Galeria Sector 1 continuă programul curatorial al anului 2021 cu Invenția eului, o expoziție personală a artistului Iulian Mereuță (1943-2015). Curatorul expoziției, Ami Barak, curator independent și critic de artă care trăiește la Paris, fost președinte al Asociației internaționale a curatorilor de artă contemporană, îl caracterizează pe Mereuță ca fiind „o personalitate de excepție, atestată tardiv”, „poziționat de la început ca gânditor mentor”, „un etern neînțeles și luptător neobosit cu morile de vânt care l-au rănit și l-au handicapat în ceea ce privește recunoașterea și evaluarea”. Mereuță părăsește definitiv România în 1978, atelierul fiindu-i confiscat, lucrările și arhiva, furate, distruse sau dispersate, după ce, cu ceva vreme în urmă, Televiziunea Română îi comandase un scurtmetraj experimental a cărui difuzare este anulată cu o oră înainte de lansare.
Vernisajul va avea loc joi, 29 aprilie 2021, în prezența curatorului Ami Barak, de la ora 14:00, până la ora 20:00, la Galeria Sector 1, în cadrul Combinatului Fondului Plastic, strada Băiculești nr. 29. Expoziția va putea fi vizitată în perioada 29 aprilie – 19 iunie 2021, de marți până sâmbătă, între orele 14:00-19:00*, iar duminica și lunea, cu programare prealabilă.
Expoziția este posibilă datorită implicării artistului Decebal Scriba - prieten al lui Iulian Mereuță -, și a familiei Mereuță, și urmează celor două expoziții-laborator de anvergură ale artistului care au avut loc la Muzeul Național de Artă Contemporană (MNAC): Metamorfozele lui Julian. O retrospectivă Iulian Mereuță, curatoriate de Călin Dan, în perioada 31 octombrie 2019 – 25 noiembrie 2020. „Arta lui Mereuță nu avea cum să rămână străină de formația sa de istoric de artă. Poate chiar pregătirea sa teoretică să-l fi făcut intransigent, imun la seducția atâtor formule artistice facile, efemere sau obosite din repertoriul vast al modernității. Restrângerea la non-culori – alb și negru – și la apariții formale minimale, la materii precare, fie că e vorba de desen, pictură, fotografie, obiecte/sculpturi, ar putea indica fie scepticism extrem față de posibilitățile de expresie și comunicare ale imaginii, fie o soluție de salvare prin impunerea unor limite sever respectate. «Inspirația», divină altădată, Mereuță o aștepta de la vise, semne, simetrii, locuri” – Ioana Vlăsiu, Revista Arta.
Criticul de artă Ami Barak despre artistul Iulian Mereuță
„Artistul Iulian Mereuță (1943-2015) a fost și rămâne o personalitate de excepție, atestată tardiv. Revelația operei sale, complexă și elaborată, este semnificativă. Artistul s-a poziționat de la început ca gânditor mentor - nu era nimeni mai bun decât el, iar renașterea lui nu prea are legătură cu ideea întoarcerii fiului risipitor. Fără îndoială legat de spiritele avangardiste de origine română, el s-a dezvăluit târziu ca un artist major al unei arte care a fost inițial conceptuală, dar care s-a ramificat constant între experiment și poetica individuală.
Din păcate, nu și-a făcut un nume în Occident (după ce a părăsit țara printr-un gest iconoclast în 1978), și este (re)descoperit în cele din urmă, în România, unde încearcă astăzi câțiva actori culturali să-l plaseze pe o orbită simbolică și să-i asigure un loc binemeritat în panteonul avangardelor din Est. Motivele eșecului carierei sale în timpul vieții sale sunt multe, dar un numitor comun le unește, este poziția sa de etern neînțeles și luptător neobosit cu morile de vânt care l-au rănit și l-au handicapat în ceea ce privește recunoașterea și evaluarea.
