-ai dorit să faci styling sau poze ?
Mă atrăgea ideea de a coordona o echipă întreagă ca un regizor al imaginii. Am trecut prin toate etapele și am ajuns la fotografie, mi-a plăcut și m-a interesat împreună cu revistele, stylingul, coafura. Nu a venit dintr-o pasiune pentru haine și branduri, ci dintr-o pasiune pentru imagine și poveste.
Mario Testino, ca să citez un alt fotograf care colaborează cu Vogue, a spus « 50 % din jobul meu e planning, 20% este shoot-ul propriu zis și 30% ceea ce se întâmplă după ». Cum vezi tu lucrurile ?
La mine e 90% înainte și 10 % după, hai un 80 cu 20. Înainte trebuie gândit totul foarte bine, apoi rămân detaliile tehnice: cum trimiți pozele, când le trimiți să nu întârzii. Ții în permanență contactul cu editorul de la revista cu care lucrezi, ți se spune unde să mergi să faci un reportaj. Dacă ești backstage sau front row, lucrurile sunt foarte diferite. La backstage mergi cu o oră – două înainte, dar momentul pe care îl ai de surprins este de cinci – șapte minute, fix înainte să iasă fetele pe scenă, când designerul este cu modelele, make-up artiștii și hairstiliștii. E cel mai intens și intim moment, un interval foarte delicat în același timp, pe care nu trebuie să-l deranjezi, ci să-l surprinzi eficient. Se cheamă first look, eu fac mai rar fotografia clasică de backstage. Este dificil, lumea crede că este ușor să faci reportaj. Cunosc un fotograf foarte amuzant care glumea zicând «e fix ca la război, dar e cu modă ». Ești înconjurat de alți fotografi care știu și ei că o dată ce ai ratat momentul, modelele nu se întorc pentru tine. Deci te concentrezi pe acele clipe.
La celebrități la frontrow ai între 2 și 30 minute în sală să faci poze înainte de show, depinde de star. Câteodată îi mai găsești backstage sau după show, depinde de organizarea fiecărei case de modă. Ca să reușești să jonglezi cu toate te ajută experiența. Și norocul pe care ți-l faci tu pentru că vrei să-ți faci jobul bine. Nu cred că trebui să fii încrâncenat, ci cât mai flexibil și să ai o atenție distributivă – ești ca un controlor de trafic aerian. Poți să ratezi o celebritate într-un sezon, dar atunci o faci asumat și în favoarea altor poze. Când te uiți la ceas și nu mai ai timp te gândești ce s-ar potrivi pentru revista ta, care star este mai interesant sau mai appealing pentru ei. Asta presupune să lucrezi îndeaproape cu casele de modă. Apoi să ai net, forță și vitamine.
Ce crezi că te-a ajutat mult să ajungi la rezultate ?
Eu m-am ajutat și am avut și un pic de noroc. Ştii, tot ce mi s-a întâmplat a contrazis ceea ce gândeam inițial. Nu credeam că o să lucrez vreodată pentru Vogue Paris cu care am început anul trecut. Aplicam la revistele din Franța, dar nu primeam răspuns. Am muncit mult și mi-am dorit să ajung unde sunt acum, am făcut tot ce am putut să am rezultate bune. Nu-l numesc numai noroc, poate un dar să am puterea și să înțeleg lucrurile. Și apoi educația, și asta contează. Mă amuză când toată lumea se gândește la shortcut și tu le spui « chiar trebuie să muncești ». Nu-mi place să sar etape, am impresia că așa nu știu despre ce este vorba. Unii pot să o ia pe shortcut și să aibă succes, dar nu cunosc mulți. Asta depinde de fiecare persoană și de construcția ei.
Cum se ajunge de la The One la fotografierea front-row și backstage la Fashion Week la New York sau Paris?
