Muzicieni români de talie internațională – ambasadori ai programului național Tinere Talente, derulat de Fundația Regală Margareta a României - se vor reuni la București pentru a susține un spectacol-eveniment dedicat strângerii de fonduri pentru acest program.
Concertul Regal caritabil, aflat la cea de-a 13-a ediție, va avea loc pe 25 octombrie 2022, la Ateneul Român, în prezența Familiei Regale a României. Ca în fiecare an, susținători ai artei - reprezentanți diplomatici, personalități de cultură și lideri din mediul de afaceri, donatori și sponsori ai Fundației, își dau întâlnire la Ateneul Român pentru a sprijini tineri artiști cu posibilități financiare limitate să-și urmeze talentul, primind la schimb un regal muzical și o dovadă incontestabilă a faptului că susținerea lor contează.
Violoncelistul Andrei Ioniță, unul dintre cei mai valoroși artiști afirmați pe scenele lumii în ultimul deceniu și primul muzician român câștigător al Concursului Ceaikovski, Diana Alexe, soprană pe scenele teatrelor de operă din Austria și Germania și George Vîrban, tenor al prestigioaselor scene europene, evoluează la Ateneul Român pentru a susține eforturile Fundației și a oferi șansa altor tineri la început de drum să își urmeze visul. Programul muzical compus dintr-o selecție a celor mai frumoase pagini de operă și operetă, arii și duete celebre extrase din creații ale unor compozitori precum Charles Gounod, Giuseppe Verdi, Gaetano Donizetti, Franz Lehar sau Pablo Sorozabal, precum și Variațiunile Rococo de P. I. Ceaikovski, va fi susținut de Orchestra New Hope, dirijată de David Crescenzi.
Protagoniștii Concertului Regal - Andrei Ioniță, Diana Alexe și George Vîrban - fac parte din primele generații de bursieri ai Fundației, iar astăzi sunt nume cunoscute ale scenelor internaționale, de la Carnegie Hall, New York, Londra, Shangai, Munchen până la Viena.
România are nevoie de artă!
Iubitorii muzicii clasice și ai artei pot deveni la rândul lor susținători ai burselor Tinere Talente prin achiziționarea biletelor la Concertul Regal caritabil. Companiile se pot alătura ca sponsori ai programului Tinere Talente. Fondurile obținute vor ajuta artiștii la început de drum să își dezvolte potențialul, pe parcursul următorului an, prin burse, mentorat și promovare. În lipsa acestui sprijin, tinerii talentați ai României își vor putea atinge foarte greu sau deloc adevăratul potențial.
Donații și sponsorizări pentru tinerii talentați ai României
Ateneul Român va fi și spațiul în care muzica clasică se întâlnește cu arta vizuală, prin lucrările vizuale expuse în foaier de bursieri actuali. Expoziția este inspirată din preocupările și pasiunile membrilor Familiei Regale de-a lungul timpului, la rândul lor ghidați de modele din domeniul social, din viața socială a vremurilor.
Fondurile strânse din sponsorizările și donațiile atrase la Concertul Regal caritabil au însumat de-a lungul timpului peste 1.800.000 de euro și au fost investiți în viitorul artistic al României. Au fost acordate în total 380 de burse tinerilor talentați aflați la început de drum, care provin din familii cu venituri reduse, iar cu sprijinul mentorilor și a promovării susținute, aceștia au reușit performanțe extraordinare pe plan național și internațional. Programul Tinere Talente este recunoscut ca Cel mai bun Program de artă și Cultură din România, de 4 ori laureat la Gala Societății Civile, inclusiv în 2022.
Organizat anual, începând din 2008, de către Fundația Regală Margareta României, Concertul Regal caritabil a avut loc în mod tradițional în ziua de 25 octombrie, în ziua de naștere a Regelui Mihai I al României, fondator al Fundației alături de Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române. Fiecare ediție a concertului aniversar a adus pe scena Ateneului Român cei mai valoroși muzicieni ai momentului și mari orchestre, în susținerea tinerilor talentați artiști români.
Concertul Regal Caritabil va fi transmis live la TVR 2 și la Radio România Muzical.
Parteneri 2022:
Co-producători: TVR, Radio România Muzical, Radio România Cultural
Partener: Kaufland România
Sponsori: Globalworth Foundation, Kultho, Oskar, Dedeman, Pepco, Sofmedica, Enayati Group, Boiron România, Raycap, Hotel Siqua, Easy Print Services
Parteneri media: Magic FM, RFI România, Forbes, Forbes Life, BIZ, Historia, Zile și Nopți, Chapter4 România, Revista Cultura, The Institute, Radio Clasic, Phoenix Media, Nine O’Clock, Societatea Muzicală, Revista Cariere, Capital Cultural, Insight TAROM, Iqads, Smark, Bucharest Journal, MediaTrust Romania
Cu sprijinul: Filarmonica George Enescu, Muzeul Municipiului București, Iabilet.ro
Despre programul național Tinere Talente
Mulți copii talentați provin din familii ale căror posibilități financiare nu le permit să-și urmeze talentul. Astfel, România pierde în fiecare an zeci de tineri talentați, care altfel ar putea deveni ambasadori culturali. România are nevoie de artă! Ca răspuns la această problemă, Fundația Regală Margareta a României a creat un program național pentru a sprijini, îndruma și promova acești tineri artiști talentați, care provin din familii cu venituri reduse și care au nevoie de sprijin financiar pentru a-și atinge adevăratul potențial și a-și exprima talentul. 380 de tineri cu vârsta între 14 şi 24 de ani care studiază muzica sau artele vizuale în licee și universități din România au fost ajutați să-și depășească greutățile financiare și să continue să-și exprime valoarea artistică.
