The Institute promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de 19 ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România.

Prin tot ceea ce face,  contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. 

Pentru idei, recomandări sau noutăți, scrie-ne la office@institute.ro.

Termeni și condiții ale The Institute și politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal. 

 
 

Liminal, succesul unui festival de idei și experiențe

News / 13 Noi 2017 / INSTITUTE.RO
  • Liminal, succesul unui festival de idei și experiențe
  • Liminal, succesul unui festival de idei și experiențeMindcraft Battle
  • Liminal, succesul unui festival de idei și experiențeAutomated Poetry Machine
  • Liminal, succesul unui festival de idei și experiențe
  • Liminal, succesul unui festival de idei și experiențeLiminal Exhibition
  • Liminal, succesul unui festival de idei și experiențeLiminal Talks
  • Liminal, succesul unui festival de idei și experiențeLiminal Terraforming Hackaton
  • Liminal, succesul unui festival de idei și experiențeLiminal Terraforming Hackaton 2
  • Liminal, succesul unui festival de idei și experiențeLiminal Terraforming Hackaton 3
  • Liminal, succesul unui festival de idei și experiențeThe Good Life exhibition
  • Liminal, succesul unui festival de idei și experiențeVernisajul expozitiei The Good Life
1/11
București, 13 noiembrie - Liminal, festivalul pionier de artă, știință și tehnologie care a avut loc în București între 31 octombrie și 12 noiembrie, s-a încheiat duminică după-amiază. Instalații precum Mindcraft Battle, adică piramida care levitează cu puterea minții, sau Automated Poetry Machine, generatorul de poezii la intersecția dintre un telefon public și un bancomat, din cadrul festivalului au fost câteva din felurile în care Liminal a evidențiat nevoia de apropiere a publicului de intersecția dintre artă, știință și tehnologie.

Cele trei mari evenimente ale festivalului - expoziția The Good Life, seria de discuții teoretice Liminal Talks și Hackatonul de teraformare - au fost vizitate de aproximativ o mie de oameni. Experiențele propuse de Liminal au reiterat ideea că există nevoia unei conversații despre implicațiile tehnologiei în viețile noastre.

“Expoziția The Good Life, cât și sesiunea de discuții Liminal Talks au adus laolaltă un public divers format din oameni de toate vârstele, din tot felul de industrii creative și culturale, interesați de intersecția dintre tehnologie și viață, societate și artă. Numărul mare de oameni care au venit ne-a confirmat faptul că technologia este o preocupare curentă, iar efectele ei asupra vieții și asupra viitorului nostru sunt motiv perpetuu de curiozitate”, spune Cătălina Bolozan, curatoarea festivalului Liminal.

Albina robotică și Mars rover, invenții de hackaton

Cel de-al doilea eveniment al festivalului, hackatonul de teraformare, a avut loc în weekendul 3-5 noiembrie, la Modulab, laborator de artă și tehnologie. Pentru că soluțiile propuse au vizat mai mult colonizarea unei planete decât teraformarea acesteia, premiul I în valoare de 1.000 de euro a fost împărțit între trei proiecte ingenioase.

Bee++ este albina robotică făcută dintr-un RaspberryPi care recunoaște printr-o rețea neurală florile de cartofi, adică printre primele plante ce s-ar putea adapta la cultivarea în medii extraterestre, și ajută la polenizarea lor, folosind vibrații de 270 Hz specifice transferului de granule de polen. Smartscope este o rețea neurală antrenată să clasifice imagini preluate printr-un microscop sau telescop de la nivelul unei planete aflate în etapa de explorare. Al treilea proiect câștigător este un Mars rover dezvoltatat pentru a se orienta în spațiu pe baza unor semnale IR și a manifesta un comportament specific față de sursa semnalului, care pe măsură ce se apropie de ținta sa adună date din mediu (temperatură, umiditate, intensitatea luminii la sol etc).

Magie și ecologie, tema Liminal din 2018

Liminal ne-a confirmat ceea ce am observat la Modulab în ultimii șapte ani: există entuziasm și curiozitate pentru o cultură a transdisciplinarității în România. Experiențele propuse de festivalul de idei merg într-o direcție care va fi dezvoltată, așa cum ni s-a cerut chiar de către vizitatori. Motiv pentru care pregătim deja a doua ediție, care va avea tema «Magie și ecologie», pentru toamna anului viitor”, a spus Ioana Calen, fondatoare Liminal și co-fondatoare Modulab.

În cadrul Liminal Talks a fost lansată publicația “Mindcraft Stories - The Good Life Issue” powered by BRD, un preambul tipărit al unei platforme de artă și tehnologie ce urmează să se lanseze mai târziu în acest an.

Evenimente precum festivalul Liminal sunt extrem de necesare, pentru că ne ajută să ne împrietenim cu tehnologia și să înțelegem magia care o înconjoară. Am avut aici ocazia să mișc pentru prima dată un cub fără să-l ating, doar cu puterea minții mele, în instalația MINDCRAFT Battle de la festival. Putem încerca lucruri pe care nici nu ni le imaginam în urmă cu niște ani. Relația noastră cu tehnologia se schimbă, iar ceea ce ieri părea vis sau magie, astăzi este transformat într-un instrument care să ne facă viața mai bună”, spune Horia Velicu, Head of Innovation Lab, BRD – Groupe Société Générale.