În timp ce eram la The One am mai colaborat pe fotografie cu reviste de afară. Nu am început colaborarile pentru că am plecat de la The One, ci am continuat. Am adunat experiențe diferite în timp și după trei ani a venit Vogue. Am contactat pe toată lumea, am colaborat cu multe reviste – Self Service Magazine, Interview, Harper’s Bazaar UK sau Another printre altele. Un job m-a recomandat pentru altul și fiecare a venit cu experiențe diferite. Unii clienți voiau într-un fel, alții erau mai relaxați, toate acestea s-au strâns și s-au nimerit. Nu am o rețetă, însă am făcut tot timpul demersuri către reviste, cum am făcut și pentru Vogue. Acum ne cunoaștem și ei știu ce pot eu și ce fac, se gândesc ce mi se potrivește și mă contactează. Dar inițial eu le-am scris, am scris la toată lumea. Te duci și te prezinți când nu ești cunoscut, nu ?
Casele de modă așa cum le-am cunoscut acum vreo 15 ani nu erau foarte dornice să aibă fotografi backstage, lucru care s-a schimbat radical. De ce este important să fii invizibilă când faci poze în lumina blitzurilor?
Acum fotografii sunt doriți, mai ales de la titlurile importante. Casele de modă au nevoie de acoperire media de impact. Ce se întâmplă acum în domeniu depinde de la casă la casă. Nu mi-am propus vizavi de acest job să fiu invizibilă, este poate felul meu de a fi. Sunt fotografi de la titluri foarte bune care sunt foarte vizibili, chiar gălăgioși. Ca fotograf de reportaj cred că e important ca orice ai face să fie făcut cu calm și firesc. Obții același lucru ca atunci când te agiți. Mie nu-mi place să mă agit, vorbim totuși doar de o prezentare de modă.
Sunt celebrități mai appealing decât altele ?
Din punctul ăsta de vedere îmi place libertatea revistei de-a și alege persoanele pe care le consideră relevante în momentul respectiv. Depinde de fiecare publicație, de la țară la țară, ceea ce este important pentru Italia poate nu este pentru Franța. Este o legătură foarte fină pe care o simți, lăsând brieful la o parte. Iți dai seama, dacă ai studiat clientul înainte, care este zona unde se duce, trebuie să-ți cunoști foarte bine revista. Asta îți permite să vii cu o propunere care ți se pare interesantă și să fii suficient de intuitiv încât să se potrivească. Așa am propus niște bloggeritze care au și apărut pe urmă în revistă, sau designeri noi de la branduri celebre pe care nimeni nu se aștepta să-i găsesc la o altă prezentare. Am propus, le-a plăcut și au publicat. E fain când se întâmplă așa, este un semn de apreciere care mă bucură.
Din punctul tău de vedere, cum se poate împăca aspectul comercial cu cel artistic ?
Nu m-am gândit la asta, clienților le plac fotografiile mele și mă trimit să fac poze în felul meu. Nu mi s-a cerut să fac pozele într-un anumit stil înafară de cel al revistei, dar nu comercial. E vorba de ce urmărește revista, cum e ea, să ai grijă să fotografiezi în stilul acela. Uite, de exemplu Selfservice este un stil complet diferit de alte reviste pe care îl recunoști ușor. Îmi place, este avangardist și asumat.
Cum ai descrie jobul unui fotograf backstage și ce înseamnă să te pregătești pentru Fashion Week ?
Revista este un brand pe care tu trebuie să-l respecți, de unde importanța unui brief înainte de job. Într-un fel lucrezi pentru unii, în alt fel pentru alții, lucru pe care îl respecți și care vine natural dacă îți place să faci lucrul ăsta și vrei să fii acolo. Așa funcționează toată lumea, așa ai shooting stil Vogue sau stil Glamour. Sunt fotografii destinate unor femei foarte clar definite, cele care citesc revista, și pozele trebuie să fie în stilul cititoarelor lor. Știi, revistele au o istorie și o tradiție poate de o sută de ani, deci știu exact ce este brandul lor și cui se adresează.
