Cum arată industriile creative în izolare?
Încercăm să ne facem o imagine despre starea de spirit, dificultățile și perspectivele care se întrevăd. Într-o perioadă gri în care ne confruntăm cu provocarea de a găsi noi proiecte sau doar și inspirație, apare și oportunitatea timpului petrecut cu sine, a cercetării și exercițiului.
Industriile creative poate înseamnă astăzi mai multe idei și mai puține soluții. Sunt totuși prea complexe, neuniforme și dense pentru a le cuprinde și înțelege toată realitatea. Chiar și așa, o nevoie comună rămâne certă pentru întreaga industrie, aceea de a ne adapta și regândi resursele.
Am vrut să vedem pentru început cum își gestionează resursele, în special timpul, câțiva profesioniști din zone diferite ale industriilor creative. Am vorbit cu membri din board-ul ultimei ediții DIPLOMA pentru a înțelege perspectiva lor asupra izolării și cum li s-au transformat activitățile. Au rezultat în plus câteva exerciții de gândire și imaginație despre pandemie, artă și antreprenoriat, arhitectură în izolare. Sperăm ca seria de interviuri pornite alături de aceștia să ajute cu idei și motivație comunitatea online de tineri creativi.
În materialul de astăzi, Suzana Dan: artistă, producătoare și îngrijitoare de expoziții, fondatoare a Asociației Ephemair, inițiatoarea unor proiecte ca: Noaptea Albă a Galeriilor, Weekend-ul Galeriilor sau Art on Display. Dar și alte proiecte noi create acum ca răspuns la nevoile perioadei prin care trecem.
Suzana ne-a povestit despre aceste update-uri și brainstorming-uri care au născut Artists Rooms, un proiect dedicat ajutorării artiștilor independenți pe timp de lockdown, dar și despre alte inițiative care merită atenția noastră.
Ne-a împărtășit câteva gânduri valoroase despre cum purtăm de grijă artei și sufletelor noastre, despre traducerea artelor din limbaj offline în online, despre relaxarea presiunilor resimțite mai acut pentru a face lucruri (acum că avem tot timpul), despre activități care i-ar face bine sufletului nostru zilele astea. Și în final, un mesaj care îndeamnă la redobândirea esenței întregii comunități culturale, despre susținere și reciprocitate pentru a ajuta industria să avanseze.
Apoi, sunt proiectele personale, toate însoțite de legende foto pe care ne-am bucurat să le găsim la finalul documentului cu răspunsuri.
Please enjoy!
La ce oră te trezești dimineața?
Îmi este greu să mai pot defini, după o lună de carantină, un ritual precis cum ar fi trezitul dimineața. Ora trezitului este la fel de bine ora 3 sau ora 8 sau ora 11.
(Cum) Te motivează perioada de pandemie?
Nu are cum să mă motiveze. Este o perioadă în care ne sar în cap toate angoasele și monștrii și nu ai unde să fugi de ele decât în alt colț de cameră. Dar, la fel ca toată lumea, am început să fac în plus lucruri care trebuiau făcute și pentru care nu găseam niciodată timp liber.
Cum arată proiectele tale zilnice?
Nu le-aș denumi proiecte, ci mai degrabă ritualuri, fiindcă multe dintre ele trebuie îndeplinite după anumite „reguli”. Spălatul, gătitul, curățenia, grădinăritul, orele de lucru la calculator, holbatul la filme, toate le fac altfel comparabil cu ce era „înainte”. Până și ciondănelile în casă le avem altfel!
Ce noi proiecte/initiațive descoperite recent te bucură?
Sunt tare fericită că am reușit împreună cu dragele mele colege de la Fundația9 să demarăm proiectul „Artists Rooms” care oferă sprijin artiștilor independenți.
A fost o perioadă foarte intensă de brainstorming și de construcție într-un timp foarte scurt dedicată acestui proiect care, de altfel, m-a ajutat și personal foarte mult ca să depășesc perioada dificilă de adaptare la noua viață.
Apreciez consecvența / coerența și calitatea proiectului „Jurnal de virus” realizat de un grup de artiști pe care îi admir foarte tare și pe care îl puteți urmări pe pagina galeriei White Cuib.
