Iulia Grosu a studiat în 2011-2015 la Liceul de Arte Bălașa Doamna din Tîrgoviște, urmând apoi cursurile Universității Naționale de Arte București, în cadrul Facultătii de Arte Plastice, secția grafică, promoția 2015-2018. A studiat în cadrul programului Erasmus la Universitatea de Arte din Poznan.
Țara mea improvizată
Proiectul „Țara mea improvizată” definește vizual atitudinea artistei față de contextul actual din România, cu referire, în mod special, la atitudinea conștiintei naționale. În acest scop, ea se folosește de tehnicile de persuasiune specifice artei de protest, precum asocierile de cuvinte și imagini, simboluri ale lumii contemporane, toate concretizate în imagini ale unor persoane, locuri sau evenimente din spațiul public, ce ilustrează o stare de indignare și revoltă.
Proiectul este compus din două părți. Prima este formată dintr-o serie de 6 colaje realizate sub forma unor fotomontaje digitale imprimate serigrafic pe carton ce reflectă diferite probleme pe plan administrativ ale statului. A doua parte este formată din 8 portrete, lipsite de o fizionomie concretă, ce sunt imprimate pe oglindă (suport văzut ca simbol al reflexiei propriei identități) prin intermediul cărora artista urmărește blamarea stereotipizării însăși ca acțiune în cadrul relațiilor interumane.
Țara mea improvizată
Proiectul „Țara mea improvizată” definește vizual atitudinea artistei față de contextul actual din România, cu referire, în mod special, la atitudinea conștiintei naționale. În acest scop, ea se folosește de tehnicile de persuasiune specifice artei de protest, precum asocierile de cuvinte și imagini, simboluri ale lumii contemporane, toate concretizate în imagini ale unor persoane, locuri sau evenimente din spațiul public, ce ilustrează o stare de indignare și revoltă.
Proiectul este compus din două părți. Prima este formată dintr-o serie de 6 colaje realizate sub forma unor fotomontaje digitale imprimate serigrafic pe carton ce reflectă diferite probleme pe plan administrativ ale statului. A doua parte este formată din 8 portrete, lipsite de o fizionomie concretă, ce sunt imprimate pe oglindă (suport văzut ca simbol al reflexiei propriei identități) prin intermediul cărora artista urmărește blamarea stereotipizării însăși ca acțiune în cadrul relațiilor interumane.