Despre Fundaţia Regală Margareta a României
Fundaţia Regală Margareta a României (FRMR) a fost înfiinţată în 1990 de către Regele Mihai I al României și Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române. Cu o activitate de peste 30 de ani, Fundația Regală Margareta a României sprijină copii, tineri și vârstnici prin intervenții durabile, bazate pe schimbul de experiență și valori între generații. De-a lungul timpului, Fundația s-a implicat în numeroase proiecte sociale, culturale şi de susținere a educației şi talentului artistic. Mai multe detalii despre programele Fundaţiei sunt disponibile pe www.frmr.ro.
BIOGRAFII ARTIȘTI
Andrei Ioniță – violoncelist de talie mondială, primul muzician român câștigător al Concursului Ceaikovski
Desemnat “BBC New Generation Artist” pentru perioada 2016-2018, numit de publicația The Times: “unul dintre cei mai captivanți violonceliști care s-au afirmat în ultimul deceniu”, cu o tehnică și muzicalitate strălucitoare, Andrei Ioniță este primul muzician român care a câștigat, în anul 2015, medalia de aur la Concursul Ceaikovski de la Moscova, una dintre cele mai semnificative competiții muzicale din lume. Andrei Ioniță a cântat deja pe scene dintre cele mai prestigioase din Europa, Statele Unite ale Americii și Asia, în recital sau în concerte alături de orchestre precum Filarmonica din Munchen, Filarmonica Cehă, Filarmonica din Tokyo, Filarmonica din Sankt Petersburg.
Diana Alexe - soprană
În 2013 a câștigat premiul pentru cea mai bună solistă cu vârsta sub 20 de ani. În 2016 a primit un premiu special din partea tenorului Teodor Ilincăi. În 2017 a debutat pe scena Operei Comice pentru Copii din București. În 2018 a plecat la studii si a activat in Academia Operei de Stat din Viena. În 2019 a primit premiul pentru cea mai bună interpretare a unui lied de Dvořák si Premiul I a Concursul Internațional „Antonin Dvorak” din Republica Cehă, precum și alte meritorii premii la concursuri din Austria, Polonia, Slovacia și România. În 2021 a debutat pe scena Musikverein Graz și Konzerthaus Viena în producția-film de Don Giovanni televizată la ORF III și al cărei CD a fost lansat. Astăzi, la doar 27 de ani, soprana Diana Alexe cântă pe scenele teatrelor de operă din Austria și Germania.
George Vîrban – tenor, solist al Teatrului Național de Opereta și Musical “Ion Dacian” București
În 2015, a câștigat premiul Radio România la concursul internațional Grand Prix Opera. În 2016, a debutat în rolul lui Lensky la Opera din Saransk, Rusia, concertând la Opera Grand Avignon, Franța și în deschiderea stagiunii de Opera de la Sala Radio. În 2017, tenorul George Vîrban a cântat la Opera Națională Română din Cluj-Napoca, a susținut un turneu internațional în 8 orașe din China și a concertat la Theatre des Champs Elysees, Paris. Între anii 2017 – 2019, tenorul George Vîrban a fost solist colaborator permanent la Opera Națională din București, iar din 2017 până în prezent este prim solist al Teatrului Național de Opereta și Musical “Ion Dacian” București. În 2019 a câștigat premiul trei la Concursul Internațional de Canto Virginia Zeani, iar în perioada 2019-2021 a fost solist al prestigioasei Opere de Stat din München.
David Crescenzi, unul dintre cei mai importanți dirijori, este invitat constant să conducă muzical montări ale unor titluri importante pe scene lirice de prestigiu. În Romania a dirijat, de-a lungul timpului, importante spectacole în cadrul Operei Naţionale Române din Timişoara (începând cu 2002) si al Operei Naţionale din Bucureşti (2006). În 2007 a participat cu Opera Naţională Română din Timişoara la Festivalul Internaţional “George Enescu” din Bucureşti, dirijând „Tosca” de Puccini. În 2008, pe Arena „Sferisterio” din Macerata, a dirijat în primă audiţie absolută în Italia „Neues vom Tages” de Paul Hindemith. Tot în 2008 a devenit dirijor invitat al Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca. Din 2013 este dirijor invitat la orchestrele Radio din Bucureşti. Între anii 2014 - 2020 a fost director artistic și dirijor permanent la Cairo Opera House din Egipt. Iar în 2021 a devenit dirijor permanent la Opera Națională Română din Iași.
Orchestra New Hope
New Hope este o orchestra de proiect care are ca scop să aducă, prin muzică, bucurie în sufletele oamenilor suferinzi și celor care le sunt alături. Unicitatea proiectului constă în realizarea unor serii de concerte în spitalele din România, în semn de recunoștință și apreciere pentru cadrele medicale care au stat în ultimul an în linia întâi, luptând împotriva virusului COVID-19.
Când pasiunea, iubirea pentru semeni și bucuria cântatului împreună se împletesc cu excelența, ia ființă Muzica. Ea este forța care definește personalitatea fiecărui muzician al orchestrei New Hope. Tinerii interpreți, selectați riguros, sunt membrii în cele mai importante orchestre din țară: Filarmonica George Enescu, Orchestra Națională Radio, Orchestra Operei Naționale București, Orchestra Română de tineret, etc.