The Institute promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de 19 ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România.

Prin tot ceea ce face,  contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. 

Pentru idei, recomandări sau noutăți, scrie-ne la office@institute.ro.

Termeni și condiții ale The Institute și politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal. 

 
 

Interviu cu Adrian Călărașu | INTERNETICS 2022

Article / 11 Noi 2022 / Andra Mihai
  • Interviu cu Adrian Călărașu | INTERNETICS 2022
1/1
 În 2022, juriul Internetics a reunit peste 80 de specialiști în marketing, comunicare online, experți în research și media, consultanți independenți și reprezentanți din buticuri de consultanță online din România. Juriul este în proces de evaluare a celor 209 de lucrări înscrise, din partea a 37 de agenții și companii, pentru 75 de branduri.

Am stat de vorbă cu specialiștii care s-au alăturat anul acesta pentru prima dată juriului Internetics. Printre ei se află și Adrian Călărașu, Digital Marketing Manager, Tuborg România, care ne-a povestit mai jos despre noutățile din zona de digital, dar și cum este experiența jurizării pentru el:

  • Ce te-a determinat să accepți invitația de a te alătura juriului Internetics 2022?

  • Când am intrat în lumea marcommului, acum 15 ani, Internetics era deja prezent în România de 7 ani. De-a lungul timpului, acest festival a devenit un standard, stabilind repere în ce privește folosirea online-ului. Astfel, o dată ce așteptările au fost sus, și abordările strategice și creative din partea clienților și agențiilor au fost din ce în ce mai inovative și mai inspirate, pentru a “cuceri” festivalul.

    Deci a fost o decizie ușoară să devin jurat fiindcă știam că mă alătur unui grup de profesioniști care jurizează cele mai bune campanii din online, în fiecare an. Pentru un om pasionat de marketing, propunerea a venit la fix.

  • Cum e experiența jurizării pentru tine? Cum crezi că o să te ajute în activitatea de zi cu zi?

  • Mi-a plăcut, am citit și am urmărit cu mare interes toate case study-urile muncite de echipele implicate în acest proces. Nu au fost puține, dar cu siguranță sunt foarte valoroase pentru industrie și dezvoltarea ei.

    În viața de zi cu zi mă va ajuta modalitatea în care participanții au explicat case-urile într-o singură pagină, de la obiectiv la rezultat, pentru că este un exercițiu de sinteză foarte bun.

  • Ce trenduri s-au remarcat în ultimul an în social media? Dar în digital marketing?

  • Am remarcat numărul din ce în ce mai mare de proiecte în zona de automatizare și folosire a inteligenței artificiale într-o formă sau alta, mi-au atras atenția și activările în universul virtual.

    Influencerii sunt folosiți și anul acesta la capacitate maximă, iar Social Media Shopping-ul prinde amploare din ce în ce mai mare.

    Un alt aspect este cum livrezi conținutul către generația Z, este evident că TV-ul nu mai este o opțiune pentru ei, iar brandurile au înțeles asta și am văzut multe cazuri în care a existat o transformare a show-urilor mari din media clasică în mediul online, în diferite platforme.

  • Ce nu ar trebui să lipsească dintr-o strategie de digital marketing care să genereze rezultate vizibile?

  • O strategie bună este direct legată de atingerea obiectivelor de business. Iar acest lucru este posibil doar prin înțelegerea corectă a targetului: cine sunt, unde îi găsim, ce obiceiuri au. Mai precis, niciodată nu a fost mai valoros insight-ul.

    Apoi content excepțional, desigur, care să atingă consumatorul, și buget pe măsură. Căci da, oricât de bună e campania, poate fi și mai bună atunci când ai mai mulți bani să o ridici.

  • Cum crezi că va evolua social media în viitorul apropiat? Vor începe mai multe branduri să experimenteze cu Metaverse?

  • Cel mai probabil Metaverse-ul va deveni un loc de joacă pentru marile branduri, însă totul se rezumă până la urmă la experiența consumatorului în diferitele platforme ale Metaverse-ului. Și apoi de perioada de timp în care consumatorul este dispus să adopte noi obiceiuri, dacă românii sunt early sau late adopters etc.

  • Spune-ne câteva cuvinte despre call to action-ul lansat de Internetics brandurilor și agențiilor de publicitate în 2022: Do good through digital. Cum crezi că se pot implica brandurile în problemele societății?

  • Brandurile fac asta deja prin diferite programe de CSR, campanii de purpose, reacții la inegalități sociale, exprimarea unor poziții clare vizavi de anumite derapaje sociale etc.

    Unele branduri investesc în educația consumatorului, alte branduri contribuie financiar la diferite cauze în care societatea civilă este deja implicată, sunt acordate burse, este oferit sprijin către categoriile sociale defavorizate etc. Fiecare companie respectabilă are in ADN-ul ei componenta de “Do good” iar online-ul este folosit frecvent pentru ca aceste companii să-și ducă mai departe misiunea, care nu este doar de a vinde, ci de a crea plus valoare socială, de a oferi exemple de “se poate” și de a facilita oportunități.

  • Cum își pot îmbunătăți eforturile în direcția asta?

  • Există o expresie care imi place „where there's a will, there's a way”, totul ține de disponibilitatea companiilor/ brandurilor de a-și lasă amprenta în aceasta direcție, de aplecarea lor către umanitate, de dorința lor de a ajuta. Suntem, din păcate, o țară care nu duce lipsa de probleme sau de dificultăți sociale, cu o carență majoră de implicare din partea Statului, și atunci potențialul acestui „Do good” este imens. Digitalul rămâne cel mai prietenos și mai ofertant mediu, căci digitalul este noul teren de joacă al prezentului, aici oamenii răspund direct și imediat îndemnurilor de a întâmpina binele. Și va fi, cu siguranță, și al viitorului.

    ***
     
    Gala de premiere Internetics 2022 va avea loc pe 17 noiembrie și se va desfășura sub tema Do good through digital. Va fi găzduită de NORD Events Center by Globalworth (Bd. Dimitrie Pompeiu nr. 4-6) și moderată de Andi Moisescu. Evenimentul va încheia ediția cu nr. 22 a competiției și va premia cele mai bune campanii interactive din ultimul an.

    Internetics este un proiect THE INSTITUTE.

    Partener principal: UniCredit Bank
    Parteneri: Absolut, Coca Cola, Answear.ro, Kozel, Globalworth, YouTube, Black Rhino Radio
    Parteneri media strategici: YOOH, Euromedia, B365
    Parteneri media: Biz, IQads, Smark, Paginademedia.ro, spotmedia.ro, RADOR, Zona IT
    Parteneri tradiționali: Gavrilă&Asociații, Netvibes, mediaTRUST