Nu în ultimul rând, iubesc un proiect minunat apărut în această perioadă și care ne dă, la fel ca Șeherezada, picătură cu picătură, scrierile din sertarul Irinei Nicolau.
Ce se întâmplă cu artele vizuale astăzi?
La fel ca și restul artelor, artele vizuale există în strânsă legătură cu un public. Piața de artă, la fel ca și publicul consumator de artă, sunt dezvoltate preponderent offline, online-ul fiind folosit de obicei pentru transmiterea de informație, nu de conținut per se. Evident că există un fenomen foarte interesant al artei digitale care poate funcționa lejer în mediul online, dar acum mă refer la toate artele, nu doar la excepții. În condițiile constrângerilor din acestă perioadă toată lumea a dat buluc în online. Unii mai bine, alții mai prost. Fiindcă nu este suficient să adaptezi un fișier într-un format convenabil de jpeg, png., pdf., mpeg.etc. Întreaga construcție online care face ca produsul tău (de orice factură ar fi el) să ajungă la public are nevoie de o structură de elemente ajutătoare, în fond o „traducere” în online a unui set de gesturi și acțiuni pe care probabil că în offline nici nu mai remarcam că le facem, dar care sunt esențiale atunci când prezentăm și comunicăm conținutul cultural. În concluzie, tranziția din offline spre online nu ține doar de conversia într-un alt format, ci și de întregul mecanism de prezentare și comunicare.
Ce resurse recomanzi tinerilor creativi pentru vremea în care stau acasă, fie că vorbim despre cursuri online, cărți, filme, podcast-uri etc.?
Sincer, le-aș recomanda să stea cât mai departe de orice formă de ecran în perioada asta. Luați-o ca pe un sabatic în care avem șansa (dacă vrem) să ne oferim acest tip de food for soul & brain, ajutând creierul să se regenereze. Fiindcă eu una sunt îngrozită de halul în care am degenerat în asimilarea informației utilizând această înșelătoare fântână fără de sfârșit care este marele internet. Puteți face și un experiment. Citiți și conspectați o carte tipărită și comparați ce vă rămâne în creier cu o lectură / conspect similare ale unei cărți pe computer. Scrieți de mână nu doar o pagină, ci zece pagini odată. Nu trebuie să fiți creativi neapărat. Copiați o carte. O să vă rămână pentru totdeauna în minte și în suflet. Și ăsta va fi fost marele câștig al acestei perioade. Și, dacă tot vorbim de resurse, trebuie să vorbim și despre ceea ce ne-am propus că vom face în perioada asta. Este un mic detaliu devenit tară funcțională a gândirii contemporane acest nociv și înrădăcinat obicei de a ne formula rezoluții. Am reușit să ne frustrăm an de an cu rezoluțiile pe care ni le aruncăm în spate ritualic în fiecare 31 decembrie și iată cum o facem din nou, băgându-ne sub nas mega task-uri pe durata izolării. Nu putem să ne oprim naibii odată? Să ne lăsăm să go with the flow? De ce să citești musai nenorocita aia de carte de 1000 de pagini? De ce să le termini pe toate? De ce să faci 100 de lucrări neapărat? Cum rămâne cu tine, suflet alienat și hăituit de propriii dulăi? Ia să faceți ce aveți chef. Aveți marea șansă! Fiindcă ce va veni după perioada asta, despre care ne plângem cu toții că este de nesuportat și dificilă, va fi greu. Incredibil de greu. Și va trebui să fim pregătiți și capabili atât fizic, cât și mental să îi facem față.
Dar să revenim la ecrane și recomandări (fiindcă ce am scris eu aici este wishful thinking, nu ceea ce fac în mod real!). Am o singură recomandare care cred că prinde bine oricui în perioada asta, seria de documentare realizate de James Burke, „Connections”.
Cum ajutăm arta din izolare? Și cum o ajutăm să se recupereze după?
O ajutăm făcându-i spațiu să existe și disponibilizând resurse pentru creatorii ei. După ce se va fi terminat această perioadă de izolare, sper ca legăturile care au devenit tot mai directe dintre public și artist să rămână o lecție bine învățată. Intermediarii existenți și de multe ori acaparatori de resurse care ar trebui să fie canalizate direct către artiști ar trebui să se tragă câțiva pași în spate. Evident că nu se va întâmpla acest lucru. Nici acum, nici după izolare. E mai mult un gând și o dorință care știu că nu se va îndeplini niciodată.
