Centrul Ceh ne-a devenit prieten pe loc atunci când a adus în România colecția unică de afișe de film realizate de artiști cehoslovaci între anii 1961-1987. Așa am ajuns să le urmărim fiecare proiect îndeaproape și să apreciem consistența și coerența pe care le-au manifestat cu fiecare dintre activitățile lor. Anul trecut am povestit în Institute, The Magazine despre Dvořák Remastered, un proiect în cadrul căruia muzica clasică a fost mixată și reinterpretată de muzicieni români, iar apoi am colaborat pentru o expoziție ce a avut loc în cadrul Romanian Design Week, Evoluția lămpilor cehe 1950-1990, unde grupul creativ OKOLO a prezentat o selecție de lămpi pentru birou realizate în fosta Cehoslovacie.
În februarie, Centrul Ceh a anunțat încheierea mandatului lui René Kubášek, după 4 ani în care a activat ca director. În această perioadă, instituția a organizat peste 400 de evenimente printre care Second chance – replantarea simbolică a brazilor de Crăciun în Parcul Izvor, Dvořák Remastered – muzică clasică mixată de muzicieni români, Soundczech – festivalul anual de muzică cehă contemporană, Czech Film Hunting – festival de film cu proiecții în locații inedite. Centrul Ceh a organizat expozițiile Invazie 68 Praga de fotograful legendar Josef Koudelka, Czechoslovak Film Poster și mai recenta expoziție a suprarealiștilor cehi și slovaci Alt Aer.
Din martie, František Zachoval a preluat conducerea Centrului Ceh București și are planuri mari pentru 2015, mandatul lui având ca focus prezentarea culturii cehești. Am povestit cu el despre agenda de lucru, despre anii de școală, despre primele săptămâni în București, despre primele impresii din plimbările cu bicicleta, dar și despre încrederea în propriile resurse și în valorile locale.
Cum ai ajuns la Facultatea de Arte și apoi la București, care a fost traseul tău artistic?
În adolescență am fost influențat de mai multe circumstanțe. În primul rând familia mea și regiunea în care m-am născut și am crescut: Sudetenland, o regiune de graniță a Cehiei cu mulți locuitori germani și imigranți din Ucraina, Ungaria, Bulgaria și România. Diversitatea aceasta probabil mi-a format perspectiva cosmopolită. În prima jumătate a studiilor la Arte Frumoase în Praga, am experimentat cu instalații și artă video. În partea a doua a studiilor am cercetat procesele de re-emigrare. Era un demers mai mult antropologic și teroretic decât de artă. Proiectul a reieșit în urma unor lungi dezbateri cu Aleš Veselý, directorul Studioului de Lucrări Intermediale. După absolvire, am devenit directorul Laboratorului Digital în cadrul aceleiași școli, în urma unui concurs deschis. A urmat apoi o perioadă foarte efervescentă, între 2005-2011, cu multe proiecte interdisciplinare inițiate alături de colegii mei. Unul dintre cele mai importante este Artyčok.TV - o platformă online de artă contemporană care împlinește în curând aproape 10 ani de activitate. A fost o perioadă plină și la un moment dat am simțit nevoia unei pauze și astfel am plecat la Berlin. După o lună mi-am dat seama că îmi fac bine orașul și distanța culturală, astfel încât am rămas acolo până la mutarea în București.
Care sunt planurile Centrului Ceh după plecarea lui René?
Centrul Ceh va fi foarte prezent în timpul ediției Bookfest de anul acesta, în cadrul căreia Cehia este țară invitată. Pregătim peste 20 de dezbateri, o conferință, un program de proiecții, o expoziție și încă alte câteva surprize. René a stabilit câteva parteneriate extraordinare pe care eu le voi continua. Treptat vreau să suprapun și experiența mea în arte vizuale, în istoria artei, în performance precum și în sistemul de educație. Deși mandatul meu are drept focus prezentarea culturii cehești, îmi propun să conectez sistematic artiști și autori români cu parteneri relevanți din Cehia, instituții, artiști, curatori. Sunt convins că arta locală este unică și construirea de contacte în ambele direcții este benefică și pentru autorii din Cehia.
Te-ai mutat la București acum două săptămâni, cum plănuiești să descoperi orașul?
René mi-a lăsat moștenire bicicleta lui, care este mijlocul meu de transport preferat. Am făcut deja câteva drumuri până la marginea orașului și genul ăsta de perspectivă mă convinge că uităm să ne mai gândim la teme ca sărăcia, tradițiile locale și integrarea diferitelor clase sociale. De aceea, efortul meu nu va fi unul elitist, dedicat celor câțiva care locuiesc în centru sau culturii mainstream. Ca o paranteză, sunt foarte critic în momentul în care misiunile culturale se bazează pe exportul de produse culturale standardizate și confirmate în propria țară. E un proces de autocolonizare; căutăm candidați printre ai noștri ca să executăm concepte din străinătate, în loc să ne gândim la calitățile noastre și la conceptele proprii. Este o situație tipică și prezentă atât în România, cât și în Cehia. În București este și mai clară diferența între sărăcie și bogăție, între natural și imitație. Este un moment important în care trebuie să uităm de raportarea continuă la Vest sau la Est și să ne concentrăm pe propriile resurse, să investigăm propria noastră situație și să ne creștem încrederea în noi înșine.