Un aspect subteran al operei sale este obsesia morții, dimensiune de ordin existențial și fenomenologic pusă constant în scenă. Creațiile artistului sunt ordonate ciclic, unele grafice, altele spațiale și temporale, în regim de instalație sau „performative” – cum e proiectul de arhitectură din
scenariul performanței Prison for One, care amintesc, vizual și literar, de Procesul lui Kafka, fiind totodată nucleul proiectatei performanțe colective web The law of reciprocal Melancholy. Opera lăsată de Mereuță se situează între diverse categorii estetice, caracterizată de gustul pentru mișcare, dramatizare și melancolie, în sensul de reacție normală la sentimentul de pierdere, atât pe plan uman, emoțional sau ideal. Iar prin această subsumare, ea se situează ca expresia contemporană a unui comportament care transgresează clasificarea convențională, și se manifestă ca și condiția sau alchimia neliniștii creative. În ciuda sentimentului său patetic de insuficiență în explorarea profunzimii, unde ne-am putea descoperi arhetipul sau secretul episodicei prezențe telurice, opera lui Iulian Mereuță se dezvăluie ca o exemplară asiduitate a artistului, în efortul de a face vizibil – după expresia lui Klee – cu uneltele artei, un domeniu al experienței ideatice” – Ami Barak.
Iulian Mereuță. Biografie
Iulian Mereuță s-a născut în 1943, în orașul Bălți din Republica Moldova. Studiază desenul și pictura la Galați, cu Lola Schmierer-Roth, fostă elevă a lui André Derrain, urmând apoi Institutul de Arte Plastice Nicolae Grigorescu, din București, secția Istoria și teoria artei (1960 – 1965). Realizează The Lost Dead (1962) - un film experimental bazat pe improvizații cu prieteni și necunoscuți - furat, probabil confiscat, în timpul montajului. În verile și toamnele anilor ce urmează va crea Psihoficţiuni, fotografii familiale, în casa de la țară a bunicului său, folosită ca atelier; va călători la Praga, la câteva zile după invazia sovietică, unde va încerca să-i întâlnească pe membrii mișcării underground. Anii '70 îl vor găsi la București, în primul său atelier, unde exersează unele strategii de creație, precum: natura (formă, natură, număr, alții, disimulare, cuplu), niciodată complet (distrus, uitat, explicat, eșuat, transformat), perturbarea procesului (capcanele minții, falsul silogism/adevărata realitate...), principii ale sculpturii (sculpturi de sulf, cantitate determinată, sculptează și traduce...), imposibilitatea de a face / a face imposibilul, creștere subterană / stagnare vizibilă, sau găsiți structura, forma este în plus. Televiziunea Română îi comandă un scurtmetraj experimental a cărui difuzare este anulată cu o oră înainte de lansare. Producția îl avea în distribuție pe Nicky Wolcz, imaginea fiind semnată de Nicolae Mărgineanu. Are o întâlnire decisivă, la Praga, cu Jindrich Chalupecky, figură marcantă a avangardei estice, alături de care va păstra o corespondență asiduă. În aceeași perioadă, în atelierul său de la București au loc spectacole private sau acțiuni intime, precum: Vacuum, Multimammia, Magdeburg Experimentum Revisited; un eveniment artistic simultan Londra - București, împreună cu Paul Neagu, sculptor și performer britanic de origine română. În 1972, Jorge Glusberg îl invită să expună la CAYC Buenos Aires/ArtSystem 2, expoziție prezentă în permanență la Muzeul Universității din Iowa/colecția Alternative Traditions in Contemporary Art. Alături de Gellu Naum, figură marcantă a suprarealismului din România, va întreține ani de zile un dialog pasionat despre arta performance-ului non-intențional, despre libertatea de a fi. Inițiază împreună performance-ul neintenționat Go Away, Take Away! Prima expoziție publică la București, cu J.A. Drawings (J.A., ca identitate artistică alternativă), alături de Ion Bițan (Bitzan), care își prezintă conceptul Imagini generative, are loc în 1973. Inițiază un atac violent la adresa Televiziunii Române, iar în 1978 părăsește definitiv România, atelierul fiindu-i confiscat, lucrările și arhiva, furate, distruse sau dispersate. Urmează două luni în Delfzijl, Olanda, unde realizează picturi și desene sub influența drogurilor - seria Skaï & Rubbish, urmată de Dutch Groans, proiect pentru o carte de poezie concretă. Noiembrie îl regăsește pe Mereuță la Paris, unde va trăi de acum încolo și unde va realiza desene și machete pentru proiecte de instalații precum Mișcare nesfârșită într-un sat cretan filme, conceptul de Sculpturi ascunse; North by South, o serie de desene pentru teatru, bazate pe un motiv mitologic, două dintre acestea fiind achiziționate de FNAC (Fondul Național pentru Artă Contemporană); picturi și desene de mari dimensiuni, la Galeria Edourd Manet, din Genevilliers, urmate de un articol pozitiv în Artpress, cea mai importantă revistă franceză de artă. În următorii