Alexandra Antal, proaspătă absolventă de Arhitectură e o exploratoare avidă. Fie vorba de o periferie uitată, o idee îndrăzneață, sau de un labirint de complicații, dacă nu există o hartă pentru acestea, Alexandra o va desena – și își va pune la contribuție atenția pentru detalii și gândirea critică.
LOCUIRE LA BARCELONA
Ce înseamnă, de fapt, a locui?
În acest proiect, problematica locuirii este împărțită pe trei nivele: Primul, referitor la dotările publice din întreaga vecinătate, a fost abordat prin elaborarea unui masterplan.
Al doilea se referă la spațiile comunitare și este abordat la scara sitului urban: panta este speculată prin crearea unei piețe ce negociază, pe de o parte, între diferitele puncte de acces, aflate la diferite înălțimi, iar pe de alta, între diferitele funcțiuni ce colonizează spațiul.

Apoi, aspectul unității de locuire propriu-zise: diferitele tipuri de apartamente au în comun relația intinmă, dar nuanțată cu exteriorul.
Proiectul se inserează într-un cartier și o comunitate destructurate, acomodând modele de locuire în rapidă schimbare și înțelegând locuirea nu ca pe o simplă sumă a unor apartamente de dimensiuni diferite, ci ca pe un sistem complex de relații și tranziții între spațiul public și cel privat.