The Institute promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de 19 ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România.

Prin tot ceea ce face,  contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. 

Pentru idei, recomandări sau noutăți, scrie-ne la office@institute.ro.

Termeni și condiții ale The Institute și politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal. 

 
 

MORA Emerging 2018 - Open Call pentru artiști la debut

Article / 06 Mar 2018 / Lori Alexe
  • MORA Emerging 2018 - Open Call pentru artiști la debut
  • MORA Emerging 2018 - Open Call pentru artiști la debut
1/2
Centrul de Artă MORA lansează apelul de propuneri de proiecte artistice foto video pentru artiști la debut în cadrul programului MORA Emerging 2018.

După trei ediţii dedicate tânărului artist la debut şi o ediţie adresată curatorilor, programul MORA Emerging oferă acum o şansă de creaţie, promovare şi educaţie într-un domeniu mai puţin explorat în arta contemporană românească, artele foto-video.

Proiectul oferă oportunităţi de educaţie non-formală (pentru artişti şi operatori culturali), de creaţie şi promovare pentru artişti tineri şi aflaţi la debut. În cadrul demersului se pune la dispoziţie spaţiu de lucru şi se oferă consiliere artistică şi de formare profesională artiştilor selectaţi în urma unui apel public de proiecte expoziţionale pentru spaţiul MORA.

Vor fi preselectate şi dezvoltate 12 proiecte artistice foto-video, propuse de tineri artişti, proiecte potenţial semnificative pe scena de artă contemporană într-o sesiune de workshopuri de dezvoltare concepte artistice, de preferinţă angajate, active, problematizatoare, apoi vor fi alese 7 proiecte (concepte) artistice, câştigătoare ale selecţiei finale. Buget va fi de 2500 lei brut – per artist.

Juriul
care va realiza toate etapele de selecţie are 3 membri: Irina Abaza, Mara Patriche, Cristina Taraş – artişti, curatori, manageri ai Centrul de artăMORA

Proiectele câştigatoare vor fi anunţate în data de 16 aprilie 2018.

Etape jurizare:
1. Selectarea a 12 proiecte artistice (16 aprilie)
2. Dezvoltarea conceptelor preselectate într-o serie de workshopuri dedicate, în urma cărora vor fi anunţate 7 proiecte câştigătoare (ateliere 23, 24 aprilie)

Aplicaţiile pot fi trimise până la data de 13 aprilie, la adresa de email: contact@centruldeartamora.ro

Regulament aplicaţie:
Sunt încurajate propunerile de concepte originale, clare, up to date, implicate, problematizatoare, care să presupună crearea de noi lucrări de artă contemporană de către artişti români la debut.

Acestea trebuie să fie în format pdf, care să conţină:
- Statement / scrisoare de intenţie – maxim 10 randuri
- Concept lucrare (+ Detalii tehnice: descriere realizare lucrare – materiale, tehnică, dimensiune, sistem de expunere.)
- Portofoliu – format pdf sau link către website

Calendarul proiectului:
5 martie – 13 aprilie – open call
16 aprilie – preselecţie 12 proiecte
23 - 24 aprilie - sesiune de workshopuri de dezvoltare concepte artistice preselectate
25 aprilie - anunţul celor 7 proiecte alese
15 septembrie - 20 octombrie – expoziţie cu cele 7 proiecte alese, în cadrul căreia va fi anunţat câştigătorul unei expoziţii personale în spaţiul Centrului de artă MORA în anul 2019.
Perioada conferinţelor MORA EMERGING 2018 urmează să fie anunţată.




Proiectul cultural este co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.
PARTENERI: Modernism.ro, SmartFm, Radio Romania Cultural, Czech- it, Diploma, 438 playhouse.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administraţiei Fondului Cultural Naţional. AFCN nu este responsabilă de conţinutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanţării.

MORA Emerging 2018 se conturează ca un proiect unic în peisajul iniţiativelor cultural-educative din ţară, şi un exemplu de practică ce poate fi adaptat pentru orice proiect de intâlnire între domeniul cultural şi cel educaţional. Proiect complex, acesta oferă o oportunitate de debut artistic (oferind o şansă inedită de parcurgere a întregului proces creativ şi de organizare), o alternativă de orientare şi dezvoltare profesională, incluzând facilitarea şi susţinerea creaţiei de artă vizuală tânără, în contextul artei contemporane actuale în lume.