Interviu: Liliana Țuroiu - Președinte ICR

Am spus din primele zile ale mandatului meu că pentru o asemenea funcție nu poți fi niciodată pregătit în totalitate. Cu cât activitatea precedentă este mai bogată, cu atât ești mai pregătit pentru a face față cerințelor complexe ale unui asemenea post. Eu sunt de 20 de ani ancorată în acest mediu, ca artist vizual, ca profesor la Universitatea Națională de Arte, dar am și o mare experiență în organizarea unor evenimente personale sau de grup. Experiența anterioară mă ajută foarte mult. 

Mi-am dorit,  în primul rând,  ca echipa de la ICR să-mi fie alături și să înțeleagă că în următoarea perioadă avem nevoie de proiecte în care să implicăm oameni de cultură reprezentativi. Atitudinea pe care am preferat-o a fost nu aceea de a selecta dintr-o sumă de proiecte câteva, în funcție de procedura legală, ci de a merge noi în întimpinarea artiștilor români, de a-i căuta și de a-i invita să participe la acțiunile ICR. Cred că este nevoie să ajungem la ei, în instituțiile în care lucrează, la expoziții, la târguri de carte, în atelierele lor și să le spunem și direct că Institutul Cultural Român îi poate ajuta să fie mai vizibili în afara României. Peste tot în lume există practica vizitelor de documentare la teatre, la muzee, în galerii, pentru a detecta ceea ce este valoros și merită să fie promovat și în afara țării de origine. Știu că sunt artiști vizuali care lucrează direct cu marile muzee, în proiecte europene, în care statul român nu e implicat. Asemenea artiști sunt, însă, o minoritate, dar și pe ei, și pe alții putem să-i sprijinim.  

 

Funcția în sine reprezintă o mare provocare pentru mine și, sunt convinsă, a reprezentat pentru fiecare dintre predecesorii mei. Provocarea majoră este dublă, aș spune  - să găsești soluții administrative rapide și eficiente pentru ca instituția să funcționeze cât mai bine – pe de o parte; să poți avea tu, ca președinte, și să poți imprima instituției o activitate creativă, consistentă, care să aibă semnificație și după terminarea mandatului. S-ar putea spune, într-un singur termen, să fii un bun manager, numai că ar fi o simplificare forțată. Prin natura activității noastre avem în permanență contacte cu artiști – adică oameni cu personalitate, cu niște cariere semnificative în urmă sau cu aspirații pentru viitor. De asemenea,  intrăm zilnic în contact cu parteneri internaționali, care au tradiții și mentalități diferite, care au sisteme de organizare diferite și, adesea, pretenții care pot părea exagerate. Aș spune că provocările sunt la tot pasul, dar noi le vedem mai degrabă ca pe niște oportunități. Odată depășite, ele ne vor duce cu siguranță în spații pe care trebuie să le cucerim. Și aici nu e vorba despre orgoliul de a realiza lucruri noi, ci de a pune în practică un program, o strategie – indiferent de dificultățile, inerente, pe care le întâmpini. De aceea subliniez mereu importanța echipei cu care lucrez.  

 

Spun cu fiecare ocazie că în activitatea de la ICR este nevoie, pe lângă multe alte lucruri, și de creativitate. Creativitatea nu este doar semnul originalității, al spiritului de inovare, de schimbare, ci cred că este unul dintre elementele fundamentale care stau la baza culturii. Din acest motiv ar putea să pară nepotrivită alăturarea acestui termen de un cuvânt precum industrie. De altfel conceptul este în continuă schimbare, în sensul că de la definirea lui inițială, de la începutul anilor 2000 (John Howkins, The Creative Economy: How People Make Money From Ideas, 2001), lista de domenii pentru care se aplică s-a tot extins. Ca să înțelegem cât mai exact la ce ne referim, voi spune că vorbim despre orice domeniu care se dezvoltă prin creativitate care îi este specifică, prin tehnici și abilități care au potențial de dezvoltare și de generare a unor locuri de muncă prin folosirea dreptului de proprietate. De aceea ne referim mai ales la advertising, arhitectură, meșteșuguri, design (de produs, de modă etc), film, televiziune, fotografie, muzică, arte vizuale, muzee, galerii, librării etc. Au existat în ultimii ani mai multe evenimente în acest domeniu și începem să ne obișnuim cu termenii, sunt deja multe proiecte concrete care funcționează. Tocmai de aceea cred că este necesară și implicarea mai substanțială a ICR, pentru a dinamiza și mai mult activitatea din domeniu și, mai ales, pentru a putea oferi expertiza noastră pentru promovarea proiectelor reprezentative în străinătate, prin rețeaua pe care o avem. 