doi ani, Mereuță se conectează cu trecutul său artistic: Skandinavia Voodoo și Holly Aethi-Opia, propuneri de desene, picturi și instalații; seria Mâ, picturi bazate pe un ritual Dogon și Umatul, un sistem de pictură – despre care scrie amplu și Artpress. Expune la Galeria Emilia Suciu (Ettlingen, 1990) și revine pentru a doua oară în România pentru o lună, în 1995. Găsește câteva lucrări vechi și caiete personale. Realizează apoi o serie de spectacole private cu prieteni și persoane necunoscute: Jimmy Ovadia, ultima călătorie în Țara Sfântă (Galați, 1995), cu un bătrân fotograf care își pregătește plecarea definitivă în Israel, Cum să mănânci un cub de lemn (în gara Changis- Saint Jean, Franța), cu un bolnav psihic necunoscut, Așteptând răsăritul soarelui într-o biserică dezafectată (satul francez Houdan, 1996), cu N. de K., Samurai împuțit (Paris, 2004) cu Dino, un om fără adăpost, și A Night Translation, ce însumează 36 de ore de instalație/performance continuu într-un spațiu privat izolat. În 1999 revine pentru a treia oara în România, realizând lucrări alături de Gellu Naum: desene, performance-uri, obiecte, un important material, Catching Dust/Bornaum, proiect pentru o expoziție și o carte de artist. În 2001 începe Disturbing Kafka: un consum tribal, un performance neintenționat: publică kafka/poèmes (2001) și kafka/restes (2003), la editura HHL. Apar Doing Tools, două cărți de artist, Six Plenty Rooms With Nobody, un proiect multimedia, cartea de artist Celan Im Traum - Quatre Rêves Avec Paul Celan, seria Patterns Pattern Too, prima machetă pentru Prison for One, un ansamblu de 13 sculpturi, văzute ca machete de arhitectură pentru o închisoare individuală cu funcții bine precizate și transmise prin diverse canale vizuale și acustice neinteligibile, cu enunțuri eliptice. Sub numele Die Strafmöbeln realizează șapte filme experimentale cu durata de o oră, pe suport video, și Inner Side, un proiect de sculptură și traducere, la Galeria Alain Oudin (expoziție de grup). Urmează cartea de artist Cropper Expanded, continuarea proiectului Prison for One, Endless Extended, non-pictură post-digitală, picturi, sculpturi, instalații. Tot acum finalizează macheta tridimensională a proiectului multimedia Emptiness As Emptiness - în cea mai mare Cantină Mondială nu e nimic de mâncat. Expune la Spinnerei (Leipzig) - Rezoluția culturală românească, la Galeria Arnaud Lefebvre (Paris) și la Emilia Suciu (Ettlingen). Demarează frequentlynowhere.com, un proiect de galerie virtuală, alături de Decebal Scriba și prezintă mai multe lucrări, printre care versiunea web a Prison for 1, Unquiet 1 și Crowd Abyss. 2014 îl regăsește la Paris Art Fair, la standul Galeriei Arnaud Lefebvre. Moare la Paris, în 2015.
Ami Barak. Biografie
Ami Barak este un curator independent și critic de artă care trăiește la Paris, fost președinte al Asociației internaționale a curatorilor de artă contemporană (IKT). În prezent, alături de curatorierea expoziției Invenția eului, de la Galeria Sector 1, Ami Barak curatoriază, la MNAC, expoziția Life vest under your seat, a Anei Adam. Criticul de artă a inițiat numeroase proiecte și expoziții în Franța, România și în întreaga lume, printre care: Pusha Petrov, Unspoken and other images, Jecza Gallery, Timișoara, 2020; Pusha Petrov, Descoase - (Un)stitch, Borderline Art Space, Iași, 2020; Ana Adam, Drawing is a witchcraft or the other way round – Jecza Gallery Timișoara, 2020; Quo vadis homini, Festival Danube Dialogue, Novi Sad, Serbia, 2020; Ana Adam, Peste Fire – Hangs by a thread, Borderline Art Space, Iași, 2019; Causal Loop, Curated_by Charim Gallery Vienna, Austria, 2019; subREAL, a premonitory vision of glocal, Prismes Paris Photo, 2019; subREAL, Serving Art Again, Jecza Gallery, Timișoara, 2019; Dominique Blain, Displacements, Canadian Cultural Center Paris, și CCC-OD Tours 2020, 2019; Ex-East, past and recent stories of the Romanian avant-gardes, Espace Niemeyer, Paris, 2019; La Brique, the Brick, Cărămida, Kunsthalle Mulhouse, 2019; Role-playing – Rewriting Mythologies, Daegu Photo Biennale, Coreea de Sud, 2018; Life - A User’s manual, Art Encounters Biennale of Contemporary Art, Timișoara, 2017; What does the image stand for? – Momenta Biennale of Contemporary Image, Montréal, 2017; Julião Sarmento, The Real Thing – Fondation Gulbenkian, Paris, 2016 – 2017; Peter Kogler, Next ING, Art Center Brussels, 2016 – 2017; Le Salon de Montrouge 61st, 62nd 63rd & 64th editions – Montrouge, 2016 – 2020; Taryn Simon, Rear views, star forming nebula and foreign propaganda bureau – Jeu de Paume, Paris, 2015; Stuttering – Melik Ohanian, Crac, Sète, 2014; Off to a flying start – Nuit Blanche, Toronto, 2013; Performing History, Pavilionul României la Bienala de la Veneția, ediția 54 (alături de Maria Rus-Bojan), 2011.
