The Institute promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de 19 ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România.

Prin tot ceea ce face,  contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. 

Pentru idei, recomandări sau noutăți, scrie-ne la office@institute.ro.

Termeni și condiții ale The Institute și politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal. 

 
 

[NEW DDL: 20.07] DIPLOMA lansează apelul anual de proiecte

Article / 25 Iun 2021 / Laura Apostol
  • [NEW DDL: 20.07] DIPLOMA lansează apelul anual de proiectePhoto credits: Roald Aron // DIPLOMA 2021 // UNAGALERIA
  • [NEW DDL: 20.07] DIPLOMA lansează apelul anual de proiectePhoto credits: Roald Aron // DIPLOMA 2021 // GALERIA SENAT
  • [NEW DDL: 20.07] DIPLOMA lansează apelul anual de proiecte
1/3
Festivalul DIPLOMA deschide apelul pentru proiecte realizate de noua generație de artiști, arhitecți și designeri, absolvenți ai promoției 2021, ce urmează să facă parte din expoziția anuală DIPLOMA în perioada 08 – 17 octombrie 2021, în București.

 
DIPLOMA, prezentat de UniCredit Bank, continuă și anul acesta tradiția de a prezenta cele mai bune lucrări de diplomă ale viitoarei generații de artiști și creativi, absolvenți ai tuturor facultăților vocațional-creative din România, cu obiectivul de a identifica și promova potențialul artistic de care noile generații dau dovadă.
  
Până pe 16 20 iulie, absolvenții promoției 2021 își pot înscrie lucrarea de diplomă online, iar cele mai bune proiecte vor fi expuse, prezentate și promovate în cadrul ediției de anul acesta a festivalului, care va avea loc în perioada 08 - 17 octombrie 2021, în București.
Evaluarea și selecția proiectelor înscrise va fi făcută și în acest an de un board creativ format din peste 45 de profesioniști consacrați în industrii creative și arte vizuale, de la designeri, artiști, manageri culturali, galeriști, arhitecți și curatori. Componența boardului curatorial din ediția 2020 poate fi consultată aici.


 
În cele șapte ediții de până acum, DIPLOMA s-a impus ca un susținător al creativilor români la început de drum, oferindu-le acestora vizibilitate și deschidere atât în fața specialiștilor din industrie, cât și în fața pasionaților de artă. Încă de la prima ediție, DIPLOMA a reprezentat puntea de legătură a fiecărei noi generații de artiști cu publicului larg, atât prin expoziția centrală, cât și prin evenimente conexe.
 
Formularul online de înscriere poate fi completat aici.
 
Regulamentul de participare pentru a VIII-a ediție DIPLOMA Festival poate fi consultat aici.
 
 
*
 
The Institute promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de peste 20 de ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România. Prin tot ceea ce face, contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. Este fondator al Romanian Design Week, al festivalului DIPLOMA, al Galei Societății Civile, Internetics și Cartierul Creativ, inițiator al ASAP România și organizator al Effie Awards România.

UniCredit Bank este parte a UniCredit, bancă comercială paneuropeană simplă și de succes, cu un sistem integrat de servicii de banking Corporate și de Investiții, oferind bazei sale de clienți o rețea unică vest, central- și est-europeană. Grupul este prezent în România prin: UniCredit Bank, UniCredit Consumer Financing, UniCredit Leasing Corporation, UniCredit Insurance Broker, UniCredit Leasing Fleet Management şi UniCredit Services.