De altfel, chiar dacă nu s-a realizat sub această umbrelă, a industriilor creative, ICR a fost permanent alături de filmul românesc, de literatură, de creația populară, de designerii români. Mi se pare că una dintre cheile pentru reușita proiectelor din industriile creative este tocmai deschiderea lor spre orizonturi culturale cât mai largi – spre piețe culturale, dacă vreți să folosim un termen mai adecvat domeniului. Notorietatea noastră poate fi de un real folos în acest sens. Poate și ca o recunoaștere a acestor merite, la întâlnirea bianuală a Consiliului Internațional al Creative Industries Federation/Federației Industriilor Creative din Marea Britanie din octombie, a fost validată afilierea Institutului Cultural Român la Creative Industries Federation. Cu această ocazie am și transmis propunerea ICR de organizare, la București, la începutul anului 2018, a unei conferințe româno-britanice a industriilor creative. Aceste demersuri concretizează plasarea promovării industriilor creative românești, ca prioritare strategică, în centrul acțiunilor ICR. Creative Industries Federation (CIF) este organizația reprezentativă a industriilor creative britanice care numără peste 1.000 de companii, fundații, instituții publice și private, a căror contribuție la economia Marii Britanice este estimată la aproximativ 90 de miliarde de lire sterline anual. Afilierea institutului la CIF s-a făcut în prezența unor nume grele, influente din domeniu, precum: Roly Keating, directorul general al British Library, Tamara Rojo, director artistic al English National Ballet, Isabel Davis, directoarea pentru programe internaționale a British Film Institute, Stephen Lotinga, președintele Asociației Editorilor Britanici, Linda Merrnick, rector al Royal Northern College of Music, Stephen Woodford, director general al Asociației Britanice de Publicitate. Din Consiliul Internațional al Federației Industriilor  Creative din Marea Britanie mai fac parte Tim Davie, director general al BBC Worldwide, Noura al Kaabi, secretar de stat în Ministerul Culturii din Emiratele Arabe Unite, Andrej Kupetz, director general al Consiliului German pentru Design, Anne-Britt Gran, directoarea Centrului Norvegian pentru Industrii Creative. Ședința a fost prezidată de John Kampfner, directorul executive al Creative Industries Federation, fost redactor-șef al revistei New Statesmen și președinte al Clore Social Leadership Programme, exclusivista pepinieră de lideri pentru sectorul cultural.  

Tot la această ședință, inspirată de afilierea ICR, s-a decis deschiderea Federației către ambasade și institute culturale, recunoscându-se astfel contribuția semnificativă a programelor de diplomație culturală la sectorul creativ din Marea Britanie.   

 

