The Institute promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de 19 ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România.

Prin tot ceea ce face,  contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. 

Pentru idei, recomandări sau noutăți, scrie-ne la office@institute.ro.

Termeni și condiții ale The Institute și politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal. 

 
 

INTERVIU Bombe și oameni. Artiști uniți împotriva războiului – pt. II

Article / 09 Apr 2022 / Andra Mihai
  • INTERVIU Bombe și oameni. Artiști uniți împotriva războiului – pt. II
1/1
De pe 12 martie, peste 75 de artiști români și ucraineni au luat atitudine împotriva războiului și au pus la bătaie revoltă, neputință, durere, uimire, scârbă și empatie în lucrările lor, în expoziția caritabilă Bombe și oameni. Artiști uniți împotriva războiului, curatoriată de Raluca Ilaria Demetrescu și de Daniel Loagăr, la Celula de Artă și Carol 53. Războiul nu s-a terminat, dar nici demersul artiștilor care s-a încheiat pe 2 aprilie doar în formatul inițial.

Despre responsabilitatea pe care simt că o au de a se implica în contextele socio-politice și scenarii de final de război au povestit în interviul de mai jos artiștii Anca Coller, Adrian Bândiu, Lucian Sandu-Milea, Mihai-Ionuț Rusen și curatoarea Raluca Ilaria Demetrescu.

Într-o dimineață ne-am trezit cu știri care aveau același cuvânt în titlu – război. Cum te-a găsit vestea atacului asupra Ucrainei?

Anca Coller: Total nepregătită... preocupată de caii mei verzi de pe pereți. De câte ori mă întâlnesc cu situații în care răutatea absolută și gratuită este o soluție în rezolvarea oricărei probleme rămân mirată etern. Probabil dețin un tip de inocență care nu poate concepe astfel de escaladări. Este descurajant să vedem cum omenirea nu a găsit, după atâtea secole de ”civilizație” alte modalități superioare de a rezolva conflicte. Oameni nevinovați plătesc tributul unor vise de putere care nu au legătură cu ei. Munca a zeci de generații este decimată de niște decizii luate de foarte puțini oameni. Viitorul este dictat, afectează mai ales oamenii neimplicați în aceste conflicte, iar aceștia nu pot face mare lucru. Războiul nu poate fi o soluție... Este revoltător, descurajant.

Raluca Ilaria Demetrescu: Oribil moment! Știam toți deja că Putin a masat armată la granița Ucrainei, se vorbea despre un acord între Putin și chinezi ca rușii să nu atace înainte de finalul Olimpiadei de iarnă care a avut loc în China, dar tot am sperat că acest război nu va începe, chiar împotriva evidenței.

Lucian Sandu-Milea:
 Eram la munte - snowboard în Șureanu.

Adrian Bîndiu:
Vestea invaziei din Ucraina m-a prins în prima mea zi din Munchen, fiind la câteva zile distanță de ziua mea de naștere. Nu pot să spun că am fost surprins de această acțiune militară, mai ales în lumina evenimentelor anterioare care sugerau că este mai degrabă o problemă ce ține de "când" mai degrabă decât de "dacă". Oricum, o veste terifiantă și un moment cu implicații catastrofice atât pentru ucraineni cât și pentru restul Europei și al mapamondului.

Mihai-Ionuț Rusen: Prima dimineață de război și cafeaua pe grabă înainte să plec spre serviciu, la Universitate, în rest, oroarea care se revarsă nestingherit din ecranul televizorului și prin platformele sociale. Mult mai dureros decât un ziar sau un afiș pe zidul primăriei, ca în 1939 sau 1916, dublat de clopotele bisericii, trase în dungă și semnalizând pericol, nu vreo referință liturgică.

De ce te-ai implicat în demersul pornit de Celula de Artă și Carol 53 – nevoie sau dorință?

