„Nunzio” este o tragi-comedie într-un act, cu 2 personaje.
Doi prieteni, Nunzio şi Pino, împart locuinţa, dar, în acelaşi timp, îşi împart şi bucuriile şi necazurile. Nunzio este slab de înger, naiv şi bolnav, în urma intoxicării de la fabrică. Credincios, el se roagă, sperând că va fi izbăvit de boală.
Pino, mafiot, cu tot felul de plecări misterioase, e opusul acestuia. În pofida aparentei sale durităţi, el are sentimente sincere de prietenie faţă de Nunzio, având grijă de el în felul său, în memoria fratelui mort.
Nunzio evadează din realitate, visând că pleacă împreună cu Pino în altă ţară, plină de femei frumoase. Umorul fin scoate în evidenţă tragicul şi dramatismul din existenţa personajelor, moartea făcându-şi simţită prezenţa.
Tema piesei este criza societăţii - o criză a raporturilor interumane.