Așa cum se poate observa din pagina noastră de internet, www.icr.ro, și activitatea filialelor este foarte dinamică, în condițiile în care ele activează pe piețe culturale mature, selective, iar echipele noastre din străinătate sunt – numeric vorbind - foarte mici. Dar acesta nu a fost și  nu este un impediment pentru activitatea curentă. Institutele noastre beneficiază de suportul consistent al Direcției Generale Reprezentanțe în Străinătate de la ICR București. Această direcție le transmite strategia generală, aprobată de Consiliul de Conducere, le monitorizează activitatea, supune aprobării în Comitet proiectele și programele propuse de fiecare reprezentanță. După cum se observă, lucrurile nu se fac la voia întâmplării, nu există improvizații, ci sunt proceduri clare de urmat. Această rigurozitate ne permite să avem eficiență și consistență. O listă din care să nu scăpăm nimic relevant este imposibil să fac, vă asigur însă că fiecare reprezentanță  a avut anul acesta mai multe evenimente notabile. Poate, să amintesc extraordinarul succes al operei ”Oedipe”, a lui George Enescu, în această toamnă  la Londra, când 2500 de spectatori au aplaudat în picioare spectacolul care a avut loc în deschiderea stagiunii Filarmonicii londoneze la Royal Festivall Hall, sub bagheta maestrului Vladimir Jurowski, cu participarea Corului Filarmonicii „George Enescu“ și a Corului de Copii Radio. Un succes remarcabil, elogios prezentat de presa internațională, care a fost posibil, așa cum remarca însuși directorul London Philharmonic Orchestra, domnul Timothy Walker, cu sprijinul Institutului Cultural Român la Londra. Nu e prima dată când opera lui Enescu a răsunat în capitala Marii Britanii. În 2016, ”Oedipe” a fost prezentată la Opera Regală Covent Garden, tot cu sprijinul ICR, şi a fost extraordinar de bine primită.  ”Oedipe”  de la Royal Festival Hall a avut sala plină și numeroase cronici elogioase în elitista presă londoneză. De altfel lui Timothy Walker i-am acordat o distincție specială pentru deosebita implicare în promovarea muzicii lui George Enescu. Cred că odată cu deschiderea stagiunii londoneze cu ”Oedipe”, foarte multe instituții muzicale din Europa vor avea curajul să includă această capodoperă a lui Enescu în repertoriul propriilor stagiuni. Va fi un efect al bulgărelui de zăpadă. Același lucru s-a mai întâmplat anul acesta, după ce ICR a susținut-o pe Geta Brătescu la Bienala de la Veneția. A fost suficient să facem asta, pentru ca de atunci să ni se ceară amănunte despre Geta Brătescu din partea multor muzee din întreaga lume, care ar dori să o expună. Și nu doar acest eveniment, aș adăuga eu. 

Cred că este chiar  obligația președintelui ICR să aibă o implicare consistentă la nivel de reprezentare, iar din acest punct de  vedere am avut un program dens, dinamic, cu rezultate semnificative. Recenta întâlnire cu Joana Vasconcelos, de exemplu, face parte dintr-o serie mai lungă de asemenea momente -  sper că vom avea prilejul să ne referim la cât mai multe dintre ele -, iar intenția mea este să pot deschide instituția cât mai mult și cât mai rapid, spre valori din întreaga lume, spre parteneriate cu cele mai prestigioase instituții. Aceste întâlniri personale se transformă în colaborări extraordinare, aș spune chiar remarcabile. Este foarte important că Institutul Cultural Român a avut de-a lungul timpului o prestație convingătoare, consistentă – acest lucru a ajutat la conturarea unui statut credibil în întreaga lume - dar cred că acum este momentul de a trece la un alt nivel. Acela de a fi implicați în cât mai multe dintre marile evenimente și proiecte internaționale, de a colabora direct cu marii artiști și marile instituții din întreaga lume. În toate întâlnirile la care am participat am avut o comunicare deschisă, directă, caldă – adică foarte propice pentru a stabili deja posibilități concrete de colaborare. Ceea ce se realizează de obicei prin discuții „oficiale” încerc să obțin direct. De exemplu Joana Vasconcelos mi-a mărturisit că întâlnirea cu mine a fost prima invitație de colaborare venită din partea unei instituții din România, manifestându-și dorința de a onora această invitație ”cu mare bucurie”. Am obținut acordul ei pentru organizarea unei expoziții în România, adică am fi și noi în cercul restrâns al celor care au această șansă, alături Muzeul Guggenheim Bilbao, de Paris, unde a fost invitată de primarului capitalei Franței, de Anglia și de Germania. De asemenea am pus bazele unui program de mobilitate inițiat de Institutul Cultural Român, în contextul împlinirii a 100 de ani de relații diplomatice între România și Portugalia, dar și al Centenarului României Moderne. 