Raluca Ilaria Demetrescu: Nu numai că m-am implicat dar, alături de Daniel Loagăr și cei din Carol 53 am organizat, curatoriat, scris textul și chemat artiștii să expună împreună. Cum să nu te implici?! Cum să fii indiferent?! Situațiile de criză creează reacții rapide. Nedreptatea pe care sceleratul egomaniac Putin și naționalismul urât al oficialilor ruși, nedreptatea față de ucraineni, libertate în general, normalitate, este foarte greu de suportat. Nimeni nu poate tolera urâțenia acestui război de neînțeles, sinistru, care amenință chiar pacea planetară. Sunt artistă vizuală și curatoare, mă implic în felul meu, prin meseria mea.

Lucian Sandu-Milea: Din perspective de responsabil pentru proiectul Carol 53, implicarea mea era evident inevitabilă, pe undeva am fost prezent de la începutul inițiativei acestei expoziții. Ca artist participant, tema războiului a fost una pe care am explorat-o constant și care mă urmărește de multă vreme. Geometriile haotice și deconstruite ce se regăsesc în lucrările mele sunt inspirate și din absurdul și confuzia unei stări de conflict.

Mihai-Ionuț Rusen: Nici una nici alta – pur și simplu un sentiment al datoriei civice – trebuie să-mi exprim opinia, atitudinea, refuzul situației, indignarea.

Adrian Bîndiu: Am simțit că e un moment de o importanță ce nu poate fi lăsată doar în inima gândului și că orice acțiune întreprinsă la orice scară în acest punct atât de delicat pentru viețile celor din Ucraina, cât și pentru securitatatea internațională, merită o atenție sporită și o implicare în masă a tuturor celor ce pot să ajute, indiferent în ce măsură. Nevoia de nu a rămâne în ignoranță este imboldul ultim în contextul acesta.

Anca Coller: Atunci când pot susține o cauză în care cred, este absolut firesc să mă implic. Sunt total împotriva violenței de orice tip. Este firesc ca artiștii să reacționeze la astfel de lucruri incalificabile. În căutările mele au existat mereu teme sensibile dar, în lumina amenințării războiului, sensurile se schimbă. Totul este acutizat, lucrurile la care făceam aluzie ca stări de vulnerabilitate se concretizează. Există victime oameni nevinovați. Există copii care trăiesc aceste drame, familii destrămate, multă suferință. Este cumplit. Este nevoie de implicarea tuturor, nu e o dorință... este o nevoie acută! Dorințele de luna trecută devin derizorii astăzi.

Crezi că artiștii au responsabilitatea de a lua atitudine legat de contextele sociale prin arta lor?


Adrian Bîndiu: Absolut, activismul social și orice tip de aparat artistic în conexiune cu situații sociale reprezintă un strigăt menit să devină un canal de observare și o dezvăluire a unei realități care necesită o atenție sporită din partea publicului.

Anca Coller: Este necesar ca toată lumea să ia atitudine, nu doar artiștii. Mesajul nostru de pace ar trebui să fie unul planetar. Artiștii vor fi doar niște voci mai pregnante, deoarece ei sunt obișnuiți să radiografieze societatea, să identifice scăpările, breșele, să caute căi de vindecare. Artiștii iau întotdeauna atitudine vis-a-vis de contextele sociale. Ar trebui să fie și ascultați... Cel mai des au fost judecați drept incomozi, vizionari sau nebuni.

Din păcate, în această situație deosebit de gravă reacția artiștilor nu e suficientă. Trebuie oprit războiul, toți trebuie să reacționăm, la nivelul secolului în care trăim și nivelul de civilizație cu care ne lăudăm. Nu se poate continua astfel. Nimeni nu poate judeca limpede sub amenințarea bombelor. Era evident deja că omenirea are probleme cu supraviețuirea pe acest pământ. Eu așa văd lucrurile. Din păcate conflictul se adâncește. Din păcate se distruge mai mult, mor oameni în fiecare zi. Cum e posibil?!

