Ioana Marşic a studiat pictura în cadrul Universităţii Naționale de Arte din București, la clasa profesorului Petru Lucaci, în perioada 2013-2018.
Expoziții de grup: New Artists, ARCUB, 2016.
Expoziții personale: Autoportret, Kube Musette, 2016; Hard Tissue, Centrul Artelor Vizuale, 2018.
Hard Tissue
Suntem rezultatul deciziilor și experiențelor noastre. Pornind de la ideea că viața biologică este oglinda vieții psihice, expoziţia se referă la frumusețe și infirmitate, lucruri pe care le regăsim în interiorul nostru și la curajul de a le privi pentru a le înțelege și a ști cine suntem. Portretul capătă conotații extinse, legate de intimitate, experiențe, experimente, sentimente, stări și senzații.
Estetica imaginilor derivă din redefinirea formală și dimensională a elementelor anatomice, obiectelor și spațiilor. Prin modificarea și recompunerea lor, se stabilesc noi relații contextuale. Lucrările sunt reconstrucții ale corpului, iar elementele geometrice și organice se confruntă în spațiul pictural, fuzionând într-o unitate nouă, neaşteptată.
Imaginile pot fi citite și din perspectiva mai largă a adaptării funcționale a omului la provocările mediului. Acest proces apare din nevoia sincronizării evoluției personale cu cea colectivă.
Expoziții de grup: New Artists, ARCUB, 2016.
Expoziții personale: Autoportret, Kube Musette, 2016; Hard Tissue, Centrul Artelor Vizuale, 2018.
Hard Tissue
Suntem rezultatul deciziilor și experiențelor noastre. Pornind de la ideea că viața biologică este oglinda vieții psihice, expoziţia se referă la frumusețe și infirmitate, lucruri pe care le regăsim în interiorul nostru și la curajul de a le privi pentru a le înțelege și a ști cine suntem. Portretul capătă conotații extinse, legate de intimitate, experiențe, experimente, sentimente, stări și senzații.
Estetica imaginilor derivă din redefinirea formală și dimensională a elementelor anatomice, obiectelor și spațiilor. Prin modificarea și recompunerea lor, se stabilesc noi relații contextuale. Lucrările sunt reconstrucții ale corpului, iar elementele geometrice și organice se confruntă în spațiul pictural, fuzionând într-o unitate nouă, neaşteptată.
Imaginile pot fi citite și din perspectiva mai largă a adaptării funcționale a omului la provocările mediului. Acest proces apare din nevoia sincronizării evoluției personale cu cea colectivă.
