Florentina descoperă pasiunea pentru pictură și începe să studieze, mai întâi luând lecţii particulare, apoi la Școala de Arte din București, după care urmează cursurile Universităţii Naţionale de Artă din București.
A expus la Una Galeria București-2016, La Căminul Artei București-2016, Muzeul de Artă din Ploiești-2015, Centrul Cultural Reduta din Brașov 2014.
FRAGMENTE DE IMOBILITATE
FRAGMENTE DE IMOBILITATE
Conștiinţa fiinţei umane obișnuite este fragmentară, identificată cu stările minţii. Atunci când mintea tace, când intră in starea de imobilitate, fiinţa își poate revela esenţa. Ea identifică pacea clipei prezente. Contemplează simplul fapt de a fi!
Artista alege să exprime aceste idei prin forme geometrice, aproape abstracte, deoarece geometria este perfecţiunea lumii ideilor la nivel senzorial și reprezintă o punte între lumea ideilor și lumea materială. Optează pentru forme clasice de suport, pânze pătrate și dreptunghiulare care întăresc senzaţia de stabilitate și imobilitate. Se inspiră din geometriile arhitecturale din împrejurimi pe care le simplifică urmărind expresia formală și constructivă care ar putea induce în privitor o stare de contemplare.