Expoziția MĂIASTRA, ediția a VI-a, deschisă in perioada 5 iulie - 8 septembrie la Galateca, reinterpretează tematica identitară dintr-o nouă perspectivă. Cele trei artiste din Cluj, câstigătoare ale apelului de proiecte IA – Altfel, Ioana Olahuţ, Elena Ilash și Alexandra Mureșan, aparțin unor atât de diferite categorii artistice şi propun un concept original, despre care vor vorbi joi, 2 august, ora 18:00 in cadrul unui Artist talk. IA-Altfel / Ea-Altfel, este un discurs plastic argumentat.
“Despre dezvoltarea unei zone ușor nevralgice a unui simbol iconic prezentând-o dintr-un unghi optic idealizat, uzitând repere contemporane.
Despre simbolul care generează expresii şi individualităţi, care poate fi tabu dar care descrie contextul locuirii unei persoane.
Despre identitatea evolutivă a simbolului Iei și corespondența sa unui parcurs al vieții.
Despre înscrierea IEI într-un fenomen metafizic al unei schimbări specifice actuale, transpunere caracterizată de fenomenul evoluției.
Despre dezvoltarea unei identitați și melanjul de influenţe culturale, dar și convieţuirea lor.
Despre ideatic dar și aplecarea către forme sculpturale care se compun în jurul temei interpretării corpului uman îmbrăcat în simboluri și culori.”
Instalația MĂIASTRA. IA-Altfel/EA-Altfel, cuprinde lucrări de pictură, sculptură, în tehnică mixtă, fier și sticlă. Ioana Olahuţ, Elena Ilash și Alexandra Mureșan sunt câștigătoarele apelului de proiecte lansat de Galateca în acest an pentru conceptul Măiastra. A șasea ediție a manifestării s-a dorit să fie o abordare dintr-o perspectivă diferită, care să completeze conceptele create de Galateca până acum.
Expoziția din acest an vorbește despre “Forță indusă. Fragilitate neascunsă. Intransigență afișată. Maleabilitate a formelor. Transparență și opacitate. Seducție prin prezență. Culoare vie. Formă diformă. Despre procesualitate dar și formativitate. Despre simbolul din gest, căutarea dar și implicarea în reprezentare. Despre-Sticlă-Instalație-Compoziție-Fier-Mixed media-Pictură-Efect. Despre cum a fi altfel e de fapt a vedea altfel dar și a transpune altfel.”
Elena Ilash@Făuresc obiecte, forme în care tumultul de conexiuni, întâlnirile dintre planuri și materii constituie un amalgam de elemente formale, care sunt suspendate în spațiu într-o coborâre gravitațională sau într-o sens crescător. Transpunerile mele sunt de cele mai multe ori o negare a plinului, o absență a unui corp propriu-zis, detalii anatomice care ’’desenează’’ forme organice în spațiu. Există fragmente ale unor ideale creaturi, o expresie de a fi, de a exista altfel. E nevoia căutării identității, căutarea întregului, în fapt un experiment personal al abordarii plasticitatii senzoriale a spațiului.
Ioana Olahuț: ''Cu o apetență deosebită pentru tot ce este bine gândit și cu o afecțiune continuă vizavi de tot ce e produs manual, arta Ioanei Olahuț pendulează între pictură, scenografie și instalație, provocând conviețuirea intimă a unor elemente provenite din lumi aparent diametral opuse, care creează prin asociere noi spații conceptuale, emoționale și estetice. Relevante pentru dimensiunea contemporană a conceptului de metamorfoză, ultimele sale lucrări sunt reflecții vizuale asupragraniței fragile dintre natural și artificial, asupra riturilor de trecere, indiferent că sunt de natură biologică, psihologică sau socială, asupra experienţelor limită care încremenesc ori accelerează dezvoltarea, dezvăluind o lume a muchiilor existenţiale''.
Alexandra Mureșan. Parafrazându-l pe Andre Malraux, eu cred că secolul XXI va fi un secol al sticlei sau nu va fi deloc. Iar asta pentru că sticla stă sub semnul transparenţei, ca și democraţia. Ca și iubirea. Dar, cum spunea un poet român, „transparenţa e doar semnul că Dumnezeu îngăduie vederea, nu că o garantează”. Garantul privirii în afară este privirea înlăuntru.
Galateca organizează acest proiect în colaborare cu Neo Art, IMDD, Institutul Cultural Român din București și Uniunea Artiștilor Plastici din România, cu titlul IA-ALTFEL, în perioada 5 iulie - 8 septembrie 2018.
Programul “Măiastra – Povestea nespusă a iei” aduce în centrul atenţiei IA că simbol identitar şi obiect de artă. Initiat de galeria Galateca in anul 2013, a generat zeci de proiecte si expozitii in tara si in strainatate, adunand laolalta zici de artisti, designeri, curatori, bazandu-se pe recuperarea identitară.
Parteneri media: Biz, Modernism Punct Ro, Radio România Cultural, Radio SMART FM, Agentia de Carte, Artwall
Sponsori: AQUA Carpatica, Domeniile Samburesti, Happilly Words