Începe cea de-a șaptea ediție a festivalului DIPLOMA, un proiect inițiat de The Institute și inspirat de UniCredit Bank, care aduce anul acesta în fața publicului larg o colecție de lucrări de diplomă cu totul speciale, pregătite și susținute de absolvenți în perioada carantinei generate de pandemia de COVID-19. Evenimentul are loc în intervalul 02 - 11 octombrie 2020, în spațiile UNAgaleria, SENAT și Sector 1 din cadrul Combinatului Fondului Plastic (Strada Băiculești nr. 29, București), dar și în hub-ul Qreator by IQOS (Bulevardul Aviatorilor nr. 8A, București).
Vizitatorii au ocazia să admire cele peste 90 de lucrări ale absolvenților din promoția 2020 a facultăților vocațional-creative din București, Timișoara, Cluj-Napoca și Oradea, la Combinatul Fondului Plastic, precum și The Future of Fashion | Diploma 2020, la Qreator by IQOS, o radiografie a celor mai bune creații ale generațiilor precedente, alături de o serie de expoziții personale, care vor investiga și procesele creative din spatele ținutelor.
Selecția lucrărilor de arte vizuale, arte decorative, arhitectură și design ale promoției 2020 a fost făcută de către un board creativ, care reunește în acest an peste 50 de specialiști în domenii creative, profesioniști activi și dedicați ariei lor. Mai multe detalii despre board se găsesc aici.
Designul expozițiilor găzduite de UNAgaleria și SENAT este semnat de Attila Kim Architects.
Pe lângă lucrările de diplomă ale absolvenților de artă, design și arhitectură din promoția 2020, Combinatul Fondului Plastic reunește și un spațiu inedit de socializare, IQOS LIVING ROOM x DIPLOMA, dar și o serie de jocuri în aer liber.
IQOS LIVING ROOM X DIPLOMA își propune să evidențieze impactul estetic al artei în definirea spațiului personal, dar și importanța integrării acesteia în realitatea de zi cu zi, printr-o serie de micro-expoziții atipice, dezvoltate în jurul unor scenografii familiare. Micro-universurile creative astfel imaginate încurajează vizitatorul să se familiarizeze imediat, natural, cu o serie de lucrări expuse la DIPLOMA de-a lungul celor șapte ediții de până acum și să descopere intențiile artistice din spatele acestora, urmărind explicațiile conceptuale, care completează și contrastează cu firescul ambientului.
Lucrările sunt semnate de Anca Vintilă Dragu, Carmen Nicolau, Cătălin Velea, Cezara-Ana Costescu, Daniel Roșca, Filip Voicu, Laszlo Forray, Mircea Constantinescu și Sînziana Coșoianu.
Designul spațiului este semnat de echipa Zeppelin Design.
Vizitatorii DIPLOMA sunt de asemenea invitați să exploreze un playground adaptat măsurilor de siguranță, aflat în Curtea Combinatului Fondului Plastic. Îi așteaptă mese de ping-pong, create de absolvenți ai facultăților creativ-vocaționale, câștigători ai concursului Ping-Pong+, susținut de ASAP și Lidl România, precum și terenuri de minigolf by UniCredit Bank, badminton by Absolut și petanque by Zeppelin Design. Cei care aleg să vină la Combinat cu bicicleta o pot lăsa în siguranță la rastelul dedicat, semnat Urban Monkey.
La Qreator by IQOS are loc The Future of Fashion| Diploma 2020, o expoziție care prezintă cei mai promițători designeri de fashion ai edițiilor anterioare DIPLOMA, investigând totodată diversitatea pe care o generație de absolvenți o poate oferi. Aceasta este completată de o serie de micro-expoziții personale, dezvoltate în jurul individualității, demonstrând totodată evoluția creativă a unora dintre cei mai prolifici alumini ai DIPLOMA din cele șase ediții de până acum.
Designerii care expun la Qreator by IQOS sunt Alexandra Elena Deaconu, Andra Ghinea, Andrada Oprean, Bianca Dragne, Claudiu Burcă, Ioana Șerban, Mariana Pădurariu, Medeea Ene, Octavia Chiru, Victoria I. Leea, Vlad Cheregi.
Expozițiile capsulă sunt semnate de Alexandru Floarea, Lucian Alexandru Arsene, Sabina Pop și Șteff Chelaru.