Ești un tânăr artist la început de drum. Ce faci să rămâi motivat astăzi?
Continui să îți faci treaba pe care vrei să o faci. Și să nu rămâi cu convingerea că dacă nu ai lucrat zilnic în perioada asta înseamnă că nu ești un artist și poate ar trebui să te reorientezi profesional. Ia-o ușor, nu toată lumea duduie creativ în perioade dificile.
Dacă ai orice alt gând/mesaj pe care vrei să îl împărtășești cu noi & comunitatea DIPLOMA…
Am câteva gânduri pentru întreaga comunitate culturală, nu doar pentru comunitatea DIPLOMA. Aș vrea să fim mai uniți și mai corecți unii cu alții, dincolo de declarații și statement-uri (la astea toată lumea stă excepțional). Aș vrea să existe mai puțină concurență între noi și mai multă susținere reciprocă. Aș vrea ca atunci când susținem o cauză să o susținem pentru întreaga comunitate. Aș vrea să dispară concurența de tip corporatist care există între multe evenimente culturale. Este bulversant și se bate cap în cap cu motivul pentru care se presupunea că au fost create în primul rând aceste evenimente. Poate că o re-evaluare pe bune este necesară pentru noi toți și o re-aliniere între scopul inițial al proiectelor noastre și conținutul & rezultatele lor actuale. Fiindcă de multe ori pierdem din vedere esența lucrurilor. Este firesc.
Nu în ultimul rând, aș vrea să existe o reală coeziune între cei care realizeazâ proiecte culturale față de instituțiile finanțatoare de stat. Este dureros, neprincipial și total lipsit de respect față de comunitatea din care susții că faci parte pe de o parte să pretinzi că o promovezi și pe de altă parte să obții în mod netransparent finanțări directe din resurse publice, finanțări care reduc spectaculos de mult suma totală alocată proiectelor culturale în general.
galerie foto explicată de Suzana Dan
.jpg)
După doi ani de existență a venit vremea să pun punct jurnalului fotografic pe care îl țineam pe pagina personală de Instagram. Intitulat „Decaying Art” #decayingart acest proiect a documentat deteriorarea progresivă a unei lucrări făcute acum zece ani care din cauza unei întâmplări nefericite nu a mai putut fi salvată. Am decis să am o despărțire lentă de acest obiect care îmi era drag și i-am dedicat această serie de imagini. O dată cu începerea perioadei de izolare la domiciliu am realizat că nu mai pot să duc două proiecte în paralel fiindcă din acel moment începusem “Apocalypse Garden” #apocalypsegarden așa că acum o săptămână cu suspine, strănuturi și multe perle de polistiren împrăștiate în cele mai ascunse unghere, am încheiat capitolul #decayingart.
„Grădina Apocalipsei” #apocalypsegarden este proiectul pe care l-am inceput la jumătatea lunii martie în mica curte de acasă. Grădinărim cu mare zgârcenie ca să nu epuizăm cumva ce avem de lucru în ea, deși de la o zi la alta simt cum nu se va termina niciodată ce ne-am propus să facem. Pentru mine oricum este o continuare a unui proiect realizat acum peste zecea ani, care din nefericire și-a rupt gâtul la foarte scurt timp după ce îl realizasem (pentru simplu motiv că realmente s-au furat plantele) și care se numea „Grădina pentru oamenii care nu dorm”. Și dacă cumva lumea își imaginează că grădinăritul este pură plăcere, am pus și o fotografie cu măna mea după ce m-am luptat cu tufele de Lonicera.
Acesta este biroul meu de acasă. Oricum migrez cu el din loc în loc, dar pentru moment am pus bazele lui în acest colț de cameră.
Ne este foarte tare dor de prietenii noștri. Dintotdeauna am avut o mare bucurie să îi avem acasă, să le gătesc și să fim împreună. Tarta asta cu mere în mod deosebit este iubită de toată lumea și acum a fost pentru prima data când am mâncat-o doar noi.