În ce fel s-a schimbat în ultimii ani felul de-a face fotografie și în special cea de modă ?
Mie îmi place cum s-a schimbat, este mult mai lejeră, vorbesc aici strict de revista. Se utilizează mai mult zona de reportaj, care mi se și potrivește, lucrurile nu mai sunt înțepenite și îmi place mult.
Nu e din cauza instagramului unde ideea este să capturezi momentul?
Nu, pe instagram în general pui filtre ca să arăți o variantă despre tine și viața ta photoshopata. Sunt poze calculate să arate ce partea cea mai bună din noi.
Credeam că așa e facebookul.
Nu, FB nu are legătură cu moda, Facebook nu face legătura cu imaginea și modă. Facebook este pentru business unde vrei să comunici altceva, pe când instagramul este direct conectat la imagine. A avut și are un rol foarte important în modă, dacă vrei să spui ceva, o faci pe instagram. De exemplu nu am atîția prieteni pe Fb, pe instagram am mult mai mulți pe care îi urmăresc și văd ce fac.
Crezi că fotografia este acum mai permisivă ?
Bineînțeles, toată lumea poate acum să facă asta. Moda și fotografia reflectă societatea în care trăim, nu putem să despărțim lucrurile. Și când pui întrebarea asta, răspunsul îl ai în societate și ce se întâmplă în momentele respective. Și situația economică a fiecărei țări se reflectă în reviste. Este antropologie directă, nu poți să faci numai couture și să nu știi ce se întâmplă în țara revistei pentru care lucrezi, lucrurile sunt foarte legate între ele. Fotografia reflectă stilul vremurilor în care trăim, starea oamenilor de pe stradă sau celor care lucrează la revistă. Nu ți se pare la fel ?
Ba da, mă amuză să regăsesc stări în reviste. Mă surprind acum un pic revistele englezești, pe care le consideram îndrăznețe și care sunt acum un pic cuminți pentru mine.
Acum revistele nici nu mai lucrează cu aceeași fotografi, e plin de oameni noi cu o altă abordare, care oglindește mai mult ceea ce se întâmplă în jur. Este o serie de fotografi tineri și mă bucur că li se dau șanse. E important că sunt lăsați de către reviste să exprime în paginile lor ceea ce trăiesc.
Te-ai întors proaspăt de la Fashion Week, ce schimbări « en direct » ai simțit?
Totul este despre acum, cred că trebuie să trăiești mai mult prezentul. În vremurile noastre care sunt destul de imprevizibile și unde lucrurile sunt de pe o zi pe alta, lumea trăiește mai mult în momentul prezent, așa mi se pare.
Care sunt greșelile care te-au ajutat să reușești ?
Nu m-am gândit niciodată. Greșeala cea mai mare este să te preocupe ce gândesc alții despre tine. Aș fi avut mai multă încredere în mine de la început și încredere în ceea ce fac dacă eram mai puțin atentă la asta. Valoarea nu ți-o știi niciodată, cred că este important să ai încredere că ceea ce faci e bine, să fii bucuros cu ce ai și să fii împăcat. Ca nație, mi se pare delicat că noi amestecăm profesionalul cu personalul. Asta nu aș mai face-o, cred că e bine ca lucrurile să fie separate. Dar nici nu mi se pare cu adevărat o greșeală.
