Laura Maria Mihăilă este proaspăt absolventă a Universității Naționale de Arte, București, Facultatea de Arte Plastice, secția Grafică, cu diplomă de masterat. A participat la expoziții în cadrul facultății, dar și în Timișoara și la prima ediție „Diploma” cu lucrarea de licență.
MICA ENCICLOPEDIE A MONȘTRILOR NEÎNȚELEȘI
MICA ENCICLOPEDIE A MONȘTRILOR NEÎNȚELEȘI
„Mica enciclopedie a monștrilor neînțeleși” reprezintă un jurnal inventat al călătoriei artistei într-o lume imaginară a monștrilor. În această lume artista este un observator obiectiv, dar care a avut acces printre ei și le-a aflat doar o parte din secretele lor. Termenul de „enciclopedie” pare mult spus. Tocmai asta face ca o carte pentru copii să preia o importanță mai mare, la un nivel academic, de studiu. Povestea cărții a fost concepută și realizată în întregime de ea. De la desenele în care sunt descrisi monștrii până la fonturi, totul provine din propria sa imaginație.
Primul capitol include descrierea unor caracteristici ale acestor vietăți, iar al doilea cuprinde un fel de album de „poze” ale lor.
Ca tehnică a folosit linerul negru, iar semnele ce împodobesc paginile și scrisul sunt realizate în pensulă cu tuș. Așadar, semnele sunt la fel de spontane pe cât par, sunt gesturi mai mult sau mai puțin controlate cu pensula. Aceste semne sunt singurele pete de culoare din carte.