Încercăm să ne facem o imagine despre starea de spirit, dificultățile și perspectivele care se întrevăd. Într-o perioadă gri în care ne confruntăm cu provocarea de a găsi noi proiecte sau doar și inspirație, apare și oportunitatea timpului petrecut cu sine, a cercetării și exercițiului.
Industriile creative poate înseamnă astăzi mai multe idei și mai puține soluții. Sunt totuși prea complexe, neuniforme și dense pentru a le cuprinde și înțelege toată realitatea. Chiar și așa, o nevoie comună rămâne certă pentru întreaga industrie, aceea de a ne adapta și regândi resursele.
Am vrut să vedem pentru început cum își gestionează resursele, în special timpul, câțiva profesioniști din zone diferite ale industriilor creative. Am vorbit cu membri din board-ul ultimei ediții DIPLOMA pentru a înțelege perspectiva lor asupra izolării și cum li s-au transformat activitățile. Au rezultat în plus câteva exerciții de gândire și imaginație despre pandemie, artă și antreprenoriat, arhitectură în izolare. Sperăm ca seria de interviuri pornite alături de aceștia să ajute cu idei și motivație comunitatea online de tineri creativi.
În materialul de astăzi, Suzana Dan: artistă, producătoare și îngrijitoare de expoziții, fondatoare a Asociației Ephemair, inițiatoarea unor proiecte ca: Noaptea Albă a Galeriilor, Weekend-ul Galeriilor sau Art on Display. Dar și alte proiecte noi create acum ca răspuns la nevoile perioadei prin care trecem.
Suzana ne-a povestit despre aceste update-uri și brainstorming-uri care au născut Artists Rooms, un proiect dedicat ajutorării artiștilor independenți pe timp de lockdown, dar și despre alte inițiative care merită atenția noastră.
Ne-a împărtășit câteva gânduri valoroase despre cum purtăm de grijă artei și sufletelor noastre, despre traducerea artelor din limbaj offline în online, despre relaxarea presiunilor resimțite mai acut pentru a face lucruri (acum că avem tot timpul), despre activități care i-ar face bine sufletului nostru zilele astea. Și în final, un mesaj care îndeamnă la redobândirea esenței întregii comunități culturale, despre susținere și reciprocitate pentru a ajuta industria să avanseze.
Apoi, sunt proiectele personale, toate însoțite de legende foto pe care ne-am bucurat să le găsim la finalul documentului cu răspunsuri.
Please enjoy!
La ce oră te trezești dimineața?
Îmi este greu să mai pot defini, după o lună de carantină, un ritual precis cum ar fi trezitul dimineața. Ora trezitului este la fel de bine ora 3 sau ora 8 sau ora 11.
(Cum) Te motivează perioada de pandemie?
Nu are cum să mă motiveze. Este o perioadă în care ne sar în cap toate angoasele și monștrii și nu ai unde să fugi de ele decât în alt colț de cameră. Dar, la fel ca toată lumea, am început să fac în plus lucruri care trebuiau făcute și pentru care nu găseam niciodată timp liber.
Cum arată proiectele tale zilnice?
Nu le-aș denumi proiecte, ci mai degrabă ritualuri, fiindcă multe dintre ele trebuie îndeplinite după anumite „reguli”. Spălatul, gătitul, curățenia, grădinăritul, orele de lucru la calculator, holbatul la filme, toate le fac altfel comparabil cu ce era „înainte”. Până și ciondănelile în casă le avem altfel!
Ce noi proiecte/initiațive descoperite recent te bucură?
Sunt tare fericită că am reușit împreună cu dragele mele colege de la Fundația9 să demarăm proiectul „Artists Rooms” care oferă sprijin artiștilor independenți.
A fost o perioadă foarte intensă de brainstorming și de construcție într-un timp foarte scurt dedicată acestui proiect care, de altfel, m-a ajutat și personal foarte mult ca să depășesc perioada dificilă de adaptare la noua viață.
Apreciez consecvența / coerența și calitatea proiectului „Jurnal de virus” realizat de un grup de artiști pe care îi admir foarte tare și pe care îl puteți urmări pe pagina galeriei White Cuib.