Mi se pare foarte greșit să judeci ceea ce se întâmplă în modă în România și să compari cu ce se întâmplă în străinătate. Cumva m-am plictisit să aud « vai, nu e ca în străinătate ». Nu-i ca afară pentru că nu e afară. Noi nu avem încă o istorie la capitolul ăsta, deci nu trebuie să judecăm. Este firesc, suntem la început și multe lucruri nu le știm, cu timpul o să ajungem și noi la alt nivel. E normal ceea ce se întâmplă acum, e normal să treacă revistele prin ceea ce trec, nu pot trece prin ceea ce nu reflectă. E foarte greu să fii constant, aici se simte experiența celor de afară. Cei de la noi care au făcut un shooting memorabil despre care poți să spui « ce tare !» s-au străduit și le-a fost mult mai greu decât celor de afară. Mă gândesc la unele poze făcute acum câțiva ani buni, de exemplu Gabi Hiriț pentru revista Elle care a făcut la un moment dat lucruri extraordinare în condițiile în care nu existau atâtea branduri și manechine. Când nu ai la dispoziție toate ingredientele, te străduiești mult mai mult. Țin minte că am făcut interviuri pentru revista The One cu oameni la care era foarte greu să ajungi, cum a fost Rick Owens. Uităm de lucrurile astea și spunem “nu-i ca afară”. Normal că nu este ca la Paris și e normal ca la Paris să nu fie ca la Londra. În același timp lucrurile în care românii au vrut să exceleze în modă uneori au fost admirabile. Atunci când au ajuns la un rezultat, au ajuns pornind de la zero și asta este de admirat.
Ce ai învățat pe parcurs și ți-ar fi fost util să știi cu ani în urmă ?
Lucrurile au venit la vremea lor, să știi că eu cred în momente. Nu au venit mai devreme pentru că nu le-aș fi putut asimila eu cum trebuie și poate treceam pe lângă ele. Deci chiar cred că a fost un parcurs firesc. Tu ce-ai fi răspuns la asta ?
Haha, asta este mișto! Aș fi spus să nu judec prin propriile mele valori și experiențe pe altcineva, fiecare are altă scară valorică și trecutul lui. Dar să revenim la tine. Ce ai învățat lucrând backstage și ai vrea să știe cei ce-și doresc să lucreze în afara țării în modă?
E bine să gândească că fiecare are drumul lui. Cred că este important să-și parcurgă etapele, să aibă o experiență cât mai mare cu toate revistele, să lucreze pentru mai multe genuri de publicații, să testeze stiluri diferite, ca să- și dea seama unde ar vrea să ajungă. Câteodată nu-ți dai seama din prima unde îți este locul pentru ești prea tanăr, dar ce te va ajuta cu siguranță este să fii atent să parcurgi toți pașii.
Pentru Fashion Insiders Andreea a fost o alegere firească. Îmi doream să am punctul de vedere al unui fotograf de modă care cunoștea industria aceasta așa cum o știu și eu, cea cu numele sonore și brandurile de lux, unde lucrurile capătă alte perspective. Am reușit să-i pun piedică și să ne vedem într-o zi rece și ploioasă la o ceașcă fierbinte de ceai și o prăjitură cu ciocolată. Tocmai terminase maratonul Fashion Week NY-Londra-Paris-Milano și era destul de obosită. În ciuda oboselii, interviul cu ea a fost cum mă așteptam: un debriefing cu râsete între două prietene care nu s-au mai văzut de mult și care tocmai s-au ascuns de ploaie într-o cafenea gălăgioasă. Cum a ajuns la Vogue, cum a ajuns să fotografieze front row la Paris și New York, pasiunea familială pentru fotografie sau cât de important este instagram pentru modă … Andreea vede lucrurile cu calmul și modestia care o definesc.
În familie aveți o poveste lungă de dragoste cu fotografia, bunica ta își developa fotografiile, pe mama ta Liana Macri nu am văzut-o vreodată fără aparatul ei de fotografiat, cu fratele tău Ionuț Macri ai făcut echipă pentru nenumărate proiecte foto. În mod firesc și Andreea o ia pe calea fotografiei ?