Caută un loc izolat, dar deschis: cîmpie plată, plajă pustie, o pajiște într-o pădure.
E un loc de ascuns. Ascunde-te cât mai bine! În primul rând ascunde-te de tine!.
Nu vei reuși? Reîncepe!
Reîncepe până reușești!
Când vei fi incapabil sa te regăsești, vei înțelege:
Un proiect care nu costă nimic îți traversează viața.
1972
Galeria Sector 1
În viziunea galeriei de artă contemporană Sector 1, artistul are misiunea de a crea liber, fără constrângeri. Armonizând două direcții, galeria găzduiește, pe de o parte, operele artiștilor - creatori de conținut, iar pe de altă parte, devine un spațiu al iubitorilor de artă care sprijină inițiativele creative.
Galeria Sector 1 s-a deschis în 2017, cu vernisajul expoziției de grup a șapte artiști tineri clujeni - Radu Băieș, Istvan Betuker, Norbert Filep, Pavel Grosu, Lucian Popăilă, Marcel Rusu, Alexandra Șerban - alături de artistul invitat Ioan Sbârciu. Au urmat expoziții personale ale fiecăruia dintre aceștia. Cea de-a doua expoziție de grup, Bluebird, a fost evenimentul care a închis acest prim moment al Galeriei Sector 1. Au urmat Mother Tongue, o expoziție a 17 artiști contemporani, și Frumusețe conștientă, prima expunere a unei părți din patrimoniul de lucrări al artistei Yvonne Hasan într-o galerie de artă privată. Programul curatorial al anului 2020 a debutat cu duo show-ul Stare de grație. Betuker / Gaspar, dezvăluind fragmente din intimitatea creativă al artiștilor Istvan Betuker, pictor, și Szilard Gaspar, sculptor, artist de performance și pugilist profesionist și a continuat cu expoziția Frame, a artiștilor Arantxa Etcheverria și Carlos Caballero, curatoriată de Domenico De Chirico. Galeria Sector 1 a inaugurat programul curatorial al anului 2021 alături de Kunsthalle Bega, cu expoziția Sensul Sculpturii, artiști: Apor - Nimbert Ambrus, Dona Arnakis, Rudolf Bone, Teodor Graur, Oláh Gyárfás, Roxana Ionescu, Adi Matei, Alex Mirutziu, Vlad Nancă, Mihai Olos, Andrei Pituț, Bogdan Rața, Patricia Teodorescu, Ion Toderașcu, Napoleon Tiron, Casandra Vidrighin, curator Liviana Dan.
*Măsuri sanitare și sugestii de vizitare a expoziției
În Galeria Sector 1 este permisă prezența a maximum 50 de persoane simultan, cu respectarea regulilor de distanțare și a oricăror restricții în vigoare legate de program sau funcționare, conform regulilor instituite de DSU. Purtarea măștii este obligatorie pentru personalul galeriei și pentru vizitatori. Accesul în sală va fi permis după ce aceștia își vor dezinfecta mâinile la distribuitorul de gel hidroalcoolic. În expoziție, vizitatorii sunt rugați să păstreze, între ei, distanța fizică de 2 m.
