The Institute promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de 19 ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România.

Prin tot ceea ce face,  contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. 

Pentru idei, recomandări sau noutăți, scrie-ne la office@institute.ro.

Termeni și condiții ale The Institute și politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal. 

 
 

Marii câștigători de la Cannes, în premieră în România la Les Films de Cannes à Bucarest

News / 11 Oct 2017 / INSTITUTE.RO
  • Marii câștigători de la Cannes, în premieră în România la Les Films de Cannes à Bucarest120 BPM
  • Marii câștigători de la Cannes, în premieră în România la Les Films de Cannes à BucarestAva
  • Marii câștigători de la Cannes, în premieră în România la Les Films de Cannes à BucarestCristian Mungiu
  • Marii câștigători de la Cannes, în premieră în România la Les Films de Cannes à BucarestJeune femme
  • Marii câștigători de la Cannes, în premieră în România la Les Films de Cannes à BucarestLoveless
  • Marii câștigători de la Cannes, în premieră în România la Les Films de Cannes à BucarestMakala
  • Marii câștigători de la Cannes, în premieră în România la Les Films de Cannes à BucarestThe Beguilded
  • Marii câștigători de la Cannes, în premieră în România la Les Films de Cannes à BucarestThe Square
  • Marii câștigători de la Cannes, în premieră în România la Les Films de Cannes à BucarestWind river
  • Marii câștigători de la Cannes, în premieră în România la Les Films de Cannes à BucarestYou were never really here
1/10
Palme d’Or, Grand Prix, Premiul de regie, Premiul pentru scenariu și cel mai bun actor sau Camera d’Or sunt printre cele mai importante distincții acordate de Festivalul de la Cannes, iar filmele recompensate cu acestea în 2017 vor fi difuzate în premieră în România, la cea de-a 8-a ediție a Les Films de Cannes à Bucarest, între 13 și 22 octombrie. 
 
"120 Battements par minute" cunoscut și ca "BPM", realizat de regizorul francez de origine marocană Robin Campillo, este câștigătorul Grand Prix-ului de anul acesta, Campillo fiind ovaționat la Cannes minute întregi după anunțul acordării premiului. Drama inspirată din lupta grupului activist Act-Up Paris împotriva indiferenței generale în fața victimelor provocate de virusul SIDA în Franța anilor ‘90, este și propunerea Franței la Oscarul pentru cel mai bun film străin. Filmul a fost vândut în aproape 40 de țări, iar în România va fi proiectat în premieră la Les Films de Cannes à Bucarest, urmând să fie distribuit în cinematografe de Voodo Films. 
 
Deținătoare a unui Oscar pentru scenariul "Lost in Translation", Sofia Coppola și-a adăugat anul acesta în palmares Premiul pentru regie la Festivalul de la Cannes pentru drama "The Beguiled". Acțiunea plasată în timpul Războiului Civil din Statele Unite le are în rolurile principale pe Nicole Kidman, Kirsten Dunst și Elle Fanning, a căror existență izolată de restul lumii într-un internat de fete din Virginia, este bulversată de apariția caporalului unionist McBurney, Collin Farrell, căruia îi oferă refugiu și îi îngrijesc rănile. Sofia Coppola rescrie povestea din filmul cu același titlu realizat de Don Siegel în 1971, de data aceasta din perspectiva feminină a celor trei protagoniste. Filmul este distribuit în România de Ro Image.
 
Comparat de The Times cu "Taxi Driver" al lui Martin Scorsese - „This is the Taxi Driver for a new century” -  "You Were Never Really Here", de Lynne Ramsay a fost recompensat la Cannes atât cu Premiul pentru scenariu cât și cu cel pentru interpretare masculină, primit de Joaquin Phoenix. Într-un rol care amintește de Travis Bickle interpretat de Robert De Niro în povestea lui Martin Scosese, Phoenix este un fost agent FBI, taciturn și brutal, care încearcă să o recupereze pe Nina (Ekaterina Samsonov) fiica adolescentă a unui politician, aparent răpită, folosindu-se de arma lui preferată, un ciocan. Produs de Why Not Productions, filmul va avea premiera în Franța pe 8 noiembrie iar în România este distribuit de Voodoo Films.
 
Tot din competiția oficială vor fi prezentate în premieră în România și câștigătorul Palme D’Or, "The Square", în regia lui Ruben Östlund dar și Premiul Juriului, drama "Loveless" în regia lui Andrey Zvyagintsev, autorul unor lungmetraje precum "Leviathan" (Cel mai bun scenariu, Cannes 2014/ nominalizat la Oscar pentru cel mai bun film străin) sau "Elena" (Premiul special al Juriului Un Certain Regards, Cannes 2011). Filmele sunt distribuite în România de Independența Film.
 
Selecția Les Films de Cannes à Bucarest include și premiera filmului "Jeune Femme" (Montparnasse Bienvenue), regizat de Léonor Seraille, prezentat în competiția Un Certain Regard și recompensat cu Premiul Camera d'Or. O poveste care o are în prim plan pe Paula (Laetitia Dosch) întoarsă de curând în Paris după o lungă absență pregătindu-se de un nou început fără a avea însă un plan de viață. Filmul vorbește despre „o generație care pare că trăiește doar în prezent ... în mod paradoxal unii oameni sunt copleșiți de multitudinea de posibilități și opțiuni pe care le au la dispoziție”, scrie The Hollywood Reporter. Din competiția Un Certain Regard, va fi proiectat în festival și thrillerul "Wind River" – Premiul pentru regie – Un Certain Regard, 2017 – semnat de Taylor Sheridan, autorul scenariilor unor filme ca "Sicario" sau "Hell or High Water", pentru acesta din urmă fiind nominalizat la Oscar. 
 
Documentarul lui Emmanuel Gras, "Makala", o incursiune în viața unui tânăr vânzător de mangal din Congo care se trăduiește să  asigure un viitor mai bun pentru el și familia lui, a fost recompensat cu Marele Premiu Semaine de la Critique anul acesta la Cannes. Tot în Semaine de la Critique, Premiul SACD / Société des Auteurs et Compositeurs Dramatiques a fost atribuit producției "Ava", regizată de Léa Mysius, despre o tânără care își pierde treptat vederea. Filmat pe 35 mm, "Ava" este „în același timp un portret complex al personajului principal, dar și un rămas bun îndurerat, adresat imaginilor efemere - ultimele pe care Ava le va vedea ... este într-un fel și un tribut adus filmării pe peliculă, care pare deja un act de nostalgie radicală”(Variety).