În afară de fratele meu care și-a făcut o meserie din fotografie de la început, toți am avut hobby-ul ăsta de mici. Am developat cu bunica mea, apoi pentru fratele meu, fotografiam la Fashion Week de acum 9 ani deși eram Fashion Editor la The One. Nu e ceva nou și nici surprinzător, e ceva care a venit firesc și mai ușor decât restul. Nu-l consideram serios pentru că nu era dificil și nu este ceva spre care m-am îndreptat acum, este o constantă în viața mea. Niciodată nu provoc lucrurile, le las să vină la momentul potrivit, iar acum fotografia este prezentă în viața mea 100 %. Cred că este o caracteristică familială. Înafară de fratele meu care este cel mai serios, cu toții – bunica, tata, bunicul din partea tatălui, am avut întotdeauna aparate de fotografiat la îndemână. Prima oară când am pusa mâna pe un aparat eram mică. Stăteam cu bunica când developa, mi se părea foarte interesant să văd cum iei un carton, îl pui în diferite substanțe și încep să apară imagini. Să developezi mi se părea la 5 ani cea mai tare chestie, mai tare decât orice joc pe calculator. Îmi plăcea atunci și mi se pare fascinant și acum.
Ai studiat scenografia și ai colaborat multă vreme cu revista The One ca Fashion Director – cum ai ales moda ?
Inițial am vrut să aleg moda. Momentul în care mi-am dorit să fiu la reviste a venit destul de repede, cred că fix după ce am terminat liceul. Voiam să lucrez în print pentru că mi se părea minunat, ca și acum. Îmi plăceau revistele, iar mama le colecționa. Nu mi se pare ceva mai inspirațional și mai frumos decât să te uiți pe imagini. Deschizi o revistă (mă rog, acum dechizi un site), și te uiți la zeci de imagini – e ce-mi place. Când am vrut să dau la facultate, intenția mea era de a lucra la una dintre ele. Am fost îndrumată mai mult către scenografie de către Adina Nanu, m-a cucerit scenografia prin cursurile ei de educație vizuală. Și a fost o alegere foarte bună. Nu am făcut scenografie, dar am realizat styling pentru reclame.
Ți-ai dorit să faci styling sau poze ?
Mă atrăgea ideea de a coordona o echipă întreagă ca un regizor al imaginii. Am trecut prin toate etapele și am ajuns la fotografie, mi-a plăcut și m-a interesat împreună cu revistele, stylingul, coafura. Nu a venit dintr-o pasiune pentru haine și branduri, ci dintr-o pasiune pentru imagine și poveste.
Mario Testino, ca să citez un alt fotograf care colaborează cu Vogue, a spus « 50 % din jobul meu e planning, 20% este shoot-ul propriu zis și 30% ceea ce se întâmplă după ». Cum vezi tu lucrurile ?
La mine e 90% înainte și 10 % după, hai un 80 cu 20. Înainte trebuie gândit totul foarte bine, apoi rămân detaliile tehnice: cum trimiți pozele, când le trimiți să nu întârzii. Ții în permanență contactul cu editorul de la revista cu care lucrezi, ți se spune unde să mergi să faci un reportaj. Dacă ești backstage sau front row, lucrurile sunt foarte diferite. La backstage mergi cu o oră – două înainte, dar momentul pe care îl ai de surprins este de cinci – șapte minute, fix înainte să iasă fetele pe scenă, când designerul este cu modelele, make-up artiștii și hairstiliștii. E cel mai intens și intim moment, un interval foarte delicat în același timp, pe care nu trebuie să-l deranjezi, ci să-l surprinzi eficient. Se cheamă first look, eu fac mai rar fotografia clasică de backstage. Este dificil, lumea crede că este ușor să faci reportaj. Cunosc un fotograf foarte amuzant care glumea zicând «e fix ca la război, dar e cu modă ». Ești înconjurat de alți fotografi care știu și ei că o dată ce ai ratat momentul, modelele nu se întorc pentru tine. Deci te concentrezi pe acele clipe.
