Interviu cu Vaughan Smith - Frontline Club București

Povestiți-mi puțin despre cum a început povestea grupării Frontline TV. Știu că erați aici, în București, în timpul Revoluției, când ați hotărât să formați acestă grupare de jurnaliști independeți.
 

Da, era o perioadă nebună, plină de evenimente, iar noi eram foarte tineri și însetați de aventură. Ideea în sine de a forma o grupare de cameramani independeți de fapt s-a născut în Afganistan, atunci când eu, alături de alți trei prieteni buni, jurnaliști de război și ei, am început să ne gândim că ar fi interesant să facem o astfel de asociație. Apoi a venit povestea cu Bucureștiul, unde am reușit întradevăr să discutăm mai serios despre această idee și să decidem că se va întâmpla. Îmi aduc aminte că Rory Peck, care era unul dintre prietenii cu care am inițiat Fronline-ul, și unul dintre cei mai talentați jurnaliști de conflict, a ajuns atunci cu o zi mai devreme decât noi și a reușit să facă cele mai bune imagini de la Revoluție. Eram ușor invidioși (glumesc!). Seara, la o masă de la Intercontinental, unde eram cazați cu toții, am pus bazele a ceea ce avea să devină probabil cea mai importantă asociație a jurnaiștilor indepdenți de război. Eram extrem de tineri, pe vremea aceea ne doream foarte tare să mergem peste tot în lume, să descoperim situații, să spunem adevărul, era un entuziasm fantastic. Apoi am început să înțelegem ce se întâmplă cu adevărat în lume, să vedem dimensiunea dramatică și implicările pe care le au aceste situații în care ne aflam și cât de important era de fapt ca cineva să relateze corect aceste povești. Ne-am dat seama că avem de fapt o mare, mare responsabilitate și am început să ne perfecționăm, să ne dorim să fim din ce în ce mai buni, mai profesionști. Abia atunci am început cred să operăm ca niște jurnaliști profesioniști, dacă vrei, mai degrabă decât ca niște aventurieri. 

 

De ce ați simțit nevoia să infințați Clubul Frontline în 2003?
 

În primul rând, marea majoritatea a colegilor mei din Frontline TV au murit în timpul conflictelor pe care le acopereau și cred că am simțit nevoia să le onorăm munca prin această organizație. Din cei 14 membri pe care îi avea Fronline TV la un moment dat, 9 dintre ei au murit. Lucrurile pe care au reușit acești oameni să le facă sunt însă extraordinare, unele dintre cele mai mari povești ale ultimelor 20 de ani, dar era o modalitate foarte periculoasă de a face jurnalism și de a acoperi aceste subiecte. Dar noi ne-am asumat aceste riscuri, știam unde ne ducem, fiecare dintre noi a fost la un moment dat sau altul într-o situație de viață și de moarte și cu toate astea nu ne-am pierdut niciodată optimismul, am continuat să facem ceea ce vroiam să facem. În momentul în care știi că ceea ce faci este relevant, nu mai ai nevoie de alt tip de motivație. Și am vrut ca acest sentiment de relevanță și acest tip de angajament să fie un exemplu și pentru jurnalismul local, pentru cei care scriu aici. Sau peste hotare. Pentru că deși sunt mulți oameni care și-au sacrificat viața pentru libertatea de informație și pentru un subiect sau altul, situația mediei clasice este în continuare una foarte îngrijorătoare, și asta peste tot în lume, inclusiv în marea Mare Britanie, de aceea am crezut că este esențial ca jurnalismul independent să fie încurajat și susținut în continuare, iar acei oameni care își propun și permit să înformeze opinia publică, fără a trebui să dea socoteală unui trust de media sau altuia, indiferent de subiectul sau tipul de jurnalism pe care îl practică, să fie ajutați și promovați. 
 

Credeți că gradul de informare a unei societăți este cel mai important indicator al calității vieții?
 

Da. Informația de calitate înseamnă putere, și dacă îți dorești o societate în care oamenii să aibă putere și să se implice,  trebuie să le furnizezi informație. Dacă… Eu cred că oamenii sunt esențial la fel, desigur, există diferențe culturale importante, dar practic toți oamenii de peste tot își doresc aceleași câteva lucruri fundamentale, iar dorința de libertate este una dintre ele. Există nenumărate studii care au demonstrate asta. Iar cea mai bună metodă de a asigura libertatea este să existe informație de calitate, astfel încât oamneii să poată lua decizii în cunoștință de cauză, asta înseamnă de fapt să fii liber. Pentru a putea să alegi cu adevărat, fie că vorbim despre vot electoral, sau într-un sens mai larg, trebuie să fii informat, asta își oferă de fapt opțiuni reale. 
 

Cum vi s-a părut ce s-a întâmplat aici, la Fronline București?
 

