O nouă ediţie a Nopţii Albe a Galeriilor - NAG va avea loc vineri, 5 octombrie 2018 în galerii de artă, institute culturale, spaţii alternative, huburi creative şi ateliere de artist din orașele: Bucureşti, Arad, Braşov, Cluj Napoca, Craiova, Iaşi, Miercurea Ciuc, Sfântu Gheorghe, Petrila, Reşiţa, Sibiu, Târgu Mureş şi Timişoara.
Invităm publicul NAG să utilizeze și în acest an aplicația mobilă NAG pentru a descoperi harta culturii contemporane din cele treisprezece orașe din România! Mai multe detalii despre programul NAG Național sunt disponibile pe www.noapteagaleriilor.ro.
Miercurea Ciuc și Sfântu Gheorghe vor face parte din programul NAG începând cu acest an în mod excepţional datorită proiectelor culturale realizate prin efortul susţinut al scenei artistice independente din aceste două orașe.
Noaptea Albă a Galeriilor / NAG este un eveniment cultural inițiat și dezvoltat național de către Asociația Ephemair cu sprijinul BRD Groupe Société Générale.
În București, harta celei de-a douăsprezecea ediții a Nopții Albe a Galeriilor numără șaptezeci de locații participante al căror program divers invită publicul să petreacă o noapte albă în compania culturii contemporane.
Și în acest an, Rezidența BRD Scena9, devenită în ultimii ani unul dintre principalele puncte pe harta acestui eveniment, găzduiește expoziția focus NAG! Proiectul „Cultura artist-run – critică, rezistență, evadare" curatoriat de criticul de artă Igor Mocanu prezintă un alt fel de istorie a spațiilor independente active în București și nu numai, care au avut o influență semnificativă în istoria culturii contemporane din România ultimilor douăzeci de ani.
Expoziția va fi deschisă publicului timp de o lună de zile în spațiul Rezidenței BRD Scena9 și în alte câteva spații alternative: A5 Studio Space, Alert Studio, Atelier 030202 și MACAZ - teatru coop.
Organizator NAG naţional: Asociaţia Ephemair
Partener NAG naţional: BRD Groupe Société Générale
Co-finanțatori: Administrația Fondului Cultural Național (AFCN), Primăria Capitalei prin EXPO ARTE -Centrul Cultural, Fundația9
Sponsori: Policolor, Epson, Hotel Caro
Partener : Rezidența BRD Scena9
Partener juridic: Ţuca Zbârcea & Asociaţii
Parteneri naționali media: DIGI 24, Radio Guerrilla
Parteneri media: Zeppelin, Igloo Media, Banchiza Urbană, Revista iocan, Revista ARTA
Informaţii complete sunt disponibile pe site-ul www.noapteagaleriilor.ro și pe aplicaţia de telefon NAG (disponibilă pentru Android şi iOS)