La celebrități la frontrow ai între 2 și 30 minute în sală să faci poze înainte de show, depinde de star. Câteodată îi mai găsești backstage sau după show, depinde de organizarea fiecărei case de modă. Ca să reușești să jonglezi cu toate te ajută experiența. Și norocul pe care ți-l faci tu pentru că vrei să-ți faci jobul bine. Nu cred că trebui să fii încrâncenat, ci cât mai flexibil și să ai o atenție distributivă – ești ca un controlor de trafic aerian. Poți să ratezi o celebritate într-un sezon, dar atunci o faci asumat și în favoarea altor poze. Când te uiți la ceas și nu mai ai timp te gândești ce s-ar potrivi pentru revista ta, care star este mai interesant sau mai appealing pentru ei. Asta presupune să lucrezi îndeaproape cu casele de modă. Apoi să ai net, forță și vitamine.
Ce crezi că te-a ajutat mult să ajungi la rezultate ?
Eu m-am ajutat și am avut și un pic de noroc. Ştii, tot ce mi s-a întâmplat a contrazis ceea ce gândeam inițial. Nu credeam că o să lucrez vreodată pentru Vogue Paris cu care am început anul trecut. Aplicam la revistele din Franța, dar nu primeam răspuns. Am muncit mult și mi-am dorit să ajung unde sunt acum, am făcut tot ce am putut să am rezultate bune. Nu-l numesc numai noroc, poate un dar să am puterea și să înțeleg lucrurile. Și apoi educația, și asta contează. Mă amuză când toată lumea se gândește la shortcut și tu le spui « chiar trebuie să muncești ». Nu-mi place să sar etape, am impresia că așa nu știu despre ce este vorba. Unii pot să o ia pe shortcut și să aibă succes, dar nu cunosc mulți. Asta depinde de fiecare persoană și de construcția ei.
Cum se ajunge de la The One la fotografierea front-row și backstage la Fashion Week la New York sau Paris?
În timp ce eram la The One am mai colaborat pe fotografie cu reviste de afară. Nu am început colaborarile pentru că am plecat de la The One, ci am continuat. Am adunat experiențe diferite în timp și după trei ani a venit Vogue. Am contactat pe toată lumea, am colaborat cu multe reviste – Self Service Magazine, Interview, Harper’s Bazaar UK sau Another printre altele. Un job m-a recomandat pentru altul și fiecare a venit cu experiențe diferite. Unii clienți voiau într-un fel, alții erau mai relaxați, toate acestea s-au strâns și s-au nimerit. Nu am o rețetă, însă am făcut tot timpul demersuri către reviste, cum am făcut și pentru Vogue. Acum ne cunoaștem și ei știu ce pot eu și ce fac, se gândesc ce mi se potrivește și mă contactează. Dar inițial eu le-am scris, am scris la toată lumea. Te duci și te prezinți când nu ești cunoscut, nu ?
Casele de modă așa cum le-am cunoscut acum vreo 15 ani nu erau foarte dornice să aibă fotografi backstage, lucru care s-a schimbat radical. De ce este important să fii invizibilă când faci poze în lumina blitzurilor?
Acum fotografii sunt doriți, mai ales de la titlurile importante. Casele de modă au nevoie de acoperire media de impact. Ce se întâmplă acum în domeniu depinde de la casă la casă. Nu mi-am propus vizavi de acest job să fiu invizibilă, este poate felul meu de a fi. Sunt fotografi de la titluri foarte bune care sunt foarte vizibili, chiar gălăgioși. Ca fotograf de reportaj cred că e important ca orice ai face să fie făcut cu calm și firesc. Obții același lucru ca atunci când te agiți. Mie nu-mi place să mă agit, vorbim totuși doar de o prezentare de modă.
Sunt celebrități mai appealing decât altele ?