Nu în ultimul rând, iubesc un proiect minunat apărut în această perioadă și care ne dă, la fel ca Șeherezada, picătură cu picătură, scrierile din sertarul Irinei Nicolau.
Ce se întâmplă cu artele vizuale astăzi?
La fel ca și restul artelor, artele vizuale există în strânsă legătură cu un public. Piața de artă, la fel ca și publicul consumator de artă, sunt dezvoltate preponderent offline, online-ul fiind folosit de obicei pentru transmiterea de informație, nu de conținut per se. Evident că există un fenomen foarte interesant al artei digitale care poate funcționa lejer în mediul online, dar acum mă refer la toate artele, nu doar la excepții. În condițiile constrângerilor din acestă perioadă toată lumea a dat buluc în online. Unii mai bine, alții mai prost. Fiindcă nu este suficient să adaptezi un fișier într-un format convenabil de jpeg, png., pdf., mpeg.etc. Întreaga construcție online care face ca produsul tău (de orice factură ar fi el) să ajungă la public are nevoie de o structură de elemente ajutătoare, în fond o „traducere” în online a unui set de gesturi și acțiuni pe care probabil că în offline nici nu mai remarcam că le facem, dar care sunt esențiale atunci când prezentăm și comunicăm conținutul cultural. În concluzie, tranziția din offline spre online nu ține doar de conversia într-un alt format, ci și de întregul mecanism de prezentare și comunicare.
Ce resurse recomanzi tinerilor creativi pentru vremea în care stau acasă, fie că vorbim despre cursuri online, cărți, filme, podcast-uri etc.?
Sincer, le-aș recomanda să stea cât mai departe de orice formă de ecran în perioada asta. Luați-o ca pe un sabatic în care avem șansa (dacă vrem) să ne oferim acest tip de food for soul & brain, ajutând creierul să se regenereze. Fiindcă eu una sunt îngrozită de halul în care am degenerat în asimilarea informației utilizând această înșelătoare fântână fără de sfârșit care este marele internet. Puteți face și un experiment. Citiți și conspectați o carte tipărită și comparați ce vă rămâne în creier cu o lectură / conspect similare ale unei cărți pe computer. Scrieți de mână nu doar o pagină, ci zece pagini odată. Nu trebuie să fiți creativi neapărat. Copiați o carte. O să vă rămână pentru totdeauna în minte și în suflet. Și ăsta va fi fost marele câștig al acestei perioade. Și, dacă tot vorbim de resurse, trebuie să vorbim și despre ceea ce ne-am propus că vom face în perioada asta. Este un mic detaliu devenit tară funcțională a gândirii contemporane acest nociv și înrădăcinat obicei de a ne formula rezoluții. Am reușit să ne frustrăm an de an cu rezoluțiile pe care ni le aruncăm în spate ritualic în fiecare 31 decembrie și iată cum o facem din nou, băgându-ne sub nas mega task-uri pe durata izolării. Nu putem să ne oprim naibii odată? Să ne lăsăm să go with the flow? De ce să citești musai nenorocita aia de carte de 1000 de pagini? De ce să le termini pe toate? De ce să faci 100 de lucrări neapărat? Cum rămâne cu tine, suflet alienat și hăituit de propriii dulăi? Ia să faceți ce aveți chef. Aveți marea șansă! Fiindcă ce va veni după perioada asta, despre care ne plângem cu toții că este de nesuportat și dificilă, va fi greu. Incredibil de greu. Și va trebui să fim pregătiți și capabili atât fizic, cât și mental să îi facem față.
Dar să revenim la ecrane și recomandări (fiindcă ce am scris eu aici este wishful thinking, nu ceea ce fac în mod real!). Am o singură recomandare care cred că prinde bine oricui în perioada asta, seria de documentare realizate de James Burke, „Connections”.
Cum ajutăm arta din izolare? Și cum o ajutăm să se recupereze după?
O ajutăm făcându-i spațiu să existe și disponibilizând resurse pentru creatorii ei. După ce se va fi terminat această perioadă de izolare, sper ca legăturile care au devenit tot mai directe dintre public și artist să rămână o lecție bine învățată. Intermediarii existenți și de multe ori acaparatori de resurse care ar trebui să fie canalizate direct către artiști ar trebui să se tragă câțiva pași în spate. Evident că nu se va întâmpla acest lucru. Nici acum, nici după izolare. E mai mult un gând și o dorință care știu că nu se va îndeplini niciodată.