 Cât despre celelalte vizite pe care le-ați menționat, recent am fost invitată la Bruxelles, pentru discuții cu privire la stadiul pregătirilor României și la implicarea ICR în programul Europalia. Am participat, de asemenea, la deschiderea Festivalului Europalia Indonezia, având, astfel, ocazia de a vedea cu ochii președintelui ICR dar și ai artistului, cum se organizează un atfel de eveniment, pentru că peste puțin timp, în 2019, și noi vom organiza o festivitate de acest gen. Discuțiile despre festival fuseseră inițiate înainte de numirea mea, dar lucrurile păreau puțin întârziate. Partenerii belgieni de la Europalia au punctat de la început faptul că își doresc să aibă confirmarea, de la noi, că lucrurile discutate se vor realiza întocmai, așa încât, la finalul discuțiilor, situația s-a clarificat în totalitate. Participarea României la Europalia va reprezenta o continuare a exercițiului președinției rotative a României la Consiliul Uniunii Europene, ceea ce înseamnă o prezență foarte puternică a țării noastre în capitala Belgiei. 

Cât privește relația cu Franța, aceasta  a rămas una privilegiată. Chiar președintele Emmanuel Macron a declarat, cu ocazia vizitei recente în România, că dorește să revină în România cu ocazia Centenarului Marii Uniri și a Sezonului România-Franța. 

 La jumătatea lunii octombrie am fost prezentă la Paris, în cadrul unei vizite foarte  bogate în evenimente și întâlniri. Am participat, alături de ambasadorul nostru la Paris, domnul Luca Niculescu, la deschiderea Bienalei de creație tânără contemporană de la Montrouge, am decernat Premiul de literatură francofonă Benjamin Fondane. Este un premiu deja cu tradiție, oferit de ICR Paris anual,  din 2006. Evenimentul a avut loc la galeria ICR Paris, în cadrul somptuoasei expoziții „Exodus. Regard sur Benjamin Fondane“ dedicată de artista Anca Seel-Constantin personalității scriitorului și filozofului de origine română. Laureata din 2017 a premiului este scriitoarea Ananda Devi, etnolog, doctor în antropologie socială la Universitatea din Londra și traducătoare – figură marcantă a culturii contemporane. Faptul că ICR a devenit un reper în lumea culturală, inclusiv prin acordarea unor premii și distincții care încep să aibă tradiție și notorietate, este un semn al maturității instituționale. Consider că este fundamental ca într-o lume atât de dinamică să existe instituții precum ICR care, prin selecțiile și premiile pe care le oferă, să joace și rolul unui agent valorizant, să aibă valoarea unui vot de încredere. De asemenea, am decernat, tot la Paris, Marele Premiu George Enesco pentru cea mai bună interpretare a unei melodii a compozitorului român. Am avut plăcerea de a-l saluta, încă o dată,  și pe extraordinarul George Banu. Așa cum puteți constata ne mândrim nu doar atunci când reprezentanți ai culturii române sunt premiați, dar avem și prestigiul necesar de a putea oferi, chiar noi, premii pentru artiști care sunt legați, consistent, de cultura noastră.

Vizita la Paris a fost un prilej bun de a-l întâlni și pe Pierre Buhler, noul Președinte al Institutului Francez, cu care am discutat despre stadiul pregătirii programelor din cadrul Sezonului cultural România-Franţa 2018-2019.

Sezonul România-Franța este un proiect complex, care va pune în valoare toate activitățile culturale comune între România și Franța. Sunt peste 300 de proiecte care vor pleca din România către Franța, și din Franța către România. În mod absolut fericit, acest sezon continuă proiectele pe care toate instituțiile le pregătesc pentru Centenar. Concret, am avut în ultimele 4 luni zeci de întâlniri, inclusiv cu cei doi comisari, Andrei Țărnea și Jean Jaques Garnier.  

Strategia generală pe care eu o văd, cu privire la aceste programe mari, este cea de a crea continuitate, de a crea un fir roșu: Centenarul Marii Unirii, Sezonul Romania-Franța, președinția României la Consiliul Uniunii Europene, Europalia.

 

Este un proiect în care ICR îl sărbătorește pe Enescu în mai multe țări ale lumii. George Enescu este un cu adevărat un creator român remarcabil, care poate deveni brand de țară. Este și un reper al muzicii internaționale, iar Festivalul care îi poartă numele a făcut foarte mult pentru promovarea și valorizarea lui. Preocuparea Institutului Cultural Român pentru promovarea marilor valori în țară și în străinătate a însemnat, de-a lungul timpului, un parteneriat constant și substanțial cu Festivalul George Enescu. Dar eu cred că trebuie să facem mai mult, așa că promovăm pe tot parcursul anului personalitatea lui Enescu. Institutul Cultural Român, mai ales prin reprezentanțele lui în străinătate, a ales să sprijine continuu această promovare a creației și personalității enesciene. De aceea organizăm frecvent conferințe și concerte, lansăm cărți dedicate lui Enescu, sprijinim inițiative legate de Enescu. 