Mihai-Ionuț Rusen: Ca responsabilitate asumată, da – sunt motive de conștiință – nu poți rămâne nepăsător în fața informației oribile care umple fluxurile de date, indiferent de existența unui nivel de propagandă sau manipulare intrinsecă din ambele părți. Oameni nevinovați suferă, sunt maltratați în fel și chip, răniți, uciși, izgoniți de o violență fără sens. Să-ți pui arta la dispoziția atitudinii de condamnare fără echivoc a unei agresiuni teribile și fără sens este deja un proces antropologic firesc în contextul societății contemporane. E totuși secolul 21, ce naiba!!!!

Lucian Sandu-Milea: Da - dar depinde de fiecare artist - cum se raportează la probleme ori la starea societății. Responsabilitatea poate să fie ceva prea rigid când e vorba de artă dar, când vorbim de artă în spațiul public, atunci probabil e preferabil să intervină și responsabilitatea. Poate pe undeva se poate ca arta să participe cumva și la o șlefuire a spiritului prin recurs la moralitate sau măcar sub diverse forme de avertismente în privința unor probleme sociale, politice etc. dar nu face cu nimic o artă angajată în diverse probleme sociale mai valoroasă în comparație cu o artă ce tratează cu totul ale subiecte mai universale, atemporale ori care nu sunt în ”trend”.

Raluca Ilaria Demetrescu: Artiștii nu sunt toți croiți la fel. Unii au în practica lor artistică urgențele lumii în care trăim, alții propriile trăiri, estetismul, ficțiunile, autoreferențialitatea etc. Dar, în cazul nostru, nu a existat artist chemat să expună alături de noi care să fi refuzat, să fi fost indiferent.

Cât de mult contează pentru tine zilele astea cuvântul „împreună”?


Lucian Sandu-Milea: Contează mult sentimentul solidarității în depășirea unei probleme, probabil sunt mai multe lucruri care generează tendința de a acționa solidar a oamenilor - o amenințare extremă este una dintre acestea. Oameni apropiați, prieteni, rude sunt poate componenta cea mai importantă din mediul nostru de viață - habitatul mai restrâns sau extins al fiecărui om, urmată de mediul construit - tocmai acest lucru arată cât de îngrozitoare este o stare de război ce fragmentează și distruge, temporar ori pe termen lung, structura habitatului social - desparte familii și dislocă grupuri de oameni de fondul construit într-o restructurare / destructurare extrem de violentă și agresivă.

Împreună, acum pe fondul invaziei din Ucraina, se extinde și la a fi uman și solidar și transcede concepte precum naționalismul, organizarea sub diverse politici de stat, ura între națiuni pe baza unor evenimente istorice ori înstăpânirea ”eternă” a unui popor peste un teritoriu.

Poziționarea tuturor țărilor față de drama prin care trec ucrainenii și sprijinirea refugiaților prin diverse multe politici de incluziune, alături de o spontană reacție de solidaritate umană arată că încă mai e speranță pentru o lume în care cuvântul ”împreună” e tot mai firesc și reprezintă viitorul iar dezbinarea, ura și atrocitățile războiului tot mai mult trecutul.

Adrian Bîndiu:
Poate acum, mai mult ca niciodată, "împreună" ar trebui să devină deviza ultimă a tuturor, acest moment în timp și următoarele decade vor fi decisive în desfășurarea evoluției speciei noastre și a celorlalte existențe pe această planetă. 

Anca Coller: Am putea să trăim fiind atenți la ”celălalt”, asta înseamnă ”împreună”- atenție pentru ceilalți, nu doar pentru propria bunăstare. Cu cât cercul de atenție este mai larg, oamenii pot trăi în afara conflictului. Sunt atent la mine, sunt atent și la cei dragi, sunt atent și la cei cu care interacționez, sunt atent si la oraș, sunt atent si la țara mea, etc. Iubirea, grija, empatia sunt valori ale civilizației câștigate în mii de ani. Cuvântul ”împreună” ar fi o cheie pentru rezolvarea oricărui conflict. Dacă realizăm cât de vulnerabili suntem fiecare în parte și apoi fiecare comunitate, dacă simțim acest echilibru fragil, lucrăm în spiritul armoniei. Din păcate, noi oamenii realizăm aceste amenințări cel mai adesea când devin grave, altfel trăim cu răul cronic, ignorându-l pentru comoditatea sau bunăstarea imediată.. Dacă vom căuta un tip de armonie pentru acest ”împreună” nu vor mai putea exista războaie. Vom empatiza cu toți ceilalți, vom ști că și noi putem fi ca ei, vom știi că e inadmisibil să facem rău, indiferent de cauză. Dar când cineva alege violența, îi obligă și pe ceilalți să se raporteze la acel etalon. Practic toată lumea va avea de pierdut, toți vom regresa.