Din punctul ăsta de vedere îmi place libertatea revistei de-a și alege persoanele pe care le consideră relevante în momentul respectiv. Depinde de fiecare publicație, de la țară la țară, ceea ce este important pentru Italia poate nu este pentru Franța. Este o legătură foarte fină pe care o simți, lăsând brieful la o parte. Iți dai seama, dacă ai studiat clientul înainte, care este zona unde se duce, trebuie să-ți cunoști foarte bine revista. Asta îți permite să vii cu o propunere care ți se pare interesantă și să fii suficient de intuitiv încât să se potrivească. Așa am propus niște bloggeritze care au și apărut pe urmă în revistă, sau designeri noi de la branduri celebre pe care nimeni nu se aștepta să-i găsesc la o altă prezentare. Am propus, le-a plăcut și au publicat. E fain când se întâmplă așa, este un semn de apreciere care mă bucură.
Din punctul tău de vedere, cum se poate împăca aspectul comercial cu cel artistic ?
Nu m-am gândit la asta, clienților le plac fotografiile mele și mă trimit să fac poze în felul meu. Nu mi s-a cerut să fac pozele într-un anumit stil înafară de cel al revistei, dar nu comercial. E vorba de ce urmărește revista, cum e ea, să ai grijă să fotografiezi în stilul acela. Uite, de exemplu Selfservice este un stil complet diferit de alte reviste pe care îl recunoști ușor. Îmi place, este avangardist și asumat.
Cum ai descrie jobul unui fotograf backstage și ce înseamnă să te pregătești pentru Fashion Week ?
Revista este un brand pe care tu trebuie să-l respecți, de unde importanța unui brief înainte de job. Într-un fel lucrezi pentru unii, în alt fel pentru alții, lucru pe care îl respecți și care vine natural dacă îți place să faci lucrul ăsta și vrei să fii acolo. Așa funcționează toată lumea, așa ai shooting stil Vogue sau stil Glamour. Sunt fotografii destinate unor femei foarte clar definite, cele care citesc revista, și pozele trebuie să fie în stilul cititoarelor lor. Știi, revistele au o istorie și o tradiție poate de o sută de ani, deci știu exact ce este brandul lor și cui se adresează.
În ce fel s-a schimbat în ultimii ani felul de-a face fotografie și în special cea de modă ?
Mie îmi place cum s-a schimbat, este mult mai lejeră, vorbesc aici strict de revista. Se utilizează mai mult zona de reportaj, care mi se și potrivește, lucrurile nu mai sunt înțepenite și îmi place mult.
Nu e din cauza instagramului unde ideea este să capturezi momentul?
Nu, pe instagram în general pui filtre ca să arăți o variantă despre tine și viața ta photoshopata. Sunt poze calculate să arate ce partea cea mai bună din noi.
Credeam că așa e facebookul.
Nu, FB nu are legătură cu moda, Facebook nu face legătura cu imaginea și modă. Facebook este pentru business unde vrei să comunici altceva, pe când instagramul este direct conectat la imagine. A avut și are un rol foarte important în modă, dacă vrei să spui ceva, o faci pe instagram. De exemplu nu am atîția prieteni pe Fb, pe instagram am mult mai mulți pe care îi urmăresc și văd ce fac.
Crezi că fotografia este acum mai permisivă ?
Bineînțeles, toată lumea poate acum să facă asta. Moda și fotografia reflectă societatea în care trăim, nu putem să despărțim lucrurile. Și când pui întrebarea asta, răspunsul îl ai în societate și ce se întâmplă în momentele respective. Și situația economică a fiecărei țări se reflectă în reviste. Este antropologie directă, nu poți să faci numai couture și să nu știi ce se întâmplă în țara revistei pentru care lucrezi, lucrurile sunt foarte legate între ele. Fotografia reflectă stilul vremurilor în care trăim, starea oamenilor de pe stradă sau celor care lucrează la revistă. Nu ți se pare la fel ?
Ba da, mă amuză să regăsesc stări în reviste. Mă surprind acum un pic revistele englezești, pe care le consideram îndrăznețe și care sunt acum un pic cuminți pentru mine.
Acum revistele nici nu mai lucrează cu aceeași fotografi, e plin de oameni noi cu o altă abordare, care oglindește mai mult ceea ce se întâmplă în jur. Este o serie de fotografi tineri și mă bucur că li se dau șanse. E important că sunt lăsați de către reviste să exprime în paginile lor ceea ce trăiesc.