Ești un tânăr artist la început de drum. Ce faci să rămâi motivat astăzi?
Continui să îți faci treaba pe care vrei să o faci. Și să nu rămâi cu convingerea că dacă nu ai lucrat zilnic în perioada asta înseamnă că nu ești un artist și poate ar trebui să te reorientezi profesional. Ia-o ușor, nu toată lumea duduie creativ în perioade dificile.
Dacă ai orice alt gând/mesaj pe care vrei să îl împărtășești cu noi & comunitatea DIPLOMA…
Am câteva gânduri pentru întreaga comunitate culturală, nu doar pentru comunitatea DIPLOMA. Aș vrea să fim mai uniți și mai corecți unii cu alții, dincolo de declarații și statement-uri (la astea toată lumea stă excepțional). Aș vrea să existe mai puțină concurență între noi și mai multă susținere reciprocă. Aș vrea ca atunci când susținem o cauză să o susținem pentru întreaga comunitate. Aș vrea să dispară concurența de tip corporatist care există între multe evenimente culturale. Este bulversant și se bate cap în cap cu motivul pentru care se presupunea că au fost create în primul rând aceste evenimente. Poate că o re-evaluare pe bune este necesară pentru noi toți și o re-aliniere între scopul inițial al proiectelor noastre și conținutul & rezultatele lor actuale. Fiindcă de multe ori pierdem din vedere esența lucrurilor. Este firesc.
Nu în ultimul rând, aș vrea să existe o reală coeziune între cei care realizeazâ proiecte culturale față de instituțiile finanțatoare de stat. Este dureros, neprincipial și total lipsit de respect față de comunitatea din care susții că faci parte pe de o parte să pretinzi că o promovezi și pe de altă parte să obții în mod netransparent finanțări directe din resurse publice, finanțări care reduc spectaculos de mult suma totală alocată proiectelor culturale în general.
galerie foto explicată de Suzana Dan
După doi ani de existență a venit vremea să pun punct jurnalului fotografic pe care îl țineam pe pagina personală de Instagram. Intitulat „Decaying Art” #decayingart acest proiect a documentat deteriorarea progresivă a unei lucrări făcute acum zece ani care din cauza unei întâmplări nefericite nu a mai putut fi salvată. Am decis să am o despărțire lentă de acest obiect care îmi era drag și i-am dedicat această serie de imagini. O dată cu începerea perioadei de izolare la domiciliu am realizat că nu mai pot să duc două proiecte în paralel fiindcă din acel moment începusem “Apocalypse Garden” #apocalypsegarden așa că acum o săptămână cu suspine, strănuturi și multe perle de polistiren împrăștiate în cele mai ascunse unghere, am încheiat capitolul #decayingart.
„Grădina Apocalipsei” #apocalypsegarden este proiectul pe care l-am inceput la jumătatea lunii martie în mica curte de acasă. Grădinărim cu mare zgârcenie ca să nu epuizăm cumva ce avem de lucru în ea, deși de la o zi la alta simt cum nu se va termina niciodată ce ne-am propus să facem. Pentru mine oricum este o continuare a unui proiect realizat acum peste zecea ani, care din nefericire și-a rupt gâtul la foarte scurt timp după ce îl realizasem (pentru simplu motiv că realmente s-au furat plantele) și care se numea „Grădina pentru oamenii care nu dorm”. Și dacă cumva lumea își imaginează că grădinăritul este pură plăcere, am pus și o fotografie cu măna mea după ce m-am luptat cu tufele de Lonicera.
Acesta este biroul meu de acasă. Oricum migrez cu el din loc în loc, dar pentru moment am pus bazele lui în acest colț de cameră.
Ne este foarte tare dor de prietenii noștri. Dintotdeauna am avut o mare bucurie să îi avem acasă, să le gătesc și să fim împreună. Tarta asta cu mere în mod deosebit este iubită de toată lumea și acum a fost pentru prima data când am mâncat-o doar noi.