Așa cum spuneți, în România i-am dedicat chiar un program, care se numește ”Luna George Enescu la ICR”, care a debutat pe 8 octombrie 2017, la Centrul Internațional de Conferințe „Casino Sinaia”, prin lansarea unei serii de evenimente dedicate marelui compozitor, precum și a volumului bilingv ”Enescu – muzicianul de geniu în imagini”. Evenimentul de la Sinaia, care s-a bucurat de participarea unor înalți reprezentanți ai corpului diplomatic și ai guvernului, amintesc pe E.S Michèle Ramis, ambasadorul Franței la București și pe domnul Lucian Romașcanu, ministrul culturii și identității naționale,  dar și a unor personalități din mediul artistic și cultural, a fost urmat de lansarea volumului și la București, la Muzeul George Enescu. ICR este onorat că face parte, printr-un segment consistent al activității noastre de promovare a valorilor culturale, din această familie a muzicii românești. Programul „Luna Enescu la ICR” a fost rezultatul firesc al numeroaselor acțiuni pe care reprezentanțele ICR le-au derulat în străinătate, cu o frecvență aproape lunară, dar mai ales al succesului pe care fiecare eveniment în parte l-a avut în marile capitale culturale ale lumii. George Enescu a reușit să surprindă esența poporului român în muzica lui, prezentă acum pe scene prestigioase. Cele două volume ”George Enescu – Muzicianul de geniu în imagini” reprezintă evenimente editoriale de excepție, așa cum Editura ICR ne-a obișnuit în ultima perioadă. 

Cei prezenți la Muzeul George Enescu – și au fost multe personalități culturale notabile, printre care amintesc și pe domnul Ioan Holender - au asistat la un dialog al ideilor și la mărturii emoționante despre marele nostru compozitor, dar și despre muzicologul Viorel Cosma, autorul volumului, care a plecat dintre noi în urmă cu doar câteva luni. Au fost mărturii emoționante și, în ansamblu, o seară emoționantă cu adevărat. 

 

E o dilemă mai veche la ICR, fiind acuzat de unii că nu sprijină suficient valorile clasice, confirmate, iar de alții că, dimpotrivă, este dezinteresat de ele și sprijină mai ales arta contemporană. La Institutul Cultural Român nu avem, realist vorbind, această dilemă. Ne propunem să promovăm pur și simplu valorile. Sigur, încercăm să avem în vedere un spectru cât mai larg al acestora. Am fost bucuroasă să constat că echipa de la ICR îmbrățișează această opțiune care mie, ca om care provine din domeniul artelor vizuale, mi se pare absolut firească. Nu avem teama de a promova noul – cu micile inconveniente care pot decurge de aici – și anume că pot fi valori care nu confirmă în timp; pot fi creații care par șocante celor obișnuiți cu exprimările mai clasice și așa mai departe. 

Pentru noi, cultura este ceva viu, dinamic, nu doar un obiect de muzeu, pe care să îl punem pe un postament și să-l privim la nesfârșit. Să ne imaginăm că în acest moment sunt sute sau mii de artiști români care lucrează, care încearcă să creeze următoarele capodopere, pe care într-o bună zi le vom aprecia ca atare - mâine, sau peste 10-15 ani. Intenția noastră este de a scurta această perioadă, astfel încât industriile creative – atât cât se poate vorbi despre ele în România – să înceapă să funcționeze. Pentru Institutul Cultural Român este important ca activitatea culturală să fie cât mai dinamică – și am avut și avem numeroase proiecte care să stimuleze acest lucru – astfel încât toți cei care cred că au ceva de spus să primească șansa de a se exprima.

 

Chiar și doar enumerarea dvs. arată că lucrurile nu sunt întâmplătoare. Atunci când pe parcursul unui an există o serie de evenimente, desfășurate în mai multe țări – premii, atunci când este vorba despre competiții; parteneriate instituționale de amploare; expoziții în spații cunoscute  -, este evident că lucrurile nu mai pot fi catalogate drept întâmplătoare. 