În ciuda vremurilor nesigure pe care le trăim, Galeria Sector 1, asemeni multor altor galerii și muzee, alături de curatorii și artiștii săi, se adaptează prezentului și va găsi soluții inovatoare pentru a continua să expună arta și în timpul pandemiei. Întrucât situația actuală continuă să ne redefinească parcursul firesc al vieții de zi cu zi, ceea ce putem face pentru a nu ne pierde este să transformăm limitările într-o sursă de inspirație. Să creem o „nouă normalitate”, în care arta să fie înțeleasă și folosită concret ca un spațiu esențial în această perioadă, iar galeriile să își recalibreze sensul pentru cât mai mulți dintre noi. Cultura vizuală și antreprenoriatul cultural pot rămâne sau reveni, după caz, la o normalitate care nu este nevoie să fie afectată de „distanțarea socială”.
Vernisajul va avea loc joi, 29 aprilie 2021, în prezența curatorului Ami Barak, de la ora 14:00, până la ora 20:00, la Galeria Sector 1, în cadrul Combinatului Fondului Plastic, strada Băiculești nr. 29. Expoziția va putea fi vizitată în perioada 29 aprilie – 19 iunie 2021, de marți până sâmbătă, între orele 14:00-19:00*, iar duminica și lunea, cu programare prealabilă.
Expoziția este posibilă datorită implicării artistului Decebal Scriba - prieten al lui Iulian Mereuță -, și a familiei Mereuță, și urmează celor două expoziții-laborator de anvergură ale artistului care au avut loc la Muzeul Național de Artă Contemporană (MNAC): Metamorfozele lui Julian. O retrospectivă Iulian Mereuță, curatoriate de Călin Dan, în perioada 31 octombrie 2019 – 25 noiembrie 2020. „Arta lui Mereuță nu avea cum să rămână străină de formația sa de istoric de artă. Poate chiar pregătirea sa teoretică să-l fi făcut intransigent, imun la seducția atâtor formule artistice facile, efemere sau obosite din repertoriul vast al modernității. Restrângerea la non-culori – alb și negru – și la apariții formale minimale, la materii precare, fie că e vorba de desen, pictură, fotografie, obiecte/sculpturi, ar putea indica fie scepticism extrem față de posibilitățile de expresie și comunicare ale imaginii, fie o soluție de salvare prin impunerea unor limite sever respectate. «Inspirația», divină altădată, Mereuță o aștepta de la vise, semne, simetrii, locuri” – Ioana Vlăsiu, Revista Arta.
Criticul de artă Ami Barak despre artistul Iulian Mereuță
„Artistul Iulian Mereuță (1943-2015) a fost și rămâne o personalitate de excepție, atestată tardiv. Revelația operei sale, complexă și elaborată, este semnificativă. Artistul s-a poziționat de la început ca gânditor mentor - nu era nimeni mai bun decât el, iar renașterea lui nu prea are legătură cu ideea întoarcerii fiului risipitor. Fără îndoială legat de spiritele avangardiste de origine română, el s-a dezvăluit târziu ca un artist major al unei arte care a fost inițial conceptuală, dar care s-a ramificat constant între experiment și poetica individuală.
Din păcate, nu și-a făcut un nume în Occident (după ce a părăsit țara printr-un gest iconoclast în 1978), și este (re)descoperit în cele din urmă, în România, unde încearcă astăzi câțiva actori culturali să-l plaseze pe o orbită simbolică și să-i asigure un loc binemeritat în panteonul avangardelor din Est. Motivele eșecului carierei sale în timpul vieții sale sunt multe, dar un numitor comun le unește, este poziția sa de etern neînțeles și luptător neobosit cu morile de vânt care l-au rănit și l-au handicapat în ceea ce privește recunoașterea și evaluarea.
Un aspect subteran al operei sale este obsesia morții, dimensiune de ordin existențial și fenomenologic pusă constant în scenă. Creațiile artistului sunt ordonate ciclic, unele grafice, altele spațiale și temporale, în regim de instalație sau „performative” – cum e proiectul de arhitectură din
scenariul performanței Prison for One, care amintesc, vizual și literar, de Procesul lui Kafka, fiind totodată nucleul proiectatei performanțe colective web The law of reciprocal Melancholy. Opera lăsată de Mereuță se situează între diverse categorii estetice, caracterizată de gustul pentru mișcare, dramatizare și melancolie, în sensul de reacție normală la sentimentul de pierdere, atât pe plan uman, emoțional sau ideal. Iar prin această subsumare, ea se situează ca expresia contemporană a unui comportament care transgresează clasificarea convențională, și se manifestă ca și condiția sau alchimia neliniștii creative. În ciuda sentimentului său patetic de insuficiență în explorarea profunzimii, unde ne-am putea descoperi arhetipul sau secretul episodicei prezențe telurice, opera lui Iulian Mereuță se dezvăluie ca o exemplară asiduitate a artistului, în efortul de a face vizibil – după expresia lui Klee – cu uneltele artei, un domeniu al experienței ideatice” – Ami Barak.
