Nicoleta Eftimiu, Franchise Country Manager Coca-Cola România, este președintele juriului pentru ediția 2018 a competiției Effie Awards. Aceasta conduce Coca-Cola în România din ianuarie 2017, din cea mai înaltă poziție în structura organizatorică a companiei pentru țările din Europa de Sud-Est.
“Mă bucur să fiu președintele juriului Romanian Effie Awards, una dintre cele mai importante competiții din industrie, care premiază anual cele mai bune idei și campanii publicitare. Mi-am început cariera într-o agenție și am continuat să mă ocup, ca om de marketing, de campaniile Coca-Cola în România din interiorul companiei, astfel că marketing-ul rămâne pentru mine un domeniu fascinant și playground-ul perfect pentru inovație. Cred că performanțele se vor vedea și anul acesta, acolo unde brandurile au pus consumatorii în centru și au venit cu soluții creative pentru nevoile lor”, a declarat Nicoleta Eftimiu.
Nicoleta Eftimiu are o experiență de aproape două decenii, timp în care a lucrat direct sau indirect pentru Coca-Cola. Și-a început parcursul profesional în agenție în poziția de Account Director pentru brand, apoi s-a alăturat echipei Coca-Cola HBC România în poziția de Category Manager Stills and New Business, fapt care i-a permis să acumuleze cunoștințe pe partea de distribuție și de comercializare directă.
A făcut următorul pas către Coca-Cola România, unde a ocupat atât funcții locale, cât și regionale, de la Brand Manager la Marketing Director. Sub conducerea Nicoletei Eftimiu, echipa Coca-Cola România a inițiat campanii cu rezultate la nivel de business și concepte inovatoare care au fost recunoscute în festivaluri de publicitate internaționale.
„Practice what you preach” este strategia de leadership a Nicoletei Eftimiu. Ea crede că reputația unui lider se construiește în timp, prin transparență, coerență și încredere, și că principalul atu al unei companii este o echipă puternică.
Juriul competiţiei Romanian Effie Awards 2018 este format din peste 100 de specialişti în comunicare, reprezentanţi ai clienţilor, ai agenţiilor de publicitate, de research şi CEO ai grupurilor de comunicare.
Procesul de jurizare al Effie Awards se desfǎşoară în două etape, în perioada 4-5 iunie 2018, respectiv 11 iunie 2018. Evenimentul dedicat finaliștilor are loc pe data de 7 iunie 2018, iar Gala de Premiere Effie Awards 2018 va avea loc pe data de 14 iunie 2018.
Romanian Effie Awards 2018 este un proiect organizat de IAA România şi UAPR, prezentat de Telekom Romania, Coca-Cola, Ursus şi Kaufland şi susţinut de Rompetrol. Parteneri strategici: Deloitte şi Nielsen.
Mai multe detalii despre iniţiativă se regăsesc pe site-ul competiției www.effie.ro și pe pagina de Facebook Effie România.
EFFIE Awards este un festival internaţional sub licenţă EFFIE Worldwide, Inc. EFFIE Awards a fost lansat în 1968, in SUA. Romanian EFFIE Awards este un eveniment de marcă al industriei de marketing şi comunicare, organizat de International Advertising Association România (IAA România), în parteneriat cu Uniunea Agenţiilor de Publicitate din România (UAPR) şi implementat de The Institute.