The Institute promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de 19 ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România.

Prin tot ceea ce face,  contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. 

Pentru idei, recomandări sau noutăți, scrie-ne la office@institute.ro.

Termeni și condiții ale The Institute și politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal. 

 
 

Concert SoNoRo Conac la Muzeul Național "George Enescu"

News / 13 Aug 2015 / INSTITUTE.RO
  • Concert SoNoRo Conac la Muzeul Național "George Enescu"
  • Concert SoNoRo Conac la Muzeul Național "George Enescu"
1/2
Un nou concert de muzică de cameră din seria SoNoRo Conac va avea loc marți, pe 18 august, de la 20:30, în grădina Muzeului Național "George Enescu" din București. 

SoNoRo Conac este un proiect inițiat de Asociația Sonoro care își propune să sensibilizeze opinia publică în ceea ce privește multitudinea clădirilor de patrimoniu reabilitate - clădiri fabuloase, spectaculoase, elegante, care trebuie reintroduse în circuitul cultural. 
 
Programul serii de marți va cuprinde piese de Johann Sebastian Bach (Invențiuni pentru vioară, violă și violoncel/violă, BWV787), Wolfgang Amadeus Mozart (Duo în si bemol major, KV424), Zoltan Kodaly (Serenadă pentru două viori și violă, op. 21), Robert Fuchs (Terzetto pentru 2 viori și viola, op.107), George Enescu (Aubade pentru vioară, viola și violoncel/violă) și Johan Halvorsen (Passacaglia pentru vioară și violă după o temă de Georg Friedrich Händel), în interpretarea muzicienilor Alexandra Bobeico (vioară), Răzvan Popovici (violă) și Christian Naș (violă).
Concertul va avea loc în aer liber, în curtea din fața Casei Memoriale "George Enescu", și va fi urmat de un cocktail.

Evenimentul are și un scop caritabil, iar cu fondurile strânse din donaţiile participanţilor, Asociaţia Merci Charity Boutique va îmbunătăţi condiţiile de învăţare pentru copiii de la o grădiniţă şi şcoală primară din judeţul Mureş. 
 
Seria de concerte de muzică de cameră SoNoRo Conac va continua până în octombrie, în clădiri de patrimoniu precum :
• Catedrala Romano-Catolică din Alba-Iulia (21 august 2015)
• Biserica fortificată din Viscri (22 august 2015)
• Casa Boema din Cluj-Napoca (7 septembrie 2015)
• Castelul Károlyi–Sala Cavalerilor din Carei (9 septembrie 2015)
• Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva (10 septembrie 2015) 
• Colegiul Național "Moise Nicoară" din Arad (11 septembrie 2015)
• Primăria Sectorului 1 Banu Manta din București (13 septembrie 2015)
• Muzeul de Artă Timișoara – Palatul Baroc (octombrie 2015)