Iulian Mereuță. Biografie
Iulian Mereuță s-a născut în 1943, în orașul Bălți din Republica Moldova. Studiază desenul și pictura la Galați, cu Lola Schmierer-Roth, fostă elevă a lui André Derrain, urmând apoi Institutul de Arte Plastice Nicolae Grigorescu, din București, secția Istoria și teoria artei (1960 – 1965). Realizează The Lost Dead (1962) - un film experimental bazat pe improvizații cu prieteni și necunoscuți - furat, probabil confiscat, în timpul montajului. În verile și toamnele anilor ce urmează va crea Psihoficţiuni, fotografii familiale, în casa de la țară a bunicului său, folosită ca atelier; va călători la Praga, la câteva zile după invazia sovietică, unde va încerca să-i întâlnească pe membrii mișcării underground. Anii '70 îl vor găsi la București, în primul său atelier, unde exersează unele strategii de creație, precum: natura (formă, natură, număr, alții, disimulare, cuplu), niciodată complet (distrus, uitat, explicat, eșuat, transformat), perturbarea procesului (capcanele minții, falsul silogism/adevărata realitate...), principii ale sculpturii (sculpturi de sulf, cantitate determinată, sculptează și traduce...), imposibilitatea de a face / a face imposibilul, creștere subterană / stagnare vizibilă, sau găsiți structura, forma este în plus. Televiziunea Română îi comandă un scurtmetraj experimental a cărui difuzare este anulată cu o oră înainte de lansare. Producția îl avea în distribuție pe Nicky Wolcz, imaginea fiind semnată de Nicolae Mărgineanu. Are o întâlnire decisivă, la Praga, cu Jindrich Chalupecky, figură marcantă a avangardei estice, alături de care va păstra o corespondență asiduă. În aceeași perioadă, în atelierul său de la București au loc spectacole private sau acțiuni intime, precum: Vacuum, Multimammia, Magdeburg Experimentum Revisited; un eveniment artistic simultan Londra - București, împreună cu Paul Neagu, sculptor și performer britanic de origine română. În 1972, Jorge Glusberg îl invită să expună la CAYC Buenos Aires/ArtSystem 2, expoziție prezentă în permanență la Muzeul Universității din Iowa/colecția Alternative Traditions in Contemporary Art. Alături de Gellu Naum, figură marcantă a suprarealismului din România, va întreține ani de zile un dialog pasionat despre arta performance-ului non-intențional, despre libertatea de a fi. Inițiază împreună performance-ul neintenționat Go Away, Take Away! Prima expoziție publică la București, cu J.A. Drawings (J.A., ca identitate artistică alternativă), alături de Ion Bițan (Bitzan), care își prezintă conceptul Imagini generative, are loc în 1973. Inițiază un atac violent la adresa Televiziunii Române, iar în 1978 părăsește definitiv România, atelierul fiindu-i confiscat, lucrările și arhiva, furate, distruse sau dispersate. Urmează două luni în Delfzijl, Olanda, unde realizează picturi și desene sub influența drogurilor - seria Skaï & Rubbish, urmată de Dutch Groans, proiect pentru o carte de poezie concretă. Noiembrie îl regăsește pe Mereuță la Paris, unde va trăi de acum încolo și unde va realiza desene și machete pentru proiecte de instalații precum Mișcare nesfârșită într-un sat cretan filme, conceptul de Sculpturi ascunse; North by South, o serie de desene pentru teatru, bazate pe un motiv mitologic, două dintre acestea fiind achiziționate de FNAC (Fondul Național pentru Artă Contemporană); picturi și desene de mari dimensiuni, la Galeria Edourd Manet, din Genevilliers, urmate de un articol pozitiv în Artpress, cea mai importantă revistă franceză de artă. În următorii doi ani, Mereuță se conectează cu trecutul său artistic: Skandinavia Voodoo și Holly Aethi-Opia, propuneri de desene, picturi și instalații; seria Mâ, picturi bazate pe un ritual Dogon și Umatul, un sistem de pictură – despre care scrie amplu și Artpress. Expune la Galeria Emilia Suciu (Ettlingen, 1990) și revine pentru a doua oară în România pentru o lună, în 1995. Găsește câteva lucrări vechi și caiete personale. Realizează apoi o serie de spectacole private cu prieteni și persoane necunoscute: Jimmy Ovadia, ultima călătorie în Țara Sfântă (Galați, 1995), cu un bătrân fotograf care își pregătește plecarea definitivă în Israel, Cum