DIPLOMA Selected este o expoziție capsulă deschisă publicului larg până pe 30 septembrie, de luni până vineri, între orele 10:00-20:00, la Bulevardul Expoziției 1F Project Space. Prezentată pentru prima dată ca parte a circuitului UniCredit Design Trail, în cadrul Romanian Design Week 2016, DIPLOMA Selected pune accent pe “împreună” și aduce în prim plan dialogul artistic între 11 seniori din industriile creative și 13 absolvenți ai facultăților vocaționale.
Arhitectură
Șerban Țigănaș, Arhitect, Partener Dico & Țigănaș/Președinte OAR România, despre proiectul semnat de Andrei Theodor Ioniță – „Locuire pe Calea Moșilor” (UAUIM - Arhitectură),
Proiectul se ancorează în trecutul construit și se proiectează într-un viitor al celor acum tineri, mobili și interesați de o altfel de lume, în București. Sensibil la trecutul, cu care dialoghează formal, atent la oameni din perspectiva activităților lor, autorul creează și multiplică locuri pentru scenarii diverse. Nu multe sunt situațiile din lumea reală în care arhitectura care vine se așează prin completare, aliniere și împletire cu cea găsită alături.
Arhitectură de interior
Eliza Yokina, Arhitect Partner SYAA, despre „Teatru Neconvențional-Halele Carol, București” (UAUIM – Arhitectură de Interior) de Silvia Ionescu
Proiectul de conversie a halelor Carol al Silviei Ionescu mi-a atras atenția printr-o abordare corectă a temei, a funcțiunii și a spațiului. Proiectul se remarcă printr-o relaționare coerentă cu clădirea existentă. Amenajarea vine în completarea arhitecturii spațiului punându-l în valoare și exploatând atmosfera caracteristică unui spațiu industrial. Am apreciat stilul și tehnica de redactare.
Arte Textile
Andreea Sandu, coordonator Galateca și inițiator și coordonator programul Măiastra, despre „Ritmuri Geometrice” (UNARTE – Arte Textile) de Mirela Iordache
"Ritmuri geometrice surprinde prin imbinarea echilibrata intre design, arta si cerecetarea specifica unui astfel de demers. Din punct de vedere aristic, a reusit sa creeze un mic univers coerent, in care, deopotriva se pot identifica sursele reinterpretate, cat si amprenta personala, incluzand cadre din viata cotidiana, simtaminte si ganduri ce definesc momentul.
Un alt element important ce se regaseste in lucrare este declinarea in compomente de design si ambientare. Parcurge intreg procesul: de la crearea materialului, pana la transpunerea sa in obiect de arta, obiect utilitar, si ambientarea. Claritatea tehnicii folosite si punerea in evidenta a materialului, ca baza a intregii mini-colectii, demonstreaza maturitate si seriozitate. La polul opus se gasesc bucuria culorii si cautarea.
Dihotomia gol-plin, clasica utilizare a geometriei pentru a include lumina si umbra in conturarea lucrarilor, jocul culorilor, precum si atentia la detalii face din lucrare sa fie una matura, coerenta, placuta si armonizata in context"
Grafică
Matei Câlția, galerist Galeria Posibilă, despre proiectul „The Garden” (UNARTE – Grafică) de Luminița Dumitrache:
"Trăiesc într-un oraș care acum un secol era o grădină populată de degustători de dulceață și spritz ori jucători de table în pijama, abia vizibili prin plasa de hortensii, trandafiri și frunze de viță. Acum e un oraș care se luptă să iși apere patrimoniul și să iși definească identitatea urbană. The garden mi-a amintit de mica mea grădină de pe balcon, locul în care mâinile mele intră în pământul răcoros și umed. Îmi place să le țin acolo de parcă aștept să crescă rădăcini"
Urbanism
Eugen Pănescu, Arhitect, Partener Planwerk, despre „Dezvoltarea urbană în zone frontaliere” (UAUIM – Urbanism) de Ioana Nenciu:
"Proiectul tratează relațiile transfrontaliere, active și cu „tradiție” de la intersecția României, Serbia și Ungaria, iar elementele urmărite în acesta acoperă aspectele necesare, însă perspectiva este concentrată pe teritoriul românesc, fără a oferi multe elemente despre zonele sârbești și maghiare. Cooperarea transfrontalieră la scara micro-schimburilorpoate fi intensificată, dar mai ales relațiile la nivel regional pot regăsi în proiect argumente de negociere"
