Proiectul urmărește facilitarea tranzitului în zona de frontieră România - Bulgaria, având în vedere proiectele implementate anterior, prin generarea unui spațiu comun, atractiv și benefic ambelor țări.
Pornind de la acest amplasament cu potențial în dezvoltarea transportului fluvial, în revitalizarea frontului la apă ca resursă turistică și în relansarea economică a orașului, prin atragerea de investiții, proiectul are drept scop formarea unei legături între cele trei maluri (Călărași, Constanța, Silistra).
Situat la aproximativ 8.5 km față de limita municipiului Călărași, situl este accesibil atât din oraș, traversând podul construit peste canalul Siderurgic, precum și de pe DN3, ocolind orașul prin partea sudică. Singurul mod de traversare a Dunării și implicit de trecere a graniței în această zonă o reprezintă bacul cel vechi, feribotul cumpărat acum câțiva ani nefiind funcțional.
Funcțiunea de port turistic fluvial, asociată cu un nou pod care va lega România de Bulgaria reprezintă, în urma analizelor efectuate, un răspuns al necesităților existente în zonă. Tranzitul ar putea fi îmbunătățit cu mult, iar generarea unei infrastructuri adecvate ar putea duce la atragerea de noi investiții și la creșterea potențialului economic și turistic al zonei. Proiectul privind construcția unui nou pod între cele două țări este deja sub vizorul autorităților, fiind luate primele demersuri în scopul realizării acestuia. Portul turistic propus la diplomă înglobează acest aspect, generând un concept de ansamblu susținut și de numeroase proiecte europene de punere în valoare a rezervației naturale a Dunării, precum și proiecte de dezvoltare a orașelor mici și mijlocii de pe Dunăre (SUERD, DAHAR etc.)
Conceptul urmărește amenajarea malului stâng al Dunării, între limita construită a municipiului și Dunăre, prin construirea unui port turistic fluvial, organizarea de spații cu destinație turistică (hoteluri, parcuri sportive, centre de agrement, școala de canotaj etc.) și conectarea acestora de centrul orașului prin intermediul falezei în zona vechiului port. În aceeași măsură, proiectul își propune promovarea potențialului natural al zonei prin introducerea într-un circuit turistic (excursii acvatice, trasee) în care să poată fi admirate fauna și flora specifice Dunării.
În cadrul portului turistic fluvial se disting trei clădiri principale: terminalul pentru pasageri (care conține și zona de vamă), hotelul cu restaurant, piscina, spa& saună și un Club de yachting. Întregul ansamblu este organizat în forma literei „U”, în centru fiind adăpostită zona de pontoane pentru micile ambarcațiuni. Spațiul exterior devine unul comun legat printr-o promenadă și prin numeroase spații destinate evenimentelor publice (amfiteatru în aer liber, zona de plajă, pontoane de pescuit). Fiecare clădire beneficiază de acces rutier și spații de parcare la nivelul solului, restul amplasamentului fiind strict pietonal.
Terminalul pentru pasageri se distinge prin faptul că se extinde către centrul Dunării prin intermediul unui ponton realizat pentru a facilita accesul navelor mari de croazieră. Trecerea prin zona de vamă este organizată la nivelul parterului, permițând o circulație fluidă și rapidă spre zonele importante al portului. La nivelul etajelor sunt amplasate spații de servicii (bănci, exchange, poștă) precum și numeroase spații comerciale. La ultimul etaj se află restaurantul care oferă o vedere panoramică asupra întregului port. Restaurantul beneficiază și de un acces secundar, din exterior.
În concluzie, proiectul meu de diploma reprezintă o platformă prin intermediul căreia oamenii pot beneficia de serviciile unui port turistic fluvial și se pot bucura în același timp de un cadru natural în care peisajul oferă un spectacol deosebit.
Portofoliu: http://issuu.com/emiliapavel/docs/emilia_pavel_-_portofoliu_arhitectu/1