The Institute promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de 19 ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România.

Prin tot ceea ce face,  contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. 

Pentru idei, recomandări sau noutăți, scrie-ne la office@institute.ro.

Termeni și condiții ale The Institute și politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal. 

 
 

Metalurgica – expoziţie ceho-română la Sfântu Gheorghe

Article / 07 Mar 2019 / The Institute
  • Metalurgica – expoziţie ceho-română la Sfântu Gheorghe
  • Metalurgica – expoziţie ceho-română la Sfântu GheorghePicasa
  • Metalurgica – expoziţie ceho-română la Sfântu GheorghePicasa
  • Metalurgica – expoziţie ceho-română la Sfântu GheorghePicasa
  • Metalurgica – expoziţie ceho-română la Sfântu GheorghePicasa
  • Metalurgica – expoziţie ceho-română la Sfântu GheorghePicasa
  • Metalurgica – expoziţie ceho-română la Sfântu GheorghePicasa
  • Metalurgica – expoziţie ceho-română la Sfântu GheorghePicasa
  • Metalurgica – expoziţie ceho-română la Sfântu GheorghePicasa
1/9
Vineri, 8 martie, de la ora 19:00, galeria Magma din Sfântu Gheorghe găzduieşte vernisajul expoziţiei Metalurgica, ce combină lucrări ale cehului Martin Zet şi ale duoului Mona Vătămanu și Florin Tudor.

Expoziția prezintă conceptele de muncă și producție percepute ca bază a dezvoltării umane actuale, formulată în mai multe moduri prin intermediul dialogului dintre artistul ceh Martin Zet și duo-ul artistic al românilor Mona Vătămanu și Florin Tudor. În expoziţie apar perspective diferite care se completează reciproc, în ciuda mijloacelor aparent distincte de reprezentare și raportare la mediile artistice ale celor trei.

Contribuția Monei Vătămanu și a lui Florin Tudor în cadrul expoziţiei insistă asupra noțiunii conform căreia producția suprascrie narațiunile sociale și politice, precum și rolul și statutul muncitorului. Ideea de producție este descrisă prin multiple asocieri care se referă la muncă, procese industriale și, de asemenea, la producerea de imagini, cum este în cazul utilizării tehnologiilor avansate pentru a explora și a crea imagini ale cosmosului. În cadrul expoziţiei apar şi două dintre cele mai recente filme ale duoului, „Grivita ‘33” (2018) şi „Gagarin’s Tree” (2016).

În timp ce duoul prezintă o viziune detașată, Martin Zet urmărește aceste noţiuni complexe prin experiența personală - sculpturile tatălui său, Miloš Zet, prezentate în filmul „Studioul tatălui meu” (1995), pe care fiul l-a înregistrat la scurt timp după moartea lui tatălui. Călătoria intimă a lui Martin Zet poate fi înțeleasă și văzută ca momentul în care producția se oprește și noi, ca martori, putem asimila consecințele a ceea ce se simte şi observă atunci când intervine inutilitatea. Filmul este însoțit de eseul „My Father obsessed with sculpture” (2018). Instalația este completată de patru sculpturi: capul lui Jan Hus de František Bílek, Cerşetoare rusă cu un castron (1905) de Ernst Barlach, Devoţiunea de Josef Vaclav Myslbek (1880-84) și Capul sculpturii cardinalului Bedřich Schwarzenberg (1892-95).

În plus, printe alte elemente ce vor apărea în expoziţie ca şi contribuţii ale artiştilor, în cadrul vernisajului va avea loc şi un performance realizat de Martin Zet, numit „Casting, live metallurgical ritual”, ce porneşte ca o reacţie a acestuia la componenta duolului ce prezintă nişte matriţe industriale – vechiul – realizate prin printare 3D – noul -, artistul ceh răspunzând în cadrul performance-ului prin crearea unei astfel de matriţe folosindu-se de tehnica sculpturală, şi nu de cea industrială.

Martin Zet (n. 1959) este artist, sculptor și performer. A studiat sculptura la Academia de Arte Plastice din Praga între 1979-1985. Ca sculptor și performer, a participat la numeroase expoziții și evenimente în Cehia și în străinătate. Acesta a mai fost prezent în România în 2006, când a susţinut performance-ul „Martin nu este fanny” la MNAC, dar şi la Centrul Ceh, în 2004.

Mona Vătămanu (n. 1968) și Florin Tudor (n. 1974) lucrează împreună din 2000. Au studiat pictura la Universitatea Națională de Arte din București între 1992-1998. Practica lor artistică cuprinde diverse medii - video, instalaţii, pictură, performance. Lucrările lor prezintă problematici substanțiale cu un potențial transformator în societate, cum ar fi spațiul public, precaritatea, transformarea postsocialistă sau colonizarea.

Eveniment Facebook aici.

____________________________________________________________________________________________

Eveniment organizat de: MAGMA Contemporary Medium Association, Muzeul Naţional Secuiesc

Partener: Consiliul Judeţean Covasna

Co-finanţat de: Centrul Ceh Bucureşti, Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe, AFCN - Administraţia Fondului Cultural Naţional, NKA - The National Cultural Fund of Hungary, Bethlen Gábor Fund, Creative Europe Programme of the European Union

Parteneri media: AGERPRES, Radio România Cultural, Observator Cultural, Revista Arta, Revista Zeppelin, Igloo Media, Transindex.ro, Sepsiszentgyorgy.info, Modernism.ro, Háromszék, Székely Hírmondó, Revista Várad

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.