Te-ai întors proaspăt de la Fashion Week, ce schimbări « en direct » ai simțit?
Totul este despre acum, cred că trebuie să trăiești mai mult prezentul. În vremurile noastre care sunt destul de imprevizibile și unde lucrurile sunt de pe o zi pe alta, lumea trăiește mai mult în momentul prezent, așa mi se pare.
Care sunt greșelile care te-au ajutat să reușești ?
Nu m-am gândit niciodată. Greșeala cea mai mare este să te preocupe ce gândesc alții despre tine. Aș fi avut mai multă încredere în mine de la început și încredere în ceea ce fac dacă eram mai puțin atentă la asta. Valoarea nu ți-o știi niciodată, cred că este important să ai încredere că ceea ce faci e bine, să fii bucuros cu ce ai și să fii împăcat. Ca nație, mi se pare delicat că noi amestecăm profesionalul cu personalul. Asta nu aș mai face-o, cred că e bine ca lucrurile să fie separate. Dar nici nu mi se pare cu adevărat o greșeală.
Mi se pare foarte greșit să judeci ceea ce se întâmplă în modă în România și să compari cu ce se întâmplă în străinătate. Cumva m-am plictisit să aud « vai, nu e ca în străinătate ». Nu-i ca afară pentru că nu e afară. Noi nu avem încă o istorie la capitolul ăsta, deci nu trebuie să judecăm. Este firesc, suntem la început și multe lucruri nu le știm, cu timpul o să ajungem și noi la alt nivel. E normal ceea ce se întâmplă acum, e normal să treacă revistele prin ceea ce trec, nu pot trece prin ceea ce nu reflectă. E foarte greu să fii constant, aici se simte experiența celor de afară. Cei de la noi care au făcut un shooting memorabil despre care poți să spui « ce tare !» s-au străduit și le-a fost mult mai greu decât celor de afară. Mă gândesc la unele poze făcute acum câțiva ani buni, de exemplu Gabi Hiriț pentru revista Elle care a făcut la un moment dat lucruri extraordinare în condițiile în care nu existau atâtea branduri și manechine. Când nu ai la dispoziție toate ingredientele, te străduiești mult mai mult. Țin minte că am făcut interviuri pentru revista The One cu oameni la care era foarte greu să ajungi, cum a fost Rick Owens. Uităm de lucrurile astea și spunem “nu-i ca afară”. Normal că nu este ca la Paris și e normal ca la Paris să nu fie ca la Londra. În același timp lucrurile în care românii au vrut să exceleze în modă uneori au fost admirabile. Atunci când au ajuns la un rezultat, au ajuns pornind de la zero și asta este de admirat.
Ce ai învățat pe parcurs și ți-ar fi fost util să știi cu ani în urmă ?
Lucrurile au venit la vremea lor, să știi că eu cred în momente. Nu au venit mai devreme pentru că nu le-aș fi putut asimila eu cum trebuie și poate treceam pe lângă ele. Deci chiar cred că a fost un parcurs firesc. Tu ce-ai fi răspuns la asta ?
Haha, asta este mișto! Aș fi spus să nu judec prin propriile mele valori și experiențe pe altcineva, fiecare are altă scară valorică și trecutul lui. Dar să revenim la tine. Ce ai învățat lucrând backstage și ai vrea să știe cei ce-și doresc să lucreze în afara țării în modă?
E bine să gândească că fiecare are drumul lui. Cred că este important să-și parcurgă etapele, să aibă o experiență cât mai mare cu toate revistele, să lucreze pentru mai multe genuri de publicații, să testeze stiluri diferite, ca să- și dea seama unde ar vrea să ajungă. Câteodată nu-ți dai seama din prima unde îți este locul pentru ești prea tanăr, dar ce te va ajuta cu siguranță este să fii atent să parcurgi toți pașii.