Institutul Cultural Român are acum un statut – național și internațional - care îi permite ca, măcar în anumite direcții, să dea tonul. S-a întâmplat acest lucru în mai multe privințe, iar acum am ales ca una dintre direcțiile pe care să ne concentrăm să fie și aceasta. Intenția noastră este, cum am sugerat, să dăm tonul, adică să mișcăm lucrurile suficient de mult și de bine astfel încât domeniul să capete o dinamică îndeajuns de consistentă pentru a genera valoare, pentru a continua în timp, pentru a atrage investiții și pentru a genera proiecte de valoare. Am constatat, și nu pot decât să mă bucur de acest lucru, că acolo unde se implică ICR vin, imediat, și alte instituții, cel mai adesea din domeniul privat. De altfel am și arătat că putem colabora și putem face, împreună cu ele, lucruri minunate. Designul este o parte a culturii, este un domeniu dinamic și plin de interes. Aș spune chiar că se potrivește foarte bine tinerilor  care, dorind să schimbe ceva – așa cum fac generațiile noi de fiecare dată – pot găsi în design exact domeniul în care să se manifeste cel mai bine și cu impactul cel mai mare. Designul este forma care nu doar îmbracă un conținut, ci de multe ori chiar îl generează. 

 

Ne propunem să demarăm noi proiecte de anvergură, despre unele am vorbit deja, dar ele evoluează constant, așa că sunt mereu lucruri noi de comunicat. Din punctul de vedere al președintelui ICR – care a comunicat, din primele zile de mandat, faptul că ne așteaptă multe proiecte importante cu ocazia Centenarului, cu ocazia Sezonului România-Franța, cu ocazia Președinției României la Consiliul Uniunii Europene și prezența la Europalia – este nevoie să intensificăm eforturile pentru ca artiștii români să fie prezenți în evenimente de anvergură. Nu am diminuat numărul evenimentelor, nu le-am pus deoparte pe cele mici, dar vom avea în vedere și prezența oamenilor de cultură în contexte care să adune un public larg, la evenimente reprezentative pe plan regional, cu imagine foarte bună.  

Institutul Cultural Român realizează permanent genul acesta de proiecte de anvergură, iar bugetele nu sunt cele care contează în primul rând. Poți avea toți banii din lume, dacă nu ești credibil nu vei convinge prea ușor o instituție serioasă să colaboreze cu tine. Ca manager, mai ales la o instituție publică precum Institutul Cultural Român, trebuie ca pe lângă activitatea zilnică – legată de organizarea de evenimente, întâlniri, probleme administrative și așa mai departe – să găsești și reperele pentru a vedea în ce măsură aceste eforturi au rezultatele așteptate. Cu alte cuvinte, să măsori eficiența activității tale. Dincolo de toate criteriile tehnice, mi se pare că cel mai important reper este acesta: cum se raportează la tine instituțiile similare din străinătate? În momentul în care ți se solicită – uneori chiar cu insistență – parteneriatul, pentru a realiza în colaborare programe sau evenimente remarcabile, atunci știi că ești pe drumul cel bun. În această situație suntem noi, acum. 

 

Sunt mai multe întrebări – fiecare dintre ele foarte complexă, în ciuda simplității aparente. Încerc să răspund pe rând. Cultura, în sensul cel mai larg al ei, este de fapt ceea ce ne diferențiază și apropie în același timp. Ne apropie cu siguranță, pentru că este un lucru specific doar omului. Ne diferențiază pentru că ea înseamnă, la un moment dat, gusturi, preferințe, subiectivitate. Am spus diferențiază, dar nu separă, și țin să subliniez acest lucru. Așa cum am mai spus în diferite ocazii, eu nu cred că ICR trebuie să promoveze un anume tip de cultură (fie ea cea clasică, fie cea contemporană), ci pur și simplu cultura. Situația este asemănătoare în cazul identității naționale. Desigur, identitatea este ceva care s-a constituit la nivel istoric, sub forma unui proces cumulativ, dar este și ceva în devenire, ceva care încă se definește și se va modifica pe măsură ce și România se schimbă. Tocmai de aceea spun că trebuie să acordăm o șansă reală culturii contemporane. Într-un fel, ea este o expresie a identității naționale de la acest moment. Ar fi relativ simplu dacă cineva ar putea să creioneze o identitate și aceasta să fie pur și simplu implementată. Au existat asemenea teorii în legătură cu imaginea unei țări, aparent au existat și rezultate  măsurabile ca urmare a unor campanii de promovare. Numai că, oricât am dori, o țară – și mai ales un popor – nu poate fi redusă la caracteristicile unui produs de marketing. Evoluția în timp și diversitatea, evenimentele majore punctuale, sunt lucruri care pot schimba în permanență măcar unele date ale acestui „produs”. 