M-am bucurat enorm să văd oameni foarte tineri care au demarat proiecte de jurnalism independent în România, este încurajator, m-am bucurat, de asemenea, să întâlnesc oameni care fac jurnalism de ani buni și care încă își păstrează etica și credibilitatea, dar mai ales să îi văd întâlnindu-se aici și stând la aceeași masa, cred că și unii și alții au multe de învățat de la acest tip de discuție. Cred că există mulți oameni intersați de subiectele care se vor propune în cadrul Frontline București și am convingerea că acest exercițiu al debate-ului ajută pe toată lumea. Ce este foarte interesant și util la cluburile acestea locale, acesta fiind și motivul pentru care ne-am dorit să le înființăm, este că oamenii de aici știu cel mai bine situația locală. Noi nu putem pretinde că înțelegem nuanțele locale din București, locuind în Londra…ar fi ipocrit din partea oricui să creadă că știe tot și înțelege perfect o situație care se întâmplă la mii de km distanță. Acesta este motivul pentru care Fronline și-a deschis reprezentanțe și în alte orașe. 
 

Spuneați la un moment dat că nu există răspunsuri corecte, finale, definitive. Este atunci dezbaterea un proces esențial al gândirii critice? Și ar trebui ea introdusă în școli, de exemplu?
 

Absolut. Cred că ceea ne departajază în primul rând de un mecanism automatizat care are puterea de a procesa este fix această capacitate de a introduce noi date în funcție de întâlnirile pe care le avem, de oamenii cu care stăm la masă și cu care vorbim. Capacitatea de a fi informat și de a informa. Dezbaterea nu este numai necesară, ea este și agreabilă, oamenii ajung să se bucure de lucrurile pe care le pot afla dintr-o conversație care poate fi chiar și în contradictoriu. Problema este că acest tip de discurs și discuție nu prea se învață în școală, iar societatea de astăzi, în Anglia cel puțin, suntem învățați prea mult cum să fim apți, dar strict dintr-o perpectivă economică, cum să fim consumatori mai buni.
 

Cred că totuși exercițiul dezbaterii este destul de încurajat și practicat în școlile de la voi…
 

Ai dreptate, probabil că în marea majoritatea a țărilor lucrurile stau mult mai rău. Educația trebuie să te ajute să gândești, să îți formeze capacitatea de a pune întrebări, de a genera procese de gândire proprii, asta înseamnă educație în primul rând, să înveți anumite aptitudini care sunt necesare unui anumite funcții sau unui anumit rol în societate, asta nu este neapărat educație, este mai degrabă o formă de condiționare. 
 

Știu că sunteți întrebat probabil foarte des, dar nu mă pot abține să nu vă intreb ce s-a întâmplat în 2010, atunci când l-ati ajutat pe fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, să se ascundă și mai ales de ce ați făcut asta? Sunteți prieteni?
 

Nu suntem prieteni, dar am vrut să mă asigur că va avea parte de un proces corect. Atât!
 

Cum reușești să introduci într-un material suferința individuală, umană, dar și contextul general?
 

Nu cred neapărat că trebuie să faci asta. Poți alege doar o abordare, nu cred că jurnaliștii trebuie să își propună să facă tot, ci să facă bine ceea ce fac, indiferent de cum abordează problema. Eu nu am o problemă cu jurnalismul subiectiv, atâta timp cât este etichetat ca atare, din contră, cred că e greu, dar și important să faci jurnalism subiectiv și să rămâi credibil și relevant. Cred cu tărie că fiecare dintre noi putem contribui dacă facem bine ceea ce am ales să facem și cred că, la fel ca și în alte meseri, există specializări, cineva relatează subiectiv, o experiență, o poveste cu saltele pe munte, iarna, alt jurnalist poate documenta și prezenta situația din punct de vedere economic și așa mai departe, atâta timp cât nu ești ipocrit și prezinți ca atare un produs, este corect. Nu poți pretinde o abordare totală, obiectivă, completă. Ai fi ipocrit.
 

Ce ajută jurnalismul independent? Care este rețeta pentru a încuraja acest tip de jurnalism?
 

Eu cred că ține foarte mult și de contextul istoric. Englezii, de exemplu, sunt obișnuiți să călătoarească, doar dacă ne gândim că ne-am răspândit peste tot și câte colonii am avut, o să ți se pară firească această degajare cu care acum privim călătoritul și importanța unor subiecte care sunt la capătul lumii, dar pe care noi le percem ca fiind de importanță “locală”. Este normal ca pentru cineva din România, de exemplu, subiectul Ucraina sau alte probleme și subiecte mai locale să aibă altă greutate față de ce se întâmplă în nu știu ce zonă din Australia. Cred deci că globalizarea și ideea asta de a deveni cetățeni “ai lumii” va ajuta dezvoltarea jurnalismului independent. Așa ar trebui. Asta sper să se întâmple, să începem să înțelegem că lumea e un loc mare și că este important să ne pese de ce se întâmplă în ea, indiferent de unde o privim.
 

Dar tehnologia? Credeți că va juca ea un rol esențial în reconfigurarea modului în care se face jurnalism?
 

Absolut. Nu putem vorbi despre jurnalism fără tehnologie, pentru că ambele se referă la comunicare, ambele sunt comunicare. Iar tehnologia în ziua de azi democratizează în sfârșit accesul la informație. Iar asta nu numai că va schimba modul în care vom face jurnalism, accesul atât de facil la informație va schimba modul în care facem orice. Singura problemă fiind că această informație nu este în general verificată sau controlată. Aici trebuie să avem grijă, la surse, la ce este relevant.