să mănânci un cub de lemn (în gara Changis- Saint Jean, Franța), cu un bolnav psihic necunoscut, Așteptând răsăritul soarelui într-o biserică dezafectată (satul francez Houdan, 1996), cu N. de K., Samurai împuțit (Paris, 2004) cu Dino, un om fără adăpost, și A Night Translation, ce însumează 36 de ore de instalație/performance continuu într-un spațiu privat izolat. În 1999 revine pentru a treia oara în România, realizând lucrări alături de Gellu Naum: desene, performance-uri, obiecte, un important material, Catching Dust/Bornaum, proiect pentru o expoziție și o carte de artist. În 2001 începe Disturbing Kafka: un consum tribal, un performance neintenționat: publică kafka/poèmes (2001) și kafka/restes (2003), la editura HHL. Apar Doing Tools, două cărți de artist, Six Plenty Rooms With Nobody, un proiect multimedia, cartea de artist Celan Im Traum - Quatre Rêves Avec Paul Celan, seria Patterns Pattern Too, prima machetă pentru Prison for One, un ansamblu de 13 sculpturi, văzute ca machete de arhitectură pentru o închisoare individuală cu funcții bine precizate și transmise prin diverse canale vizuale și acustice neinteligibile, cu enunțuri eliptice. Sub numele Die Strafmöbeln realizează șapte filme experimentale cu durata de o oră, pe suport video, și Inner Side, un proiect de sculptură și traducere, la Galeria Alain Oudin (expoziție de grup). Urmează cartea de artist Cropper Expanded, continuarea proiectului Prison for One, Endless Extended, non-pictură post-digitală, picturi, sculpturi, instalații. Tot acum finalizează macheta tridimensională a proiectului multimedia Emptiness As Emptiness - în cea mai mare Cantină Mondială nu e nimic de mâncat. Expune la Spinnerei (Leipzig) - Rezoluția culturală românească, la Galeria Arnaud Lefebvre (Paris) și la Emilia Suciu (Ettlingen). Demarează frequentlynowhere.com, un proiect de galerie virtuală, alături de Decebal Scriba și prezintă mai multe lucrări, printre care versiunea web a Prison for 1, Unquiet 1 și Crowd Abyss. 2014 îl regăsește la Paris Art Fair, la standul Galeriei Arnaud Lefebvre. Moare la Paris, în 2015.
Ami Barak. Biografie
Ami Barak este un curator independent și critic de artă care trăiește la Paris, fost președinte al Asociației internaționale a curatorilor de artă contemporană (IKT). În prezent, alături de curatorierea expoziției Invenția eului, de la Galeria Sector 1, Ami Barak curatoriază, la MNAC, expoziția Life vest under your seat, a Anei Adam. Criticul de artă a inițiat numeroase proiecte și expoziții în Franța, România și în întreaga lume, printre care: Pusha Petrov, Unspoken and other images, Jecza Gallery, Timișoara, 2020; Pusha Petrov, Descoase - (Un)stitch, Borderline Art Space, Iași, 2020; Ana Adam, Drawing is a witchcraft or the other way round – Jecza Gallery Timișoara, 2020; Quo vadis homini, Festival Danube Dialogue, Novi Sad, Serbia, 2020; Ana Adam, Peste Fire – Hangs by a thread, Borderline Art Space, Iași, 2019; Causal Loop, Curated_by Charim Gallery Vienna, Austria, 2019; subREAL, a premonitory vision of glocal, Prismes Paris Photo, 2019; subREAL, Serving Art Again, Jecza Gallery, Timișoara, 2019; Dominique Blain, Displacements, Canadian Cultural Center Paris, și CCC-OD Tours 2020, 2019; Ex-East, past and recent stories of the Romanian avant-gardes, Espace Niemeyer, Paris, 2019; La Brique, the Brick, Cărămida, Kunsthalle Mulhouse, 2019; Role-playing – Rewriting Mythologies, Daegu Photo Biennale, Coreea de Sud, 2018; Life - A User’s manual, Art Encounters Biennale of Contemporary Art, Timișoara, 2017; What does the image stand for? – Momenta Biennale of Contemporary Image, Montréal, 2017; Julião Sarmento, The Real Thing – Fondation Gulbenkian, Paris, 2016 – 2017; Peter Kogler, Next ING, Art Center Brussels, 2016 – 2017; Le Salon de Montrouge 61st, 62nd 63rd & 64th editions – Montrouge, 2016 – 2020; Taryn Simon, Rear views, star forming nebula and foreign propaganda bureau – Jeu de Paume, Paris, 2015; Stuttering – Melik Ohanian, Crac, Sète, 2014; Off to a flying start – Nuit Blanche, Toronto, 2013; Performing History, Pavilionul României la Bienala de la Veneția, ediția 54 (alături de Maria Rus-Bojan), 2011.
