Experienţă aristocrată la Hotel Epoque
Odată ce ai pășit pe străduţa cu nume de zeiţă romană - Intrarea Aurora, descoperi o clădire maiestuoasă, care amintește de vremurile aristocrate ale Bucureștiului. Curtea cu verdeaţă îngrijită, pavată cu piatră cubică, modul galant în care ești poftit înăuntru și interiorul elegant al recepţiei prevestesc o ședere fără griji. Hotel Epoque este o afacere de familie, care potenţează conceptul călătoriei ca experienţă.
Boutique-hotelul reunește toate atributele ospitalităţii de lux: spaţii de cazare ample, tip apartament, un restaurant de gastronomie franceză, SPA cu facilităţi de recreere și centru de evenimente. Tot de aici, se pot închiria biciclete pentru a explora în voie orașul. La începutul anului 2018, hotelul s-a alăturat asociaţiei Relais & Chateaux, cea mai cunoscută organizaţie de ospitalitate din lume, fiind primul hotel membru din România.
Libertate totală la Zona Liberă Butic
De mai puţin de un an, chioșcul de lângă păunii din Cișmigiu s-a transformat într-un loc alternativ de petrecere a timpului liber – Zona Liberă Butic. Spaţiul, care are și terasă în aer liber, mixează, într-o simbioză perfectă muzica, mici obiecte de design de vânzare (Bewise Collective Movement și Silviu Fologea), alături de băuturi simple, dar savuroase – bere craft, limonade, siropuri, vin și, bineînţeles, cafea.
Aici, au loc frecvent concerte și happeninguri muzicale, cu intrare liberă, a căror gazdă este DJ Vasile (Lucian Stan), unul dintre veteranii muzicii electronice din România. Planul este ca toate să fie transmise live pe postul de radio online zonaliberă.com.
Printre artiștii invitaţi până în prezent la Zona Liberă Butic se numără: Ana Cristina Leonte & Tavi Scurtu, Aida și Noi, Electric Brother. Este un loc pentru cei care vor să se exprime artistic și muzical, așa cum spune Ioana Trantea, unul dintre membrii fondatori ai proiectului.
Zona Liberă Butic este locul perfect unde să guști libertatea de a fi tu însuţi.
“La Biblioteca”, pub-ul cu trecut literar din Cișmigiu
După o plimbare pe aleile înguste ale Grădinii Cișmigiu, într-un colţ umbrit al celui mai vechi parc din București, lângă intrarea dinspre bulevardul Știrbei Vodă și Izvorul Mihai Eminescu, îţi apare în cale “La Biblioteca”. Este una dintre terasele istorice ale Cișmigiului, unică datorită copacului care crește nestingherit în mijlocul său. Spaţiul s-a deschis în 1993 și s-a poziţionat iniţial drept cafenea literară, pentru a păstra tradiţia locului. Asta, pentru că aici a funcţionat o bibliotecă estivală pentru bucureșteni, înainte de 1990. În prezent, singurul lucru care amintește de trecutul spaţiului sunt cele câteva rafturi pe care stau împrăștiate cărţi de tot felul.
O vizită la “La Biblioteca” va fi mereu surprinzătoare, asta însemnând fie o băutură nouă, fie un concert de jazz, fie o seară între prieteni.
Seară de vară la Arome Bistro
Arome este un bistro primitor și cochet situat pe strada Luigi Cazzavillan nr. 25. Cu un design cald și luminos, casa si grădina Arome sunt perfecte pentru întâlnirile cu prietenii, remote working sau doar relaxare și voie bună.
Meniul Arome este vegetarian și include atât preparate consacrate, cât și reţete de sezon. Accentul se pune pe ingredientele proaspete. Aici, micul dejun se servește toată ziua, alături de sandviciuri, salate și, bineînţeles, meniul zilei – supă și fel principal. Totul este acompaniat de băuturi atent selecţionate: freshuri și smoothieuri, cafea de specialitate single origin, prăjită în Amsterdam de Bocca Coffee Roasters, ceaiuri, bere artizanală și vinuri românești.
Descoperă un spaţiu-acvariu la Insula 42
Insula 42 este un apartament dintr-un imobil Art Deco situat pe strada Theodor Aman. Spaţiul, deschis de Corina Șuteu, Oana Radu, Mihai Chirilov, Cristian Neagoe și Elvira Lupșa, s-a lansat la Noaptea Caselor 2015 sub umbrela creativă a Asociaţiei Film ETC. și este o zonă pentru idei, artiști, proiecte și comunităţi care alternează în jurul iniţiatorilor săi.
Pe Insula 42 au prins avânt în 2016 publicaţia culturală Scena9, agenţia de artă UNICAT și, tot aici, s-a lucrat la strategia culturală a Bucureștiului, la festivalul de film documentar fARAD, la festivalul Making Waves și la dezvoltarea proiectului UNICAT Augmented Art, în parteneriat cu Augmented Space Agency.
În prezent, Insula 42 pregătește intens cea de-a 13-a ediţie Making Waves: New Romanian Cinema de la New York și cea de-a 5-a ediţie a Festivalului de film documentar fARAD. Tot acum, este în plină desfășurare programul de consultanţă al Asociaţiei Film ETC. cu privire la reabilitarea și programarea eficientă a cinematografelor de artă din România.
Burgeria Știrbei, un loc delicios de sincer
Pasiunea lui Malaku - căci așa își spune proprietarul locului - pentru burgerii ca la carte este singura pe măsura staturii sale impunătoare.
Laurenţiu Codreanu are o experienţă îndelungată în domeniul culinar, iar Burgeria Știrbei by Malaku este afacerea pe care a deschis-o pentru a-și pune în valoare cunoștinţele acumulate în acești ani. Toţi cei care ajung să treacă o dată pragul burgeriei de pe Știrbei Vodă se întorc, cu siguranţă. Chiar ei ne-au spus-o. Laurenţiu are numai clienţi fideli, care pot alege dintr-o gamă variată de opţiuni: de la clasicul burger american la varianta veggie.
Burgerii sunt preparaţi după reţeta proprie și doar cu anumite tipuri de carne. Dar, așa cum ne-o spune proprietarul însuși, ingredientul esenţial este să-i faci cu drag.
Spor la savurat!
Legume și fructe cu gust la Earth Food
Laura Rădulescu și Cristi Tudoroiu-Patega, un cuplu de oameni calzi, pasionaţi de alimentaţia sănătoasă și iubitori de natură, au deschis în 2009 o mică băcănie așezată aproape de intersecţia Știrbei Vodă cu Schitu Măgureanu. Așa cum chiar ei ne-au mărturisit, și-au transpus în business propriul stil de viaţă curat și sănătos.
Numele Earth Food este o metaforă pentru hrana vie. “Pământul este un organism viu și, dacă îl protejăm (mai puţine chimicale în sol, aer, apă), atunci tot ce vom obţine din el va fi viu, va fi sănătos și pentru noi, oamenii, și pentru animale. De aceea, am asociat cele două cuvinte, “pământ”-”alimente”, adică, hrană vie”, ne-a spus Laura.
Aici, se găsesc întotdeauna legume și fructe de sezon, românești, cu gust autentic, specialităţi din carne și brânzeturi de la producători locali, ulei presat la rece din seminţe de floarea-soarelui negre, bere nepasteurizată Csíki Sör, pe care tot ei o distribuie în București, și multe alte lucruri simple care răsfaţă simţurile. Vă recomandăm să încercaţi roșiile. Au multe varietăţi, iar gustul și aroma sunt pe măsură.