Mihai-Ionuț Rusen:
Este satul global, descris încă din postmodernism – nu mai poți rămâne indiferent față de excesele unor sisteme eșuate deja din secolul trecut. E vorba despre împreună în umanitate, indiferent de traseele naționale sau istorii comune mai mult sau mai puțin încărcate. Calitatea umană a valorilor universale condiționează și amplifică inclusiv accepțiunea culturală a acestui împreună.

Raluca Ilaria Demetrescu: Doar împreună putem învinge! Nu e vorbă goală. Valul de solidaritate al românilor, cetățeni simpli motivați de omenie față de refugiații ucraineni, chiar și reacțiile rapide ala unor țări puternice exprimă tot un mare împreună.

Un exercițiu de imaginație – cum vezi încheierea conflictului?

Mihai-Ionuț Rusen: Spiritele sunt evident inflamate peste tot și la toate palierele de referință. Aproape că speri ca, dincolo de propaganda și fumurile politice, militarii să-și păstreze totuși sângele rece pentru că majoritatea scenariilor evocă, mai aproape de orizont decât speram, opțiunea nucleară. Prevăd un final gri, în cea mai bună tradiție a Războiului Rece, un echilibru cerebral care să îndepărteze cât mai mult posibil variantele apocaliptice. În timp, vom afla detaliile, motivele reale și jocurile de șah ale vreunei strategii tâmpe și atemporale. Mă rog, cred că ideea e ca jocul să continue, dar fără excesele de acum.

Anca Coller: Fac eforturi mari să rămân optimistă. Sper ca oamenii simpli să poată reacționa la aceste atrocități. Sper ca soldații să nu mai poată omorî pe cineva care nu îi amenință. Sper să protesteze toată această planetă împotriva războiului, mai ales cei din țările aflate în conflict. Să oprească folosirea armelor. Să nu mai fie nimeni de acord să își trimită fiii, soții, frații, uneori bunicii să lupte cu arma în mână, ucigând alți fii, tați, bunici, frați, asta dacă nu se extinde odios și ucid femei, copii, tot ce mișcă. Omenirea are alte probleme grave de rezolvat care țin de poluare, încălzirea globală, protejarea speciilor. Chiar vrem să simplificăm tot răul făcut până acum cu niște bombe atomice? Cui folosește acest viitor? Cine va dori să își crească nepoții pe o astfel de planetă? 

Cum am spus, sunt mirată. Ca un copil. Atât pot.

Adrian Bîndiu: Aceasta conflagrație are, în aceste momente, o serie de posibile versiuni prin care se poate încheia, însă pe fiecare dintre ele o pândesc două scenarii negre care pot duce către un dezastru global de nerecuperat: "al treilea" și "provocarea" butonului roșu. Desigur, șansele rămân într-o oarecare balanță însă, deși poate fi imprudent să ne pronunțăm asupra unui eventual final, catastrofa e deja produsă, de aici este important să fie diminuate eventuale accentuări ale acesteia, pe cât posibil. Până la final, ma încearcă gândul de pace pentru 1000 de ani și puntea lui Rumi.

Raluca Ilaria Demetrescu:
Rușii se retrag în țară, se întorc împotriva lui Putin, a oligarhilor și generalilor lor cu ambiții de conchistadori iar Putin ajunge în boxa acuzaților în fața Tribunalui de la Haga unde primește cinci pedepse cu închisoare pe viață și reeducare până la moarte. Să i se arate zilnic imagini cu copiii și civilii omorâți și cu orașele distruse. Ucraina se reconstruiește printr-un efort colectiv și împreună.