Designul expoziției din spațiul Qreator by IQOS este semnat de Zeppelin Design.
Intrarea este gratuită în cele două destinații ale festivalului. Pentru Combinatul Fondului Plastic, vizitatorii sunt încurajați să-și rezerve locul în avans, în platforma OVE.
Expoziția DIPLOMA 2020 poate fi vizitată de luni până vineri în intervalul 12:00-22:00, iar în weekend între orele 10:00-22:00. Accesul la Combinatul Fondului Plastic se face pentru un număr restricționat de persoane în acord cu măsurile de siguranță necesare în contextul actual. The Future of Fashion | DIPLOMA 2020 își așteaptă publicul în perioada 3-11 octombrie, în intervalul 10:00-20:00. Intrarea la Qreator by IQOS este permisă exclusiv celor peste 18 ani și doar pentru 40 de persoane simultan.
Ambele spații sunt incluse în circuitul Noaptea Albă a Galeriilor – NAG, astfel că, pe 3 și 4 octombrie, programul se prelungește până la ora 00:00, atât la Combinatul Fondului Plastic, cât și în spațiul Qreator by IQOS. Detalii complete despre acces și orele de vizitare se găsesc aici.
Anul acesta, DIPLOMA are și o variantă online, tot conținutul festivalului putând fi explorat și printr-o hartă digitală interactivă, disponibilă în curând aici. Designul grafic al hărții este semnat de Radu Manelici + Sebastian Pren.
În plus, lucrările expuse anul acesta în festival pot fi experimentate și în augmented reality prin aplicația ArtLink, disponibilă gratuit aici, pentru Android și IOS. Prin ArtLink poate fi scanată orice suprafață și proiectate lucrările creativilor expuși la DIPLOMA în contextul preferat: fie că este acasă, în natură sau chiar în mijlocul orașului. Conceptul, designul și programarea sunt semnate de Bogdan Topîrceanu, alumni DIPLOMA, și Dragoș Silion.
Totodată, în circuitul festivalului sunt incluse expoziția PosterJam Showcase cu tema Online, amenajată pe gardul Muzeului Național de Artă al României, disponibilă pentru public pe tot parcursul festivalului, lansarea noului număr al revistei de arhitectură Mazzocchioo, la Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu, pe 8 octombrie la ora 18:00, dar și o întâlnire specială a comunității Type Thursday care îi aduce în dialog pe designerii Bianca Dumitrașcu și Sebastian Pren cu doi expozanți în cadrul DIPLOMA 2020, pe data de 8 octombrie, de la ora 18:00, la Modul Cărturești. Biletele vor fi disponibile începând cu 5 octombrie, pe pagina de instagram TypeThursdayBuc.
Accesul la DIPLOMA 2020 se face în condiții de siguranță și distanțare socială, cu fluxuri și trafic atent gândite și controlate. Toți vizitatorii sunt invitați să se dezinfecteze pe mâini la intrarea în expoziții și să poarte mască care să acopere nasul și gura pe toată durata participării la eveniment. De asemenea, participanților le va fi verificată temperatura la intrarea în spațiile expoziționale.
Linii STB acces Combinatul Fondului Plastic: 112 și 331.
_______________________________________
Parteneri DIPLOMA 2020
Un proiect: The Institute
Inspirat de: UniCredit Bank
Partener: IQOS, Urban Monkey, ASAP România
Susținut de: ABSOLUT, Almalux Lighting, Liliac, REGINA MARIA - Rețeaua Privată de Sănătate
În parteneriat cu: Primăria Municipiului București prin Expo Arte
Proiect co-finanțat de: Administrația Fondului Național Cultural
Parteneri instituționali: Combinatul Fondului Plastic, Muzeul Național de Artă al României, Universitatea Națională de Arte București, Uniunea Artiștilor Plastici din România
Parteneri media strategici: Rock FM, Radio România Cultural
Parteneri media: ArtEncounters, Designist.ro, FEEDER.ro, GLAMOUR, IAGAContemporaryArt, Igloo, IQads, Modernism.ro, Molecule F, Munteanu, RFI România, Revista Atelierul, Şapte Seri, V fair, Zeppelin, Zile și Nopți
Design Expoziții: Attila Kim Architects & Zeppelin Design
Concept comunicare: Gavrilă&Asociații
Furnizori oficiali: 360Revolution, Kaustik
Partener de monitorizare: mediaTRUST România