Caută un loc izolat, dar deschis: cîmpie plată, plajă pustie, o pajiște într-o pădure.
E un loc de ascuns. Ascunde-te cât mai bine! În primul rând ascunde-te de tine!.
Nu vei reuși? Reîncepe!
Reîncepe până reușești!
Când vei fi incapabil sa te regăsești, vei înțelege:
Un proiect care nu costă nimic îți traversează viața.
1972
Galeria Sector 1
În viziunea galeriei de artă contemporană Sector 1, artistul are misiunea de a crea liber, fără constrângeri. Armonizând două direcții, galeria găzduiește, pe de o parte, operele artiștilor - creatori de conținut, iar pe de altă parte, devine un spațiu al iubitorilor de artă care sprijină inițiativele creative.
Galeria Sector 1 s-a deschis în 2017, cu vernisajul expoziției de grup a șapte artiști tineri clujeni - Radu Băieș, Istvan Betuker, Norbert Filep, Pavel Grosu, Lucian Popăilă, Marcel Rusu, Alexandra Șerban - alături de artistul invitat Ioan Sbârciu. Au urmat expoziții personale ale fiecăruia dintre aceștia. Cea de-a doua expoziție de grup, Bluebird, a fost evenimentul care a închis acest prim moment al Galeriei Sector 1. Au urmat Mother Tongue, o expoziție a 17 artiști contemporani, și Frumusețe conștientă, prima expunere a unei părți din patrimoniul de lucrări al artistei Yvonne Hasan într-o galerie de artă privată. Programul curatorial al anului 2020 a debutat cu duo show-ul Stare de grație. Betuker / Gaspar, dezvăluind fragmente din intimitatea creativă al artiștilor Istvan Betuker, pictor, și Szilard Gaspar, sculptor, artist de performance și pugilist profesionist și a continuat cu expoziția Frame, a artiștilor Arantxa Etcheverria și Carlos Caballero, curatoriată de Domenico De Chirico. Galeria Sector 1 a inaugurat programul curatorial al anului 2021 alături de Kunsthalle Bega, cu expoziția Sensul Sculpturii, artiști: Apor - Nimbert Ambrus, Dona Arnakis, Rudolf Bone, Teodor Graur, Oláh Gyárfás, Roxana Ionescu, Adi Matei, Alex Mirutziu, Vlad Nancă, Mihai Olos, Andrei Pituț, Bogdan Rața, Patricia Teodorescu, Ion Toderașcu, Napoleon Tiron, Casandra Vidrighin, curator Liviana Dan.
*Măsuri sanitare și sugestii de vizitare a expoziției
În Galeria Sector 1 este permisă prezența a maximum 50 de persoane simultan, cu respectarea regulilor de distanțare și a oricăror restricții în vigoare legate de program sau funcționare, conform regulilor instituite de DSU. Purtarea măștii este obligatorie pentru personalul galeriei și pentru vizitatori. Accesul în sală va fi permis după ce aceștia își vor dezinfecta mâinile la distribuitorul de gel hidroalcoolic. În expoziție, vizitatorii sunt rugați să păstreze, între ei, distanța fizică de 2 m.
În ciuda vremurilor nesigure pe care le trăim, Galeria Sector 1, asemeni multor altor galerii și muzee, alături de curatorii și artiștii săi, se adaptează prezentului și va găsi soluții inovatoare pentru a continua să expună arta și în timpul pandemiei. Întrucât situația actuală continuă să ne redefinească parcursul firesc al vieții de zi cu zi, ceea ce putem face pentru a nu ne pierde este să transformăm limitările într-o sursă de inspirație. Să creem o „nouă normalitate”, în care arta să fie înțeleasă și folosită concret ca un spațiu esențial în această perioadă, iar galeriile să își recalibreze sensul pentru cât mai mulți dintre noi. Cultura vizuală și antreprenoriatul cultural pot rămâne sau reveni, după caz, la o normalitate care nu este nevoie să fie afectată de „distanțarea socială”.
