The Institute promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de 19 ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România.

Prin tot ceea ce face,  contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. 

Pentru idei, recomandări sau noutăți, scrie-ne la office@institute.ro.

Termeni și condiții ale The Institute și politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal. 

 
 

Despre instalații de artă și arhitectură în folosul comunității la Agora Experiments

News / 07 Oct 2016 / INSTITUTE.RO
  • Despre instalații de artă și arhitectură în folosul comunității la Agora Experiments
1/1
Cum ar fi să mergi la muzeu ca să te dai în bărci (la propriu)? Dar să ai propria bulă în care să petreci timp cu prietenii? Cum ar fi să poți găti în aer liber, în centrul orașului? Dar să transformi zidurile anoste ale urbei într-un canvas pentru lotuși origami? Acestea sunt doar câteva instalații nu doar posibile ci realizate în spațiul public în ultimii ani de arhitecți și artiști din Europa Centrală și de Est și puse în folosul comunității.



Asupra unor astfel de construcții, la limita între artă și arhitectură, dar întotdeauna având în vizor cetățeanul ca parte din agora și problemele sale sociale se va concentra ultimul weekend al Trienalei de Arhitectură East Centric prin proiectul asociat Agora Experiments. Ca punct de start al dezbaterilor publice, site-ul trienalei găzduiește o expoziție online ce reuneşte în acest moment 23 de intervenţii care regândesc spaţiul comunitar şi propun soluţii contemporane pentru ca acesta să devină loc de joacă / spaţiu de întâlnire / teatru în aer liber sau orice altă funcţiune necesară comunităţii locale.

Toate proiectele expuse la http://bucharest-triennale.eu/agora-experiments-exhibition sunt urmarea call-ului deschis de Fundația Arhitext Design în vară și a analizei realizate de membrii echipei curatoriale a proiectului, împreună cu Andreea-Livia Ivanovici (arhitect, redactor Arhitext și coordonator proiect), Sami Rintala - arhitect norvegian, autor al proiectului „Sixty Minute Man”, Bienala de la Veneția 2000, Barbara Holub - artista din Viena preocupată de modul în care arta „angajează” cetățeanul și alături de consultanții Dragoș Dascălu (arhitect, membru al asociației PLUSMINUS și al Centrului pentru Mediu Construit), Alex Axinte și Cristi Borcan (studioBASAR) – arhitecți implicați activ în cercetare urbană și în proiecte participative din spațiul public.

Pornind de la de ce? și cum? abordează aceste instalații temporare probleme sociale sau economice importante, care afectează nu doar societatea de astăzi, ci și pe fiecare dintre noi în parte, dezbaterile și conferințele Agora Experiments au loc după cum urmează:

DEZBATERI, DIALOGURI, COLABORĂRI

Vineri, 07.10 – ora 18:00 – Dezbatere publică Agora Experiments «Construind o punte» – intrare liberă @ Impact Hub, et 2. Moderează: Dragoș Dascălu
 
Sâmbătă, 08.10 – ora 11:00 – Dezbatere publică Agora Experiments «Una vs. mai multe direcţii» – intrare liberă @ Casa Monteoru.  Moderează: Andreea-Livia Ivanovici

CONFERINŢE INVITAŢI SPECIALI

Sâmbătă, 08.10 – ora 16:00 – conferinţă ţinută de Barbara Holub «Transparadiso» / Direct Urbanism. The Role of Art and Artistic Strategies for Socially Engaged Urban Planning @ Casa Monteoru – intrare liberă în baza preînregistrării gratuite la bookingtriennale@gmail.com

Sâmbătă, 08.10 – ora 18:00 – conferinţă asociată ţinută de Ana Maria Zahariade @ Casa Monteoru (bilete disponibile pe site-ul trienalei: http://bucharest-triennale.eu/2016-edition/visitors-info).

Duminică, 09.10 – ora 16:00 – conferinţă ţinută de Sami Rintala / In Search for Architecture @ Teatrul Naţional din București, Sala Media – intrare liberă în baza preînregistrării gratuite la bookingtriennale@gmail.com

Natura sa regională atrage atenția îndeosebi asupra problemelor comune ale mediului construit, ale spațiului public urban, în special, specifice regiunii Europei Centrale și de Est și asupra diversității soluțiilor propuse.

Intrarea la dezbateri și conferințe este deschisă tuturor: artiștilor, arhitecților, studenților, jurnaliștilor, criticilor, facilitatorilor culturali, cetățenilor.

Proiectul Asociat Agora Experiments este finanțat de către ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, prin Programul “București – orașul in-vizibil”.

Mai multe informații despre proiect: în secțiunea web dedicată aici (http://bucharest-triennale.eu/agora-experiments)
Facebook Event: aici (https://www.facebook.com/events/117842882012519)

Sami Rintala

Sami Rintala s-a născut în Finlanda în 1969. A studiat arhitectura în această țară, precum și în Islanda și Danemarca. A deținut funcția de profesor la mai multe universități, fiind în prezent profesor la Universitatea din Trondheim.
 
A practicat arhitectura în cadrul biroului Casagrande & Rintala, iar din 2003 este arhitect asociat în cadrul Rintala Eggertson Architects. Sami Rintala a participat la numeroase concursuri internaționale, obținând pentru lucrările sale premii sau nominalizări – nominalizare la Premiul Bauhaus și Premiul Mies van der Rohe. Lucrările lui Sami Rintala se situează la granița dintre instalație de artă și obiect de arhitectură. Creațiile lui Sami Rintala sunt profund lirice, fără a exclude un discurs la adresa societății și a individului contemporan.
 
Barbara Holub

Artistă stabilită la Viena, Barbara Holub a studiat arhitectura la Universitatea din Stuttgart. A fondat «transparadiso» împreună cu Paul Rajakovics (arhitect și urbanist) în 1999. Studio-ul transdisciplinar își propune să dezvolte instrumente și strategii artistice, pentru «direct urbanism», un al treilea nivel după planificare și design urban. Membru al boardului editorial dérive_magazine în Viena din 2003, membru al Comitetului de Arte Publice al Austriei de Jos între 2005-2007, Holub a primit bursa Schindler a Centrului MAK pentru Artă și Arhitectură, Los Angeles 2004 și premiul Otto-Wagner pentru design urban în 2007.