 

Vă dau un simplu exemplu – dar sunt multe de acest tip – care arată cum un eveniment cultural poate schimba percepția asupra unei țări, dar și percepția acelei țări despre sine. Îmi vine în minte Festivalul George Enescu, care a pus România pe harta culturală a lumii în câțiva ani prin câteva „ingrediente” pe care  le-am putea folosi, ca națiune, mai des: constanță, seriozitate, criterii valorice stricte, persistență.  Nu pot decât să mă bucur de faptul că ICR a fost și este implicat în acest proiect de succes. Și o face nu doar odată la doi ani, când are loc festivalul, ci în permanență, prin evenimente de promovare organizate în România și mai ales la filiale noastre din străinătate.

Ajungem astfel la cea de-a doua întrebare a dvs., legată de valorile și de trăsăturile unui proiect menit să reprezinte România. Simplu formulat, aș spune că sunt aceleași ca în orice altă capitală culturală a lumii. Nu poți impune o valoare culturală pe termen lung – nici măcar în cazul culturii de masă -, dar poți propune valori care au autenticitate, care au ceva de comunicat, care au potențial de a se apropia de valorile profund umane. Desigur, aceste lucruri sunt greu de pus într-un caiet de sarcini, dar experții cu care lucrăm, fie că e vorba de colegii din ICR, fie că e vorba de juriile sau grupurile de selecție externalizare, au experiența necesară pentru a ne ajuta. Nu președintele ICR este cel care face selecția – ar fi imposibil, dar și greșit - ci mai degrabă este garantul că aceasta cade în sarcina acelor persoane care au expertiza și experiența necesare.

 

Pornind de la aceste principii cred că sunt șanse ca identitatea națională și imaginea României să fie servite de cultura română pe care o promovează ICR. Iar cultura română, la rândul ei, să fie sprijinită de o imagine mai bună pe care o are România. Pentru că, așa cum sugerează chiar întrebarea dvs., una se sprijină pe cealaltă. 

Cred că la 10 ani de la integrarea României în Uniunea Europeană (2007), care a însemnat inclusiv circulația liberă a oamenilor de cultură, deci o deschidere fără precedent din partea noastră, lucrurile au intrat într-un curs normal. Consider că este un lucru firesc să existe schimbul permanent de artiști, de idei, de programe. Ce trebuie să facem noi este să fim creativi, perseverenți și să promovăm autenticul, reprezentativul, valoarea. Dar mă uit și la generația tânără din cinematografie, din literatură, din muzică sau arte vizuale, care nu pare să aibă vreun complex în a-și exprima identitatea și ideile, fiind dispusă ca pentru asta să-și asume, uneori, comentarii răutăcioase sau, poate, chiar anumite critici. Nu ar fi pentru prima dată când artiștii sunt puțin înaintea vremurilor…

 

Cât de importantă este cultura? Eu aș putea să răspund dacă cineva mi-ar spune cu ce instrument cântărim acest lucru. Eu cred că este cu adevărat important să fim prezenți pe piața culturală europeană (și nu doar pe aceasta), nu doar pentru că suntem membri ai acestui spațiu, ci pentru că avem ceva de spus, așa cum am avut și în trecut. Nu aș exagera acest rol, e bine să păstrăm măsura lucrurilor, dar nici nu l-aș diminua, așa cum avem obiceiul să facem uneori, noi românii. Invit pe oricine dorește să creștem sau să diversificăm prezența noastră în spațiul european să se alăture eforturilor noastre.