În perioada 13 februarie - 25 martie 2019 se desfășoară etapa de înscrieri în ediția 2019 a competiției Galei Societății Civile. Astfel, asociații, fundații, federații, grupuri de inițiativă sau persoane fizice cu inițiativă civică sunt așteptate să-și înscrie proiectele de activism social în secțiunile competiției - Categoria A: Educație, Învățământ, Cercetare, Artă și Cultură, Apărarea drepturilor individuale/ colective, Comportament civic și Participare publică, Sănătate, Incluziune socială, Servicii de Asistență socială, Protecția mediului, Dezvoltare economică și socială; Categoria B: Proiecte și campanii de Voluntariat, Proiecte pentru Tineret; Categoria C: Programe, Inițiative Cetățenești și Campanii de comunicare pe teme sociale; Categoria D // Premii Speciale: Premiul Special Organizația NEW ENTRY și Premiul Special pentru INOVAȚIE. În secțiunile Inițiative Cetățenești și Premiul Special Organizația NEW ENTRY vor fi încadrate automat toate proiectele care întrunesc caracteristicile specifice menționate în regulamentul competiției.
Campanii de comunicare pe teme sociale este singura secțiune din cadrul competiției în care pot fi înscrise campanii de către orice entitate, nu doar ONG, grup de inițiativă sau persoană fizică. Sunt acceptate înscrieri din partea agențiilor de comunicare, companiilor, dar și din partea instituțiilor publice.
În cele 16 ediții de până acum, Gala Societății Civile a premiat peste 700 de inițiative generate de sectorul neguvernamental local, care au reușit să aducă schimbări pozitive majore în societate, proiecte care investesc în România și în viitorul său. Un astfel de exemplu este proiectul „Noi facem un spital” al Asociației Dăruiește Viață, desemnat marele câștigător al Galei Societății Civile 2018.
Înscrierea în competiție se face exclusiv online, accesând site-ul Galei Societății Civile și completând formularul de înscriere.
Pentru a accesa formularul de înscriere fiecare posibil participant trebuie sa își creeze un cont pe site. După activare, utilizatorii trebuie să se logheze folosind datele furnizate în formularul de creare a contului (User = adresa de e-mail și parola). După logare, participanții sunt invitați să acceseze secțiunea Competiție - Înscrie un proiect pentru accesarea formularului ce permite înscrierea în competiție.
Pentru mai multe detalii consultați Regulamentul de participare, Ghidul de înscriere și descrierea secțiunilor disponibile pe site.
Perioada de înscriere a proiectelor va fi urmată de validarea acestora, iar pe data de 4 aprilie 2019 va fi făcută publică lista finală a proiectelor care intră în competiția finală.
Proiectele validate vor fi evaluate de un juriu format din peste 40 de specialiști în implementarea și evaluarea proiectelor, sociologi, cercetători, jurnaliști, lideri și formatori de opinie ai societății civile, consultanți în CSR, comunicare, corporate affairs și community affairs.
Calendarul complet al competiției poate fi consultat aici.
___________________________________________________________________
Gala Societății Civile este cel mai amplu proiect care promovează și premiază activitatea sectorului asociativ din România. Inițiată în anul 2002, Gala Societății Civile are ca misiune recunoașterea tuturor inițiativelor luate pentru îmbunătățirea vieții într-o comunitate, promovarea și premierea spiritului civic și a responsabilității sociale în România.
Gala Societății Civile este un proiect THE INSTITUTE.
Partener principal: KMG International
Partener pentru Sustenabilitate: Lidl România
Sponsor fondator: Fundația Vodafone România
Parteneri: BCR, Bursa Binelui, Regina Maria – Rețeaua Privată de Sănătate
Parteneri tradiționali: Gavrilă & Asociații, Netvibes România.
Pentru mai multe informații despre Gala Societății Civile 2019, vizitați site-ul.