DIPLOMA prezintă expoziția The New Now, o expoziție online de arhitectură îngrijită de Eliza Yokina. Parte din platforma DIPLOMA Viewing Rooms (viewingrooms.diplomafestival.ro), aceasta reunește proiectele a șapte artiști din arhiva DIPLOMA.
Eliza Yokina este senior partner la Cumulus Architecture Office. Este membru fondator al Asociaţiei de-a arhitectura – ce aduce cultura mediului construit în școli – iar în trecut a fondat SYAA Architecture Office. Câștigătoare de trei ori a Anualei de Arhitectură București, premiată la Gala Bun de Tipar 2012 cu cartea sa Vise Despre Case, Eliza caută prin arhitectură o formă de raportare la oameni și la viaţă.
„Am făcut această selecție cu convingerea că ceea ce construim astăzi reprezintă o secvență mică a unui demers care devine din ce în ce mai evident că trebuie să fie coerent și asumat. Vorbind despre patrimoniu sau tradiție, justificarea unor acțiuni economice într-o retorică protecționistă nu întodeauna poate da rezultate, de aceea propun un alt unghi de vizualizare”, remarcă Eliza.
DIPLOMA Viewing Rooms urmărește să ajute la (re)descoperirea tinerilor creativi, precum și integrarea și închegarea lor în circuitul industriilor creative locale. Selecția realizată de Eliza Yokina reunește proiectele de diplomă ale arhitecților Alexandru Cetea, Ana Stoian, Cristian Bădescu, George Tîrcă, Ștefan Sălăvăstru, Ștefania Hîrleață și Zenaida Florea, absolvenți ai Universității de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu.
Alexandru Cetea este pasionat de arhitectura simplă, bazată mai degrabă pe relații spațiale și funcționale decît pe forme și aparență. A acumulat cunoștințe profesionale în București și Viena. În prezent lucrează în București în domeniul vizualizării de arhitectură.
Ana Stoian este interesată de latura socială a arhitecturii, prin aprofundarea conexiunii dintre comunitate și zona urbană. În prezent, activează în domeniul arhitecturii de interior, ca concept designer.
Cristian Bădescu lucrează în cadrul biroului Poster care va reprezenta România la Bienala de la Veneția 2021. Fascinat de spațiul rural românesc, începând cu anul 2016 face parte din echipa ce organizează tabere de restaurare a arhitecturii tradiționale în cadrul Centrului Cultural Cârțișoara, județul Sibiu.
Radu Tîrcă este doctorand în cadrul U.A.U.I.M. După absolvire, a fondat Studio Govora, o inițiativă bazată pe cercetarea și lucrarea sa de diplomă. A fost editor invitat al revistei Mazzocchio - numărul 5 "Băile Govora - Premisele unui Oraș Ideal". În prezent, lucrează în biroul POSTER.
Ștefan Sălăvăstru înțelege arhitectura ca un domeniu pluridisciplinar, după parcurgerea mai multor activități tip voluntariat în sustenabilitate, ateliere de restaurare sau studii urbane locale și internaționale. În prezent lucrează în București ca arhitect și este pasionat de concursurile de arhitectură.
Ștefania Hîrleață activează în cadrul biroului POSTER. După absolvire, a fondat Studio Govora, o inițiativă bazată pe cercetarea și lucrarea de diplomă. A fost editor invitat al revistei Mazzocchio - numărul 5 "Băile Govora - Premisele unui Oraș Ideal".
Zenaida Florea a realizat studii de practică în Istanbul și Nanjing unde a lucrat cu o echipă multiculturală. Momentan este student doctorand la Școala Doctorală de Arhitectură și își dorește să se implice în procesul educațional universitar.
DIPLOMA Viewing Rooms este o expoziție virtuală ce reunește șapte capsule cu proiecte imersive de artă, arhitectură și design. Inițiativa reprezintă un discurs complex și multidisciplinar, o extensie a festivalului DIPLOMA adaptată contextului actual, prin care acesta își continuă rolul de susținător al creativilor români la început de drum, oferindu-le vizibilitate și deschidere atât în fața specialiștilor din industrie, cât și în fața pasionaților de artă. Demersul își propune de asemenea redirecționarea publicului spre resursele digitale și reconsolidarea unor obiceiuri de consum cultural.
Capsulele cuprind lucrări de artă, design și arhitectură selectate din edițiile 2017, 2018 și 2019 ale festivalului DIPLOMA și integrate, cu ajutorul unor specialiști din diverse zone ale industriilor creative, într-un context nou și coerent. Curatorii digitali, membri ai boardului creativ DIPLOMA 2020, conturează fiecare expoziție în jurul unor teme curente printr-un mix de lucrări original.
Persoanele interesate se pot abona pentru a primi notificări despre lansarea fiecărui nou viewing room. Lansările au loc săptămânal.
Diploma Viewing Rooms este un proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii, inspirat de Unicredit Bank și semnat The Institute.