Lucian Sandu Milea: Scenariu 1 - film Hollywood: un comando de ceceni, georgieni și diverși mercenari, în frunte cu lunetistul Wali, îl eliberează pe Navalnîi și îl extermină pe Putin fix când era aproape să apese butonul nuclear.

Scenariu 2 - Ucraina rezistă până aduce Rusia la exasperare atfel încât lansează o nucleară tactică, ce rade un orășel din Ucraina - pus în situația de a alege între popor și o țară răvășită nuclear, Zelensky capitulează și urmează anexarea. 

Scenariu 3 - Ucraina rezistă și, după mai multe runde de negocieri, acceptă ca Rusia să anexeze cele 3 regiuni ”separatiste” dar cu un guvern democrat în Ucraina, cu Zelensky președinte. Mai trec încă 5 ani în care Rusia, strivită de izolare economică, reușește să-și distrugă sistemul dictatorial, să-l dea jos pe Putin și să instaleze democrația, se relaxează presiunea pe Ucraina și Belarus, în următorii 10 ani Ucraina intră în UE, peste încă 5 intră și Rusia, între timp pică și dictatura din Belarus etc. iar Europa devine o mare alianță pentru pace.

Scenariu 4 - Rusia atacă NATO, NATO atacă Rusia, Rusia se aliază cu China și cu alte câteva state ( Irak, Iran, Siria, Serbia etc.), se avansează în câțiva ani către război nuclear tactic apoi rachete nucleare strategice, Apocalipsa - mai supraviețuiesc pe planetă câteva triburi din insule și din jungla amazoniană, stupefiați de sălbăticia și de primitivismul oamenilor ”civilizați”.
------------------------------ 

Raluca Ilaria Demetrescu
a absolvit Universitatea Națională de Artă, secția Pictură în 1996 și postuniversitar Diplomă de Studii Aprofundate la Sorbona 1, Arts Plastiques Paris 2001. Este artistă vizuală, cronicar și curatoare iar arta pe care o produce este una intimistă autobiografică cu accente de autoficțiune. Chestionează mediul în care trăiește: intim, social urban, abordează tema minorităților sexuale și etnice și se poziționează într-o ideologie feministă. Practic o apropiere nemijlocită de subiectele sale.

Dr. Mihai-Ionuț Rusen este lector la Universitatea Națională de Arte din București – Departamentul de Sculptură. Este implicat activ în expoziții naționale și internaționale de obiecte de sculptură contemporană iar lucrările sale se regăsesc în colecții publice și private, în România și în străinătate. Autor al Monumentului Conrad Haas, plasat la Biblioteca Academiei Române.Este implicat în proiecte de cercetare, în calitate de șef al Departamentului de Cercetare al Universității Naționale de Arte.

Lucian Sandu-Milea este absolvent al Facultații de Arhitectură din cadrul UAUIM București, activează ca artist (street-art, ilustrator și grafician 3D, pictură murală), arhitect și organizator de evenimente culturale, membru fondator al proiectului Carol 53 și Noaptea Caselor.

Adrian Bîndiu este artist vizual și curator, pasionat de fuziunea dintre știință și tehnologie în raport cu arta supercontemporană, microsocietăți și metalimbaj. Activitatea sa artistică, cât și cea curatorială implică expoziții de grup și solo atât în țară, cât și în locatți culturale și galerii din Germania, Belgia și Grecia.

Anca Coller a studiat pictura la Universitatea Națională de Arte din București, unde predă în prezent un curs de fotografie. Lucrează cu medii diverse: pictură, fotografie, video, obiect sau instalație. Ultimele expoziții pe care le-a realizat au fost în spații neconvenționale, abordând teme precum intimitatea, identitatea, memoria, transformarea, legătura cu pământul, independența lucrărilor față de intenția artistului.