Peisagistică
Eugen Pănescu despre „Peisajul periferiei urbane și utilizarea maidanelor Bucureștene - Productive landscapes ca instrument de integrare socială” (USAMV – Peisagistică) de Iulia Pandele:
"Proiectul conectează trei teme compatibile: producția urbană, zone în declin istoric si una dintre imaginile pierdute ale Bucureștiului de oraș grădină. Proiectul propune un sistem complex de reconectare a unor periferii neglijate, dar cu mult potențial, în care elementele de peisaj specifice sunt un plus de calitate"
Fashion
Andreea Bădală, MURMUR, despre „Colecția OXIMORON” (UNARTE – Design Vestimentar), semnată de Ștefana Chelaru:
"Am ales-o pe Ștefana Chelaru din mai multe motive: are potențialul unui balans între creativ, purtabil și feminin, are atenție la detaliu și duce mai departe o idee în mai multe interpretări. Pare să aibă o înclinație pentru proporție și are curajul să lucreze cu ele în limitele purtabilității"
Pictură
Adriana Oprea, Curator MNAC, despre „Autoportret” (UNARTE – Pictură) de Annemary Ticheaua la Pictură:
"Galbenul nu e cea mai populară culoare din pictura pe care o văd curent. Dar văd la Annemary Ticheaua cum dungile şi monocromul (puterea galbenului, cald şi pervers totodată), abstractul tranşant şi estetica densă a câmpului de culoare se leagă într-o pictură de calitate. Îmi place statornicia, consecvenţa şi concizia felului ei de a lucra: claritatea seriei abstracte reflectă logic coerenţa imaginilor abstracte din ea"
Sculptură
Cosmin Năsui, critic de artă, despre proiectele „Calul Troian” de Alin Carpen și „Persona” de Bianca Mann:
"Instalația caleidoscopă Calul Troian a lui Alin Carpen este remarcabilă prin contraste. La exterior un volum geometric masiv, rigid ce ascunde la interior o geometrie moale care pulsează cinetic într-o permanență schimbare. Alin Carpen introduce dimensiunea interactivă a sculturii sale prin soluții tehnice inedite, pompe de aer, oglinzi și lentile care amplifică și multiplică ideea de spațiu.
Instalația Scut – 2014 face parte din proiectul mai amplu Persona al Biancăi Mann. Lucrarea prezintă procesul classic de reducere a voluemor prin multiplicare, dar și etapele și înțelesurile simbolice ale acestui process. De fapt, instalația sculpturală prezintă masca repetată a autoportretului, redusă treptat prin multiplicare, până când aceasta este pe punctul de a-și pierde identitatea"
Design de Produs
Dragoș Motica, designer Ubikubi, despre lucrarea „Sistem salvare de la înec” (UNARTE – Design de obiect) de Rotaru Constantin"
"Am ales proiectul intitulat Catamaran Life – G din perspectiva unui optimist. Un optimist care crede că astfel de proiecte pot și trebuie să genereze progress, îmbunătățind astfel viața oamenilor și a planetei. Fiind creierul din spatele obiectului, acesta trebuie să-și gândească proiectele pentru un viitor tehnologic. Numai așa, el poate stimula și angrena restul specialităților implicate să performeze și să inoveze ethnic"
Film
Ileana Bîrsan, editor, lector și fondator Filmikon, despre „Prăjitorul de pâine” (UNARTE – Film) de Cristian Pop"
"Conținutul scurtmetrajului nu se consumă în limitele date de poveste și de formă, ci chestionează maturizarea dincolo de granițele date de mizanscenă și de scenraiul precis scris în colaborare cu Robert Antonescu. Regizorul a găsit măsura justă cu care să exploreze și să coregrafieze realitatea din afară și din mintea noastră, ajutat fiind și de jocul și de prezența celor doi actori care au reușit să articuleze adecvat personajele"
Ceramică
Mădălina Teler, designer "De Ceramică", despre lucrarea „Obiect pentru depozitarea memoriei” (UNARTE – Ceramică) a lui Marius Stanciu:
"Proiectul este o lucrare-instalație complexă, modulară, cu un număr impresionant de piese și un contrast puternic textural și cromatic. M-a impresionat prin nostalgia pe care o inspiră, adresându-se memoriei afective a tuturor celor care au crescut înconjurați de astfel de obiecte. Marius Stanciu recompune, în dimensiuni reale, obiecte de uz, cotidiene și familiare, care totuși păstrează o stranietate dată de materialul folosit"